Companii Stiri

Cum și-a redus fabrica Bosch din Blaj consumul de energie cu 10%

31 ian. 2022 2 min

Cum și-a redus fabrica Bosch din Blaj consumul de energie cu 10%

Reading Time: 2 minute

Bosch a implementat mai multe proiecte de eficiență energetică, prin care fabrica companiei din Blaj își reducere consumul de energie generat de operațiunile sale cu aproximativ 10 procente.

În 2021, fabrica Bosch din Blaj a făcut primul pas către producerea propriei energii verzi prin instalarea de panouri fotovoltaice, printr-o investiție de 200.000 de euro.

Fabrica Bosch Blaj statii incarcare

Compania încurajează tranziția către electromobilitate instalând, la finalul anului 2021, două stații de încărcare pentru vehicule electrice destinate angajaților fabricii din Blaj.

„Toate proiectele demarate anul trecut reprezintă începutul unei investiții pe termen lung pe care compania o alocă atât pentru a proteja mediul înconjurător, cât și pentru a-l transforma într-un loc mai sigur și mai sănătos pentru generațiile viitoare.”

Andreas Theis, directorul tehnic al Fabricii Bosch din Blaj

Panourile fotovoltaice amplasate în locația din Blaj în aprilie 2021 generează energie verde echivalentă cu consumul de energie electrică pe care îl au 50 de gospodării. În decembrie, compania a instalat panouri adiționale pe clădirea de birouri a fabricii, care este alimentată în prezent doar pe baza energiei regenerabile produse de către acestea.

Fabrica Bosch Blaj

Surplusul de energie este direcționat către hala de producție din proximitate. În prezent, în cadrul fabricii, 385 MWh/an sunt produși exclusiv din surse regenerabile – echivalentul a 165 de tone de CO2, dacă energia s-ar fi produs prin arderea combustibililor fosili. Bosch își propune să producă la Blaj, în acest an, alți 3200 MWh/an.

De asemenea, unitatea de producție a devenit mai eficientă din punct de vedere energetic și pe segmentul de echipamente prin utilizarea de compresoare, chillere și unități de ventilație de înaltă performanță. Mai mult, în cadrul liniilor de producție sunt utilizare sisteme electrice care funcționează pe baza unui consum redus de energie, întreaga activitate fiind monitorizată activ.

În primăvara anului 2020, Bosch a obținut statutul de neutralitate din punct de vedere climatic al celor peste 400 de locații ale sale din întreaga lume. Drept urmare, Bosch este prima companie industrială globală cu locații fără amprentă de carbon, incluzând și unitățile din România.

Bosch își propune ca până în 2030 să reducă cu 15 procente față de nivelul din 2018 emisiile de CO2 în cadrul întregului său lanț valoric, de la furnizori la clienți, ceea ce reprezintă o reducere de 67 de milioane de tone a emisiilor de dioxid de carbon.

Fabrica Bosch din Blaj, care și-a început activitatea în anul 2007, produce componente pentru industria auto: o gamă largă de senzori precum și componente electronice pentru grupul motopropulsor. Tot la Blaj, compania implementează soluții de industrie 4.0, precum și sisteme de monitorizare a producției și soluții inteligente pentru sudura cu laser. Fabrica din Blaj este una dintre cele două fabrici Bosch din Europa unde se produc senzori de noxe, o componentă esențială a inovației revoluționare aduse de companie în sfera tehnologiei diesel, și una dintre cele două locații Bosch de pe continent în care se fabrică module electronice pentru cutia de viteze automată.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: