Cum s-a modificat vânzarea de bere artizanală în pandemie
Reading Time: 3 minuteÎn prima jumătate a anului, care a cuprins și starea de urgență, mediul online a devenit vectorul principal pentru vânzarea și promovarea berii artizanale, valoarea medie a coșului de cumpărături, în perioada pandemiei, ridicându-se la 180 de lei.
Capra Noastră, business din Iași specializat în producția de bere artizanală, arată care sunt principalele schimbări în ceea ce privește consumul și vânzarea din acest segment, în prima jumătate a anului. Astfel, compania spune că modificările majore au fost consemnate la nivel de producție și de vânzare, care au avut un ritm încetinit, iar extinderea pe noile piețe a fost oprită.
În prima jumătate a anului, care a cuprins și starea de urgență, valoarea medie a coșului de cumpărături s-a situat la 180 de lei. Totodată, mediul online a devenit vectorul principal pentru vânzarea și promovarea produselor, care înregistrează volume mai mari în perioada campaniilor promoționale, pentru toate sortimentele. Astfel, în această perioadă, Capra Noastră a cunoscut o creștere cu 10% a vânzărilor online, față de aceeași perioadă a anului trecut.
„În ciuda perioadei dificile pe care cu toții o traversăm, ne bucurăm să vedem că anul acesta s-a consolidat și mai mult tendința de a încuraja oamenii să cumpere local, pentru a veni în sprijinul economiei. De aceea, contează foarte mult ca o afacere locală să investească în fidelizarea consumatorilor și să aibă deschiderea de a găsi cele mai bune soluții pentru aceștia, deoarece comunitatea care se formează în jurul unei astfel de afaceri este esențială. În contextul actual, considerăm că este important ca fiecare antreprenor să își dea seama unde se plasează businessul său, care poate fi rolul său în societate și cum poate, prin activitatea pe care o desfășoară, să contribuie pozitiv la comunitatea din care face parte”, a declarat Ionel Păsărică, fondator Capra Noastră.
În această perioadă, Capra Noastră a lansat un produs nou – Capra Noastră Demo, un India Pale Lager făcut din patru tipuri de hamei, cu aromă de citrice și un post-gust amărui. Acest sortiment este produs în ediție limitată, de vară și se adresează consumatorilor care își doresc să testeze o varietate lejeră de bere, care se bea ușor și este foarte apropiată de preferințele românilor pentru bere.
Mai mult, Capra Noastră pregătește un sortiment de bere triplă și unul de bere neagră, maturate în butoaie de vin, folosite o singură dată. Acestea urmează să fie transferate în sticle și să fie pregătite pentru punerea în vânzare.
Berea artizanală, la mare căutare de către români
În ultimii ani, piața de bere artizanală a cunoscut o creștere accelerată. De la câteva berării artizanale în 2015, acum sunt aproximativ 50 de microberarii în toată țara. Totodată, au cunoscut o dezvoltare bună și târgurile specializate de bere, în fiecare oraș mare din România, unde consumatorii pot încerca sortimente noi și pot descoperi produsele care sunt pe gustul lor.
În acest context, Capra Noastră plănuiește în următorii ani extinderea atât la nivel național, cât și internațional, pe piețe din Europa și Asia. Totodată, are în plan dezvoltarea portofoliului de produse cu noi sortimente de bere, cu arome adaptate pentru publicul autohton.
Compania lucrează și la dezvoltarea prezenței în mediul online pentru a facilita experiența de cumpărare și își propune să contribuie la educarea pieței, în așa fel încât consumatorii să înțeleagă berea bună, meșteșugită cu atenție și lucrată cu ingrediente de calitate.
„Românii ar trebui să cunoască și să înțeleagă cât de variată este berea craft și cât de diverse pot fi aromele. Procesul de fabricație este mai lung și uneori chiar mai minuțios în funcție de aromele dorite. Însă, esența rămâne aceeași: berea artizanală este făcută din ingrediente naturale, de calitate, fără conservanți artificiali. Din acest motiv, majoritatea berilor artizanale expiră în câteva luni din momentul punerii la vânzare, doar cea prin dublă fermentație poate fi consumată într-o perioadă de până la doi ani. Berea craft este pentru oamenii cărora le place diversitatea și au curiozitatea de a încerca și altceva într-o industrie care este de când lumea”, a explicat Ionel Păsărică, fondator Capra Noastră.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz