Stiri BizRemote by certSIGN

Cum schimbă pandemia industria cărții

5 aug. 2020 2 min

Cum schimbă pandemia industria cărții

Reading Time: 2 minute

Librăriile din România au înregistrat scăderi ale vânzărilor cu peste 85%, echivalentul a peste 20 de milioane de euro.  

Odată cu închiderea tuturor activităților și magazinelor considerate neesențiale, la începutul primăverii acestui an, au avut de suferit și editurile și librăriile și bibliotecile. În doar câteva săptămâni, vânzările s-au prăbușit și, cu ele, un întreg lanț de producție a cărții, după cum arată un studiu realizat de Asociația Editorilor din România.

Librăriile fizice sunt peste tot în lume principalul canal de vânzare al cărților, de aceea închiderea acestora a dus la scăderea dramatică a vânzărilor cu 75 și 95%. Până la sfârșitul lunii martie, în Italia, o țară afectată profund de pandemie, vânzările au scăzut cu 75% echivalând cu o pierdere de 20 de milioane de euro, Portugalia a înregistrat scăderi de 78%, Spania 80%, iar în România s-au înregistrat scăderi și de 85%. În Franța, vânzările au scăzut cu 66%, iar unul dintre cele mai mari grupuri editoriale a înregistrat o scădere a vânzărilor de 90% la începutul lunii aprilie. Întregul ecosistem estimează pierderi de 500 de milioane de euro pe lună în Germania și de 200 de milioane pe lună în Spania.

Un alt inconvenient major al crizei provocate de pandemia de Covid-19 a fost imposibilitatea organizării târgurilor de carte. Acest lucru a afectat negativ autorii, editorii și librarii; târgurile de carte sunt ocazii de schimb de drepturi, de prezentare de noi titluri și, în unele cazuri, de a genera vânzări mari către public. Târgurile afectate până acum sunt cele din Paris, Londra, Bologna, Praga, Anvers, Tallinn, Salonic, Budapesta, Torino, Goteborg, Lisabona, Roma, București și alte câteva.

Alături de alte domenii economice, și sectorul cărții din România a fost profund afectat de efectele crizei sanitare. Materialul pregătit împreună cu colegii noștri de la Federația Editorilor Europeni, prefațat chiar de Comisarul European pentru Cultură, sperăm să stea la baza unor politici publice curajoase care să vizeze tocmai revigorarea acestui sector cultural atât de fragil, cel mai mic din întreaga Uniune Europeană”, a declarat Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România.

Multe edituri, dar și librării și biblioteci, au mutat sau și-au consolidat activitatea în online, lucru care, adeseori, a generat extra costuri consistente într-o perioadă în care fluxul de capital s-a diminuat puternic. Vânzările online au crescut cu 52% în martie și cu 180% în aprilie în Flandra; multe platforme online și-au dublat sau și au triplat vânzările în Franța la începutul lunii aprilie; în Italia au ajuns la o cotă de 47%, iar până în iunie au devenit 40% din vânzările totale de cărți din România. Cu toate că vânzările online au înregistrat creșteri, ele nu au reușit să compenseze pierderile din vânzările fizice în niciuna dintre țările analizate. Mai mult, în această perioadă a crescut consistent și pirateria online, producând pagube și mai mari industriei de carte.

Foto: © Radub85 | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: