Cum putem evita intrarea în roaming involuntar
Reading Time: 2 minuteRoaming-ul involuntar poate apărea în zonele de graniță de pe teritoriul României numai în cazul în care utilizatorii au activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a rețelei. În aceste situații, echipamentul mobil se va conecta automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul, chiar dacă această rețea aparține unui operator dintr-o țară vecină.
Utilizatorul, deși se află pe teritoriul României, va fi astfel facturat pentru serviciile de comunicații utilizate în roaming.
Atenție la SMS-uri
În cazul în care intenționează să călătorească într-o zonă de graniță, utilizatorii trebuie să acorde atenție mesajelor venite din partea operatorului în rețeaua căruia se află. Operatorii au obligația de a informa utilizatorii prin SMS în momentul în care telefonul s-a conectat la rețeaua unui operator străin, precizând tarifele, în valori care includ TVA, aplicabile serviciului de roaming utilizat în statul respectiv.
Pentru a evita accesarea involuntară a serviciilor este bine ca utilizatorii să își ia măsuri de precauție:
– să selecteze manual rețeaua (utilizatorii pot dezactiva opțiunea telefonului de selectare automată a rețelei);
– să solicite operatorului activarea serviciului de roaming numai la cerere, când aceștia călătoresc în străinătate;
– să verifice la ce rețea este conectat telefonul sau tableta înainte de a le utiliza, în cazul în care selectarea rețelei rămâne pe modul automat.
Localități cu risc de roaming involuntar
Pentru ca utilizatorii să știe cât mai exact care sunt zonele în care este posibil să intre în roaming involuntar, localitățile cu risc de roaming involuntar au fost incluse în harta aisemnal.ro . Astfel, accesând aisemnal.ro, pe lângă informațiile despre nivelul semnalului, utilizatorii pot vedea și zonel de graniță în care riscă să se conecteze involuntar la stațiile de bază aflate pe teritoriul statului vecin și să comunice astfel la tarife de roaming.
Neatenția costă
Utilizarea involuntară a telefonului/tabletei în roaming nu îi scutește pe utilizatori de plata acestui serviciu.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz