Finanțe Stiri

Cum poate România să recâștige competitivitatea economică? Cu fonduri UE și o strategie aliniată cu Green Deal

9 feb. 2021 2 min

Cum poate România să recâștige competitivitatea economică? Cu fonduri UE și o strategie aliniată cu Green Deal

Reading Time: 2 minute

Fără o creștere semnificativă a ritmului de absorbție a fondurilor europene, de minimum trei ori față de ritmul actual, și fără luarea în considerare a finanțării pentru integrarea tehnologiilor verzi, inclusiv pe bază de hidrogen, economia României nu va beneficia de șansa unei redresări sustenabile, precum și de energie la prețuri competitive în următoarele decenii, avertizează Horváth & Partners.

Reprezentanții companiei de consultanță în management consideră că actorii privați trebuie implicați în  elaborarea strategiilor de utilizare a fondurilor europene, inclusiv de valorificare a potențialului energiilor verzi. Obiectivul ar trebui să fie mărirea capacității de absorbție pentru ca România să poată utiliza, în proporție de 100%, fondurile europene care i-au fost alocate, prin bugetul multianual de 80 miliarde de euro, din care 33,4 miliarde sunt destinate Planului Național de Redresare și Recuperare, arată compania, într-un comunicat de presă. 

Rolul central al energiei verzi a fost subliniat din nou în 2020, prin acordul Green Deal, axat pe dezvoltarea unei economii competitive și sustenabile, în noul context economic afectat de pandemie. Principalele ținte ale acestuia, până în 2030, vizează creșterea eficienței energetice cu 32,5%, majorarea ponderii resurselor regenerabile de energie cu 32% și scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu cel puțin 55%. 

În ultimii ani, România a înregistrat unul dintre cele mai mari prețuri ale energiei electrice din Uniunea Europeană pe piața en-gros, având în 2018 cel mai ridicat al patrulea preț, după Cipru, Grecia și Spania, conform statisticilor Eurostat. Aceeași tendință s-a păstrat și în 2019, majorarea fiind de aproximativ 20%, după o creștere de 16% în 2018, în condițiile unei cereri constante. Reprezentații Horváth & Partners consideră că, dacă lipsa de competitivitate a prețurilor energiei electrice se păstrează pe termen lung, aceasta riscă să afecteze competitivitatea tuturor industriilor.

„Cred că România trebuie să declare prioritate zero absorbției integrale a fondurilor europene avute la dispoziție, precum și utilizarea acestora în domeniile care creează competitivitate pe termen lung. Între priorități se află digitalizarea și energia regenerabilă, inclusiv tehnologiile emergente adiacente, în principal hidrogenul, care ar trebui să determine prețuri competitive ale energiei electrice în circa un deceniu și să poată asigura atât securitatea energetică, cât și un impuls major pentru economia locală. Tocmai de aceea, este vital ca, în cel mai scurt timp, țara noastră să pună la punct o Strategie Națională eficace de utilizare a fondurilor europene și pașii prin care se va asigura absorbția integrală a acestora. Nu este doar sarcina autorităților să întocmească un astfel de program, ci trebuie angrenate și companiile, inclusiv cele private, întregul mediu de afaceri care este direct interesat de clarificarea și găsirea celor mai adecvate răspunsuri la provocările actuale. Horváth & Partners are în plan susținerea și implicarea într-un astfel de demers, atât prin prisma activității de consultanță de management, cât și a experienței de peste patru decenii în derularea a numeroase proiecte locale și regionale, inclusiv în ceea ce înseamnă tehnologia hidrogenului”, a explicat Kurt Weber, Director General al Horváth & Partners România.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: