Cum pot cuceri vinurile românești America
Reading Time: 5 minuteLa final de 2021, la New York, americanii făceau cunoștință cu vinurile românești în cadrul unui eveniment inedit de degustare inițiat de Carrefour România și Marinela Ardelean, în parteneriat cu The Iconic Estate.
Experții au fost impresionați de calitatea celor 6 vinuri din programul Deschidem Vinul Românesc, realizate din 5 soiuri autohtone, dintre care unele cultivate exclusiv în România. În urma campaniei, două vinuri românești urmează să fie lisate pe piața americană.
Am discutat cu Mircea Niculescu, Senior Wine Buyer, Carrefour România, despre cum pot vinurile românești cuceri nu doar America, ci și întreaga lume.
Cum a apărut ideea organizării unui eveniment la New York pentru vinurile românești?
Ideea s-a dezvoltat natural, ca extensie a unor inițiative cu focus local. În 2018 am lansat strategia Act for Food, un angajament pentru dezvoltarea durabilă și încurajarea tranziției către produse locale, de calitate și sănătoase. Acesta a fost startul unor proiecte de susținere a fermierilor români care cultivă fructe, legume și verdețuri. Pentru că buy local nu este o simplă lozincă de marketing, este principiul de bază pentru un șir de reacții benefice în lanț. Cumperi produse locale, susții producătorii și fermierii, deci susții și economia locală. Cumperi produse locale, deci întreții un lanț de aprovizionare mai scurt și contribui la reducerea amprentei asupra mediului.
Ne-am dat seama că și segmentul vinurilor are potențial de dezvoltare, iar pentru atingerea acestui potențial, are nevoie de o susținere similară. Producătorii români au în portofoliile lor vinuri extraordinar de bune, unice, din soiuri rare, unele dintre ele prezente doar pe teritoriul României. Problema este că multe dintre aceste vinuri sunt produse de crame care fie alegeau înainte să colaboreze exclusiv cu magazine de specialitate, fie nu aveau acces la comerțul modern, deci aveau un univers de posibilități limitat.
Acest lucru ne-a convins în 2019 să dezvoltăm programul Deschidem Vinul Românesc – un proiect național prin care ne-am propus, pe de o parte, să susținem producătorii locali de vinuri, iar pe de altă parte, să aducem mai aproape de consumatori vinuri de calitate și accesibile la preț. Consumatorii români au reacționat foarte bine la inițiativa noastră, așa că, ulterior, ne-am dorit să facem primul pas pentru promovarea vinului românesc la nivel internațional și transformarea lui într-un brand de țară.
Fiindcă vinurile noastre nu se găsesc nicăieri în America, ne-am folosit de acest atribut, dorindu-ne să îi facem curioși pe americani de calitatea vinurilor românești, deschiși să le deguste, să le descopere gustul autentic și să vorbească despre ele. Astfel, am organizat evenimentul de degustare a vinurilor românești de la New York, locul unde trendurile iau naștere, o piață extrem de matură, dinamică și competitivă, inclusiv pentru industria viticolă. O piață nouă pentru vinurile românești.
Care au fost rezultatele acestei campanii? Cum au fost primite vinurile românești în SUA?
Rezultatele acestei campanii ne-au demonstrat, încă o dată, calitatea vinurilor românești – cele 6 vinuri autohtone au impresionat experții americani și au ajuns printre recomandările celor mai bune vinuri care merită încercate în 2022, într-un articol în ediția americană Forbes. Experții au fost impresionați de personalitatea și unicitatea vinurilor noastre, dar și de procesul de vinificație în general. Vinurile noastre au ajuns și pe celebrele ecrane din Times Square, alături de o serie de influenceri, atât locali, cât și români din SUA, care au ales să se alăture inițiativei noastre.
Ca urmare a reacțiilor pozitive în urma evenimentului de la New York, crama The Iconic Estate a făcut deja primii pași pentru listarea pe piața din America a două vinuri (Hyperion Fetească Neagră și Hyperion Fetească Neagră Rose), precum și a celei mai vechi mărci de spumant românesc, Rhein Extra, parte din programul Deschidem Vinul Românesc.
Cum a evoluat vânzarea de vinuri în Carrefour în 2021 față de 2020?
De la debutul lui din 2019, programul Deschidem Vinul Românesc devine din ce în ce mai vizibil printre români, lucru care reiese și din vânzările înregistrate în 2021. De exemplu, vinurile regionale, selecționate din cele 7 regiuni viticole românești, au avut cifre de vânzări duble comparativ cu anul anterior, ca urmare a investițiilor realizate în promovarea vinurilor de la crame mici și medii, regionale.
