Cum îți poți reduce factura la energie dacă devii prosumator
Reading Time: 2 minutePe o piață marcată de costurile crescute cu energia, un număr de peste 100 companii mici și mijlocii și-au redus facturile la energie cu până la 30%, alegând să-și asigure energia necesară activității cu ajutorul soluțiilor fotovoltaice oferite de E.ON.
Creșterea competitivității, controlul asupra nevoilor și fluxurilor de energie prin reducerea consumului din rețea și stabilizarea costurilor lunare cu energia și, totodată, reducerea amprentei de carbon sunt beneficii care fac investiția într-o centrală fotovoltaică profitabilă, dar și sustenabilă.
Câte panouri fotovoltaice au fost instalate
Sistemele fotovoltaice au puteri instalate între 17 și 258 kWp, în cadrul proiectelor E.ON fiind montate 35.722 de panouri. Împreună, acestea generează 13.860 MWh pe an și contribuie la reducerea emisiilor anuale de CO2 cu 3.000 de tone.
Pentru un sistem regenerabil, profitabilitatea investiției este cu atât mai mare cu cât cantitatea de energie utilizată la fața locului este mai mare. De aceea, cel mai important element este dimensionarea corectă a puterii instalației în funcție de profilul de consum.
Pentru un sistem bine proiectat, perioada de recuperare a investiției este de la 4 până la 6 ani. Corelat cu o durată de viață de 20-30 de ani reprezintă fără îndoială alegerea potrivită în actualul context.
E.ON propune soluții la cheie, proiectate să corespundă nevoilor și profilului de consum al clienților și sprijină firmele să devină prosumatori pe parcursul întregului proces. Compania asigură evaluarea locului de consum, întocmirea proiectului tehnic, obținerea avizelor necesare, instalarea centralei fotovoltaice, precum și realizarea mentenanței sistemului și verificarea instalației electrice, după finalizarea procesului.
De exemplu, un sistem fotovoltaic cu putere instalată de 100 kWp produce minimum 110 MWh/an, ceea ce poate însemna o economie anuală la factura de energie de circa 110.000 lei. Amortizarea se face într-un termen scurt pentru o investiție în domeniul energetic, respectiv în aproximativ 4 ani.
Compania oferă partenerilor posibilitatea ca investiția să fie achitată în rate lunare pe o perioadă de până la 7 ani.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz