Management

Cum s-au virusat salariile în pandemie

Reading Time: 4 minute

Anul 2020 este unul pe care nu îl vom uita prea curând, însă creșterile salariale și bonusurile nu se vor număra printre principalele motive pentru care ne va rămâne întipărit în memorie pentru multă vreme anul acesta.

Nu trebuie să fim specialiști în macroeconomie ca să ne dăm seama că anul 2020 nu a fost unul tocmai bun cu portofelele românilor. Dar 2021 se anunță și mai dificil. Criza de sănătate publică a lovit puternic o serie de industrii, iar o parte dintre companii au fost nevoite, ca să supraviețuiască, fie să apeleze la concedieri, fie să reducă salariile angajaților.

Dacă anii trecuți aceleași organizații se întreceau în oferte generoase, ca să atragă și să rețină cei mai buni salariați, anul acesta, în industriile aflate pe un trend descendent, angajații au fost nevoiți să accepte și scăderi salariale cu până la 20%. Desigur, a existat și reversul pentru industrii precum curierat, IT&C, call center sau retail, unde salariile au crescut, reflectând mișcările din economie și cererea masivă și bruscă de personal.

„Unele companii au reacționat la panică, altele pur și simplu s-au ali­niat la piață”, spune Sorin Faur, fondator al Academiei de HR, o companie de consultanță în resurse umane. „Cu certitudine însă, anul viitor va fi un an de stagnare pe piața de salarii pentru multe companii, foarte multe organizații vor alege să fie prudente astfel încât, pe fondul incertitudinii pe de-o parte și al ­excesului de forță de muncă din piață creat de disponibilizări pe de alta, vor bugeta sume mai mici la capitolul salarii și beneficii”, avertizează Sorin Faur.

O confirmă și rezultatele ediției din acest an a studiului „PayWell 2020” realizat de PwC România, care arată că salariile brute în rândul companiilor private au crescut în medie cu 6,79% în primele trei luni ale acestui an, în timp ce, pentru anul viitor, respondenții anticipează o creștere medie a salariilor brute de 4,68%. Sorin Faur spune că anul acesta, per ansamblu, adunând domeniile care au mers cu domeniile care nu au mers, având în spate și rezultatele foarte bune din 2019, dar și începutul de an de excepție pentru mai toate companiile până în martie, creșterea salarială cumulată s-a situat la nivel general între 5% și 7%.

În 2021, creșterea salarială medie în companiile private cu certitudine nu are cum să fie mai mare decât în 2020 – pentru că anul 2021 va fi un an de consolidare în noul context, de tranziție către noi piețe pentru multe companii, de transformare digitală, de incertitudine și prudență, cu multe riscuri locale dar și macroeconomice și chiar la nivel regional european, apele încă nu s-au așezat pentru multe dintre marile economii”, arată fondatorul Academiei de HR.

Plusuri și minusuri

Dintre industriile prezentate în studiul realizat de PwC România, cea mai mare creștere medie a salariilor în 2020, de 9,87%, a fost înregistrată de retail, urmată de sectorul bancar, cu 7,39%. O majorare sub media sectoarelor incluse în sondaj a fost raportată de sectorul farmaceutic, de 4,17%.

Pe categorii de angajați, continuă creșterea salariilor în rândul lucrătorilor necalificați sau puțin calificați (muncitori, operatori), în medie cu 7,32%, dar cu o tendință de scădere față de anul trecut când nivelul de creștere a depășit 10%. Tot sondajul PwC România mai arată că cele mai mici majorări pe categorii de angajați, de 6,6%, au vizat perso­nalul administrativ, tehnicienii și angajații cu puțină experiență.

Potrivit Oanei Munteanu, Senior Manager la PwC România, companiile fac eforturi pentru păstrarea locurilor de muncă și păstrarea unui nivel de productivitate care să permită o recuperare mai rapidă. Angajatorii au trecut rapid, cu suportul tehnologiei, la modele de muncă mai flexibile, virtuale și diversificate, care susțin autonomia și adaptabilitatea, iar investițiile companiilor pentru a proteja sănătatea și siguranța angajaților au devenit adevărați factori de diferențiere pentru angajatori.

Cu siguranță vom asista în viitor la continuarea acestor tendințe, de altfel doar accelerate de pandemie: transformare digitală, ­dezvolta­rea competențelor pentru piața de mun­că a viitorului, flexibilitatea timpul de lucru și versatilitatea profesiilor/posturilor și, nu în ultimul rând, atenția pentru starea de bine a oamenilor. Toate aceste lucruri vor schimba paradigma în motivarea și recompensarea angajaților”, adaugă Oana Mun­teanu.

Beneficiile, doar pe hârtie

Multe dintre beneficiile oferite de angajatori au devenit aproape irele­vante de la debutul pandemiei, ceea ce înseamnă că zona de be­neficii trebuie complet regândită și adaptată perioadei actuale. Abonamentele la sală, transportul, cafeaua și fructele sau celebrele spații de relaxare din birouri au devenit irelevante odată cu începerea lucrului de acasă. Vacanțele exotice, un alt ­beneficiu care începuse să prindă și să fie foarte solicitat în marile companii, programe extravagante de team-building vor fi în continuare irelevante și imposibil de derulat.

Pentru angajații care vor lucra de acasă și în următoarea perioadă de timp, beneficiile nonfinanciare ­precum flexibi­litatea la program, zile de concediu în plus, recunoașterea merite­rlor, promovare pentru cei care aduc valoare companiei, trainin­guri și programe de dezvoltare personală mai ales în zona de transformare digitală, stress management ori ­people management vor câștiga teren.

Oamenii se vor întoarce spre nece­sitățile de bază, tichetele de masa, bonusurile și primele în bani vor conta cel mai mult anul viitor, alături de suportul în derularea eficientă a muncii de acasă: ­laptopuri performante, telefoane și tablete, camere video, micro­foane, scaune ergonomice sau abonamente de telecomunicații cu rate mari de transfer de date și acces la servicii medicale.

„Beneficiile vor continua să se adap­teze noilor condiții, până la urmă, ce sens are să oferi ceva ce nu este folosit? Piața va descoperi în continuare noi beneficii, din acest punct de vedere va fi interesant de urmărit ce beneficii noi vor fi inventate pentru a servi nevoile unei forțe de muncă tot mai eterogene, distanțată fizic și preponderant remote”, spune fondatorul Academiei de HR.

Cu cât au crescut salariile mana­gerilor în pandemie?

O altă concluzie a studiului realizat de PwC România este că în 2020, salariile pentru pozițiile de mana­gement operațional au înregistrat o creștere de 7 procente, iar cele de top management de 6,72%. ­“Middle și top managementul a fost în ge­neral ferit de scăderi salariale. Cei aflați în funcții și-au păstrat, în general, salariile la nivelul deținut având în vedere rolul și importanța managementului în timpuri de criză.

Cu toate acestea, excepție face segmentul noilor angajați pe poziții de management, care, fiind angajați în această perioadă tulbure, cu perspective neclare, s-au văzut din start cu oferte mai mici și cu 20 – 25%. Trebuie spus că unii dintre manageri (mai ales cei de top) au și o componentă variabilă de bonusuri de performanță care a fost puternic afectată de scăderea generală a economiei”, completează Sorin Faur.

Foto: © Joao Estevao Andrade De Freitas | Dreamstime.com

 

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Emil Muthu, Neurony: Facturarea A.I.

Au lansat pe piață proiecte inovatoare precum Yarooms, ialoc sau jobful, pentru care au obținut finanțări de peste 4,5 milioane…

18 minute ago

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

4 ore ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

12 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

18 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

18 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

18 ore ago