Măsurarea impactului pe care îl are o investiție socială este un subiect important pentru comunitatea de CSR din România. Tocmai de aceea, Camelia Crișan, CEO-ul Fundației Progress, doctor în sociologie cu o teză pe tema Responsabilitatății Sociale Corporative și lector universitar la SNSPA, a adaptat un instrument de research care să facă fix asta. Astfel a apărut SROI.
Am stat de vorbă cu ea despre acest tool și am aflat care este și perspectiva finanțatorului de proiecte sociale, într-o discuție cu Angela Galeța, Director Fundația Vodafone România.
Camelia Crișan: SROI sau, pe românește, măsurarea impactului social al investiției, este un instrument care ajută companiile și ONG-urile să transforme în bani investițiile sociale. Este util pentru management și pentru departamentele de CSR, pentru că transformă într-un raport simplu suma investită vs. rezultatele din proiect. Noi oferim tuturor finanțatorilor raportul SROI, ca să poată demonstra mai departe în fața consiliilor de administrație care este impactul social al investițiilor făcute.
Camelia Crișan: Există mai multe metodologii, dar cea mai utilizată și cea pe care o folosim și noi este elaborată într-un program finanțat de guvernul Marii Britanii încă din 2008. Este o metodă complexă, ce presupune o evaluare obiectivă a inputurilor, o mapare a grupurilor țintă, o transformare a unor rezultate din sfera soft skills în valoare monetară, folosind proxi-uri financiare.
Camelia Crișan: Orice raport supraunitar (SROI >1) arată că investiția a avut un impact pozitiv, care a îmbunătățit viața beneficiarilor într-o măsură semnificativă. Se poate ajunge aici investind cu responsabilitate și efort, în condițiile în care bazăm intervențiile pe date și soluții realiste, dar mai ales atunci când gândim strategic o intervenție, pe termen lung.
Angela Galeța: Ne dorim să fim cât mai eficienți în intervențiile noastre. Din acest motiv, suntem foarte analitici de la început, din momentul în care alegem un proiect sau decidem să colaborăm cu un partener de implementare. Aceeași atenție o acordăm și monitorizărilor de pe parcursul derulării unui proiect, prin raportările financiare și narative pe care le solicităm. Ne uităm la aspectul financiar ca la o măsură a corectitudinii implementării unui proiect și acest lucru este important. Dar ceea ce ne interesează cel mai mult este modul în care proiectele noastre aduc beneficii în comunitățile în care activăm: îmbunătățesc sau salvează vieți, aduc speranță și oferă șanse. Viețile salvate sau schimbate în bine sunt parte a misiunii Fundației Vodafone România.
Angela Galeța: Când vine vorba despre estimarea eficienței unui proiect, partea financiara este relativ ușor de analizat. Însă impactul social poate fi interpretat în multe moduri, diferitele abordări pot avea un grad de subiectivitate mai mic sau mai mare. De aici si avantajul metodologiei SROI, care ne ajută să estimăm într-un format standardizat impactul unui proiect, cu o cheie de interpretare care să permită compararea proiectelor prin prisma indicelor SROI obținute.
Angela Galeța: În acest moment considerăm că indicele SROI ne oferă o informație suplimentară atunci când analizăm impactul unui proiect. Analiza de impact este însă complexă și nu se poate baza în exclusivitate pe SROI. Pe viitor, este posibil ca numărul tot mai mare de proiecte analizat din punct de vedere SROI să genereze o bază de date care să permită stabilirea unor standarde și să ajute suplimentar la evaluarea impactului social pe care îl are un proiect.
562 de copii, majoritatea din mediul rural, au absolvit Școala verde din viitor, un program educațional derulat de Fundația Vodafone România și Fundația Progress.
217 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani și-au format abilități digitale prin joc, în activități online, pe platforma de conținut educațional www.scoaladinviitor.ro și întâlniri săptămânale în cluburile CODE Kids organizate în bibliotecile publice. Alți 345 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani au participat la cursuri online pe teme de ecologie și au fost inițiați în limbajul de programare Scratch pentru ca mai apoi să construiască proiecte digitale creative de economisire a energiei și a apei, sau de reducere a risipei alimentare și a consumului de plastic din viața de zi cu zi.
Toți participanții au primit cărți și jocuri educative, iar nouă dintre cele mai bune proiecte au fost recompensate cu premii constând în calculatoare, televizoare, imprimante, telefoane și tablete. Valoarea totală a premiilor este de 42.500 de lei.
Conform analizei de impact SROI (Social Return on Investment), la fiecare leu investit în acest program, beneficiul generat echivalează cu 3 lei. Raportul a fost stabilit pe baza metodologiei Social Return on Investment (SROI) dezvoltată de Fundația Progress care analizează măsura în care investițiile cu impact social sunt eficiente din punct de vedere economic în urma consultării stakeholderilor și utilizând indicatori de rezultat agreați internațional. Rezultatul reflectă, astfel, o alocare eficientă a resurselor și responsabilitate în relația cu toate părțile implicate.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 372 (16 aprilie – 16 mai 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Schneider Electric a anunțat cele mai recente rezultate ale programului său Schneider Sustainability Impact (SSI) și rezultatele sale financiare pentru…
Producătorii artizanali vin în premieră la Foodservice & Hospitality Expo 2024, alături de ALAS/Asociația Lanțului Alimentar Scurt, la un stand…
Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre modul în care românii percep și…
NEXXT Summit 2024 s-a încheiat cu succes, demonstrând încă o dată că România are potențialul de a deveni un centru…
Platforma de influencer marketing Heepsy a realizat un research pentru a identifica care sunt capitalele europene cu cele mai multe…
Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital din România, a înregistrat vânzări record de Black Friday…