Ce vinuri românești sunt cele mai populare în rândul consumatorilor de la noi?
Clientul român este din ce în ce mai atent la raportul calitate-preț al vinurilor pe care alege să le consume. Acesta este un avantaj pentru noi – programul Deschidem Vinul Românesc reprezintă o garanție a calității vinurilor. Indiferent de vinul ales, știi sigur că acesta este unul de calitate, ales cu grijă de somelieri.
În ultimul timp, consumatorii români s-au orientat spre vinurile seci, roșii și rose. Cred că și în următorii 10 ani vom vedea o evoluție a vânzării vinurilor din această categorie. Cu siguranță Feteasca Neagră este unul dintre cele mai apreciate soiuri la nivel local – putem spune că reprezintă chiar vedeta soiurilor românești, fiind unul dintre vinurile care au impresionat experții internaționali cu ocazia evenimentului desfășurat la New York.
Cum promovează Carrefour vinurile românești?
Fiecare vin are o poveste. Însă este nevoie de un efort comun pentru a răspândi această poveste și pentru a promova vinul autohton.
Pe de o parte, ne îndeplinim promisiunea față de producătorii locali și îi susținem, extinzându-ne constant sortimentul de vinuri românești din magazine. La începutul programului, ne-am axat pe regionalitate, pe locul de unde provine vinul și locul unde este ulterior consumat, prin pilonul Vin din Regiunea Ta (selecție de vinuri regionale, aduse în magazinele din fiecare din cele 7 regiuni viticole românești), iar apoi am extins programul cu pilonii Exclusiv la Carrefour (vinuri disponibile doar la Carrefour, create special pentru rafturile noastre de către crame românești reputate) și Premium (vinuri cu o mare popularitate locală, validate de experții Carrefour și căutate de cunoscători).
Pe de altă parte, încercăm să ajungem la un public cât mai larg pentru a-l familiariza cu vinurile românești. Astfel, derulăm în paralel proiectul Străini cu Vinul, prin care Dan Badea și doi francezi, un somelier și un chef, promovează vinurile românești și susțin calitatea acestora. În plus, am desfășurat constant vizite la crame, am oferit promoții și experiențe pentru consumatori, inclusiv în platforma noastră digitală Act for Good, iar cu ocazia unor deschideri de hipermarketuri Carrefour, am organizat degustări offline și online de vinuri, alături de Marinela Ardelean, international wine expert, și Dan Badea, stand-up comedian.
Tot din perspectiva educării publicului, am dezvoltat conceptul WineSquare, colțuri dedicate expunerii vinului în magazine, conform condițiilor ideale de crame. La finalul anului 2021, aveam câte un colț WineSquare în 11 magazine Carrefour. Acolo, clienții noștri pot alege vinuri din toți cei trei piloni ai programului Deschidem Vinul Românesc și pot primi recomandări de la somelierii noștri, în funcție de propriile preferințe.
Poate deveni vinul românesc un brand de țară? Ce se poate face în această direcție?
Încă de la lansarea programului din 2019, am crezut în scopul nostru de a transforma vinul românesc într-un brand de țară, plasându-l, în timp, pe harta internațională a vinului de calitate, alături de țări precum Franța și Italia, foarte apreciate pentru vinurile lor. Călătoria noastră către scopul final este una lungă și asumată.
Credem în potențialul vinului românesc – avem soiuri rare și unice, vinuri premiate la competiții internaționale. Țara noastră se află pe locul 6 în Europa și pe locul 13 în lume ca producători de vin și pe locul 5 ca suprafață viticolă. Dar, cu toate acestea, vinul românesc nu este atât de cunoscut în afară pe cât ar trebui să fie, iar vinurile producătorilor locali merită piețe de desfacere generoase atât în România, cât și pe plan internațional.
Un pas ar fi participarea la cât mai multe concursuri, expoziții și degustări profesionale dedicate vinului, iar în paralel, să continuăm să creăm campanii integrate de comunicare, pentru ca vinul românesc să primească vizibilitatea de care are nevoie pentru a deveni, în timp, un brand de țară. Noi am început deja acest demers: am dus vinul românesc peste hotare, tocmai în America, și am reușit să îl aducem mai aproape de experții internaționali. Și nu ne oprim aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz