Cum își aleg românii echipa de fotbal favorită?
Reading Time: 3 minuteRomânii sunt mari vânători de glorie. Peste un sfert (26%) au declarat că își aleg echipa de fotbal favorită în funcție de succesul pe care aceasta îl înregistrează, potrivit studiului “Al 12-lea jucător” realizat de Mastercard.
Studiul prezintă tendințele suporterilor de fotbal din Europa în ceea ce privește modul în care își susțin echipele favorite. Cercetarea analizează cât de departe sunt dispuși microbiștii să meargă în susținerea echipelor preferate de fotbal și ia în considerare criterii precum sumele de bani cheltuite, distanțele parcurse pentru a fi prezenți la un meci de fotbal sau factori sociali cum ar disponibilitatea de a-și sacrifica o relație cu cei dragi pentru echipa preferată sau momentul vizionării primului meci.
În cadrul sondajului, britanicii au fost votați drept cei mai înflăcărați suporteri, fiind considerați de 32% dintre microbiștii din alte state europene creatorii celor mai intense atmosfere de pe stadioane. Aceștia sunt urmați de iubitorii de fotbal spanioli (16%) și de către italieni (12%), locul patru fiind ocupat de turci, în timp ce germanii se plasează abia pe locul al cincilea.
În comparație cu ocupanții primelor cinci locuri din top, suporterii români sunt mai puțin dispuși să își sacrifice viața personală pentru echipa favorită. De exemplu, în timp ce 1 din 10 britanici susține că și-ar anula chiar și luna de miere pentru a putea urmări un meci al echipei sale în finala UEFA Champions League, 32% dintre români spun că evenimentul la care ar putea renunța pentru acest lucru ar fi o aniversare a relației cu partenerul.
În același timp, englezii devin suporteri la vârste mai fragede decât românii. 37% au început să susțină echipa favorită înainte de vârsta de 10 ani, în timp ce românii devin fani ai unei echipe de fotbal în jurul vârstei de 13 ani, la fel ca majoritatea europenilor. Cei mai precoce sunt portughezii, care devin suporteri încă de la vârsta de 7 ani.
În ceea ce privește disponibilitatea de a călători un timp îndelungat pentru a viziona un meci al echipei preferate, polonezii ocupă primul loc. Aceștia călătoresc în medie 8,25 ore pentru acest lucru, dublu față de britanici. În comparație cu aceștia, cei mai mulți români au călătorit maximum 2 ore pentru a fi în tribune la un meci al echipei pe care o susțin.
Studiul include și alte date de interes despre suporterii europeni:
– Olandezii sunt singurii suporteri din Europa care preferă să vadă meciurile la televizor, în loc să fie pe stadion. 42% au aceasta preferință, în timp ce 23% spun că le este indiferent.
– Italienii susțin preponderent echipele din orașul natal, 41% dintre ei încadrându-se în această categorie.
– Românii sunt considerați cei mai mari vânători de glorie. Peste un sfert (26%) au declarat că își aleg echipa favorită în funcție de succesul pe care aceasta îl înregistrează.
– 66% dintre ucraineni ar prefera să își vadă echipa preferată în finala UEFA Champions League în loc să câștige la loto.
– Turcii ar fi dispuși să își anuleze luna de miere pentru un bilet la UEFA Champions League.
„De-a lungul timpului, Champions League a creat nenumărate momente frumoase ale fotbalului, iar suporterii contribuie în egală măsură la această magie. Parteneriatul nostru cu acest campionat exprimă tocmai acest spirit sportiv de neprețuit”, a declarat Ann Cairns, Președinte Piețe Internaționale în cadrul Mastercard.
Sondajul a inclus 10.500 suporteri din 16 state europene, majoritatea respondenților fiind din Marea Britanie, Germania, Spania, Franța și Italia.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz