Cum se rescrie povestea bijuteriilor STIL Diamonds. Un nou capitol cu diamante din viitor
Reading Time: 4 minuteSTIL Diamonds este un nume de referință în lumea bijuteriilor din aur, cu o tradiție de peste 30 de ani în crearea unor piese memorabile în atelierul din Râmnicu Vâlcea, primind în 2017 titlul de Furnizor Oficial al Casei Regale a României, oferit de către Alteța Sa Regală Principesa Margareta. În prezent, brandul intră într-o nouă eră sub bagheta Oanei Groza, reprezentant al unei noi generații, un „Young Diamond” între diamante veritabile și pietre prețioase naturale.
Cu o viziune proaspătă, Oana este pregătită să ducă mai departe moștenirea familiei sale și să facă STIL Diamonds să strălucească mai puternic ca niciodată.
În acest interviu, vom descoperi cum vede viitorul brandului și cum se îmbină în prezent tradiția cu inovația în universul STIL Diamonds.
Pentru început, spune-ne cum este să faci parte din povestea STIL Diamonds, un brand de bijuterii cu o istorie de peste 30 de ani?
Imersiunea în universul STIL Diamonds a fost o provocare imensă, dar și o onoare deosebită. Să continuu tradiția familiei mele într-o industrie atât de prețioasă și sofisticată este un lucru de care sunt foarte mândră. Am crescut cu povești despre bijuterii, am văzut cum pasiunea și dedicarea părinților mei au transformat acest brand în ceea ce este astăzi. Îmi doresc să continuăm frumos această poveste, inovând, dar păstrând și valorile care au definit STIL Diamonds de la început.
Ce înseamnă pentru tine lumea bijuteriilor și cum te-ai adaptat la această industrie?
Lumea bijuteriilor este fascinantă și plină de emoție. Fiecare piesă are un mesaj de transmis, fie că este vorba despre un inel de logodnă, un colier pentru o ocazie specială sau o simplă brățară din aur cu valoare sentimentală.
Pentru mine, această lume este despre creativitate, eleganță și tradiție. Adaptarea nu a fost ușoară, dar având alături echipa noastră talentată și sprijinul familiei, am reușit să învăț rapid și să îmi placă foarte mult ceea ce fac.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Fiecare zi este diferită, ceea ce îmi place foarte mult. De obicei, îmi încep ziua cu o ședință de echipă, unde discutăm despre proiectele în derulare și prioritățile zilei. Apoi, mă ocup de diverse aspecte ale businessului, de la designul noilor colecții la întâlniri cu furnizori și parteneri, până la analizarea tendințelor din piață. Încerc să petrec cât mai mult timp în atelierul nostru, interacționând cu bijutierii și învățând de la ei. Seara, îmi rezerv timp pentru a mă gândi la strategii de dezvoltare pentru STIL Diamonds.
Cum arată viitorul STIL Diamonds?
Luminos și plin de oportunități. Ne dorim să continuăm să creștem și să inovăm, păstrând în același timp esența și valorile care ne-au definit timp de trei decenii. Ne vom concentra pe extinderea prezenței noastre pe plan național și pe crearea unor colecții care să reflecte atât clasicul, cât și tendințele actuale. De asemenea, vom continua să investim în sustenabilitate și responsabilitate socială, pentru a ne asigura că fiecare bijuterie STIL Diamonds este creată cu respect pentru mediul înconjurător și pentru comunitate.
Care sunt tendințele actuale din piața bijuteriilor și cum se poziționează STIL Diamonds în raport cu acestea?
Tendințele actuale pun accent pe personalizare și autenticitate. Clienții caută bijuterii cu semnificații, care să reflecte personalitatea și valorile lor. De asemenea, bijuteriile sustenabile și etice sunt din ce în ce mai apreciate.
La STIL Diamonds, ne-am concentrat întotdeauna pe calitate și autenticitate. Chiar dacă urmărim tendințele, rămânem fideli stilului clasic, care nu se demodează niciodată. Consider că bijuteriile clasice au un farmec atemporal.
Ce este Young Diamonds și de ce diamante create în laborator?
Young Diamonds este o inițiativă recentă a STIL Diamonds, prin care ne dorim să aducem în prim-plan diamantele create în laborator. Am ales să lucrăm cu aceste diamante deoarece sunt o opțiune sustenabilă și etică, oferind în același timp aceeași rezistență, frumusețe și strălucire ca diamantele naturale. Ele permit crearea de bijuterii impresionante fără impactul negativ asupra mediului. Este o alegere care reflectă angajamentul nostru pentru inovație și responsabilitate socială.
Cum inovează atelierul de bijuterii STIL Diamonds?
La STIL Diamonds, suntem mereu în căutare de noi metode de a îmbunătăți și de a inova. Folosim energie 100% regenerabilă provenită din panouri fotovoltaice pentru a alimenta atelierul nostru, ceea ce ne ajută să reducem amprenta de carbon.
De asemenea, am început să integram inteligența artificială în procesul de design. AI-ul ne ajută să analizăm tendințele pieței și să creăm modele unice, personalizate, care să răspundă dorințelor clienților noștri. Reușim să combinăm metodele tradiționale de realizare a bijuteriilor cu tehnologia de ultimă generație, rezultând piese cu detalii impecabile și finisaj perfect.
De ce ar trebui iubitorii de bijuterii să aleagă STIL Diamonds?
Pasionații de frumos și prețios ar trebui să aleagă STIL Diamonds pentru că oferim mai mult decât simple bijuterii din aur. Oferim mici piese de artă, create cu pasiune și atenție la detalii în atelierul nostru. Fiecare bijuterie este realizată cu materiale de cea mai înaltă calitate, angajându-ne să fim responsabili față de mediu, prin utilizarea exclusivă a resurselor de energie regenerabilă. Alegând STIL Diamonds, clienții noștri investesc în bijuterii unice, care vor dura o viață și care vor transmite amintiri prețioase din generație în generație.
Mulțumesc mult, Oana, pentru răspunsuri. Îți dorim mult succes în continuare și suntem nerăbdători să vedem noile colecții STIL Diamonds!
Mulțumesc și eu! A fost o plăcere să discut cu voi și vă aștept cu drag să descoperiți bijuteriile noastre pe stildiamonds.ro.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 384 (16 iunie – 16 iulie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz