CSR Companii Stiri

Cum pot să învețe copiii despre reciclare stând acasă

22 mart. 2020 2 min

Cum pot să învețe copiii despre reciclare stând acasă

Reading Time: 2 minute

În plină pandemie, toți izolați în casă, cu copiii în jurul nostru, când ne gândim la viitor și la ce urmează, putem să mai avem o misiune. Să (re)învățăm să avem grijă de planetă.

Copiii pot învăța de la Patrula de Reciclare, chiar dacă luna martie e „unplugged”. Voluntarii din programul național de educație de mediu ne invită să adoptăm, acasă, obiceiuri bune de economisire a energiei electrice. Campania Martie Unplugged este legată de Ora Pământului, cea mai mare mișcare voluntară de mediu din istorie. În fiecare an, școlile din Patrula de Reciclare au participat la acest eveniment global.

KV Martie Unplugged

Profesorii înscriși ca voluntari în program se străduiesc să continue activitățile didactice și extra-curriculare, de acasă. Și anul acesta caută moduri de a-și mobiliza comunitățile să stingă lumina și să scoată din priză aparatele electrice, timp de o oră, în ultima sâmbătă a lunii.

„Suntem conștienți că, anul acesta, e mai dificil ca în alte dăți să vă îmbiem să faceți economie la electricitate. Acum stăm în case, agățați de laptopuri, televizoare și frigidere. Veți spune: „oricum facem economie, că nu mai mergem la birou, nu mai mergem la școală, nu mai călătorim, nu mai ieșim în oraș…” Just. De când jumătate de mapamond și-a suspendat o parte din activități, emisiile de carbon au scăzut în mod semnificativ. Asta ne spune ceva important despre ce impact are, asupra Planetei, atunci când luăm o pauză. După ce trece epidemia, tot ne va rămâne de salvat mediul. Cu acest gând, vă invităm să păstrați obiceiurile bune pe agenda zilei. La „Martie Unplugged” vă provocăm să vă gândiți la cum putem face economie de energie, în viața de zi cu zi și să adoptăm cât mai multe măsuri în acest sens. Iar pe 28 martie, de Ora Pământului, să continuăm să facem acest gest simbolic – să stingem lumina, între orele 20.30 – 21.30”, a declarat Alexandra Arnăutu, director de program.

La ediția 2020 a programului Patrula de Reciclare sunt înscrise, până în prezent, 350 de școli și peste 7.000 de elevi din toată țara. Echipele de elevi s-au angajat să identifice și să „recicleze” obiceiurile proaste, cu efecte negative asupra mediului înconjurător, și să promoveze comportamentul corect și responsabil.

Platforma lor propune 20 de idei eco pentru 2020, adică 20 de direcții în care putem acționa ca să fim mai prietenoși cu natura și să combatem schimbările climatice. Toți cei care au deja obiceiuri bune în aceste direcții sunt invitați să-și împărtășească experiențele, pe care tinerii din program le vor promova ca exemple de bune practici în comunitățile lor.     

Credit foto: ID 22986156 © Rasà Messina Francesca | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: