BizRemote by certSIGN Stiri

Cum poți câștiga crypto jucându-te pe telefonul mobil

23 nov. 2021 2 min

Cum poți câștiga crypto jucându-te pe telefonul mobil

Reading Time: 2 minute

România începe să fie din ce în ce mai prezentă în comunitățile internaționale de crypto, nu doar prin early adopters, ci și prin startup-uri de succes care reușesc să atragă zeci, sute de mii sau chiar milioane de utilizatori.

Unul dintre proiectele românești de succes din noul val este Wam.app, prima rețea socială de „Play to Earn” din lume, care oferă utilizatorilor șansa de a socializa și a câștiga bani jucându-se pe telefonul mobil. După primele două luni de la lansare, Wam.app a reușit să strângă peste 2.5 milioane de utilizatori, performanță care a atras interesul celor mai mari fonduri de investiții din lumea crypto.

Wam.app este un proiect dezvoltat de Digitap, companie românească fondată la Cluj de antreprenorii Daniel Tamaș și Alex Rus, cărora li s-a alăturat și Vlad Mustiață, unul dintre cei mai renumiți programatori români, în poziția de CTO al companiei.

Wam.app

Într-un timp extrem de scurt de la lansare, Wam.app a reușit să concureze de la egal la egal cu liderii de mobile gaming, o industrie care însumează peste 90 de miliarde de dolari. Astfel, în cadrul Galei Internaționale „Mobile Games Awards 2021”, Wam.app s-a numărat printre finaliștii categoriei „Cel mai inovator brand”, alături de unii dintre cei mai consacrați jucători din industrie, precum Huawei sau Niantic.

Ce înseamnă Play to Earn și cum poți câștiga bani folosind Wam.app

Play to Earn este un concept care oferă gamerilor amatori posibilitatea de a avea câștiguri reale de pe urma activității lor online. În ultimele luni, unii dintre cei mai importanți jucători din plan internațional, printre care EA Games și Ubisoft, și-au manifestat interesul de a integra în viitoarele lor produse conceptul Play To Earn.

Platforma Wam.app reunește o colecție de jocuri de tip hypercasual, iar utilizatorii se vor putea înscrie în diferite tipuri de turnee, care vor dura de la câteva ore la câteva zile. Fiecare turneu organizat va avea un buget de premiere, un reward pool în care organizatorii vor adăuga o sumă fixă de WAM Coins pentru fiecare jucător care se înscrie și plătește taxa de participare. La finalul turneului, premiile vor fi distribuite către cei mai bine clasați jucători, în funcție de scor și rank.

Wam Coin, tokenul de tip ERC-20 care va guverna universul Wam.app va fi lansat în luna decembrie a acestui an. Având deja un produs funcțional, validat la nivel internațional, Wam.app nu duce lipsă de oferte de finanțare. Astfel, în ultimele luni, fondatorii Wam.app au fost contactați de mai multe fonduri de investiții și investitori tip angel care s-au arătat interesați să investească în proiectul inovator aflat la intersecția dintre gaming, economie digitală și platformă de socializare.

Foto: © Grafner | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: