Stiri

Cum începe școala de luni. Cine va merge la școală fizic

6 nov. 2021 2 min

Cum începe școala de luni. Cine va merge la școală fizic

Reading Time: 2 minute

Luni elevii revin în bănci sau rămân acasă, să facă lecții online. Este o totală harababură datorată și faptului că nu s-au vaccinat cadrele didactie. Potrivit Ministerului Educației, prezența fizică a elevilor în școli se va realiza doar dacă personalul didactic din acea unitate de învățământ este vaccinat împotriva Covid-19 în proporție de cel puțin 60 %.

În caz contrar, școala sau grădinița respectivă, fie ea de la stat sau privată, va desfășura cursurile în sistem online.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, după ce ordinul de ministru comun va fi semnat de reprezentanții celor două ministere (Educației și Sănătății), se vor putea organiza ședințe ale consiliilor de administrație din fiecare școală și grădiniță.

De asemenea, Cîmpeanu a declarat că rata de vaccinare la nivelul fiecărei unități de învățământ va fi afișata pe site-ul fiecărui inspectorat școlar județean. ”Acest prag va fi actualizat de acum încolo săptămânal, ziua de vineri fiind considerat o zi de referință” – a mai spus ministrul.

Mai puține teze pentru elevi

În acest context, elevii vor avea mai puține teze la exemenele de semestru. Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a informat vineri, într-o conferinţă de presă, că a semnat ordinele care prevăd ca elevii de clasa a VIII-a şi cei de liceu să susţinută cu o teză mai puţin, iar numărul de note necesar încheierii mediei să fie micşorat.

El a precizat, într-o conferinţă de presă, că, în situaţia în care vor apărea cazuri speciale, mediile vor putea fi încheiate după revenirea elevului în şcoală, chiar dacă aceasta are loc în cel de-al doilea semestru.

„Am semnat şi am trimis la Monitorul Oficial cele două ordine de ministru, care reglementează structura anului şcolar şi care reglementează modificările aduse Regulamentului de organizare şi funcţionare în învăţământul preuniversitar (ROFUIP), în sensul în care se micşorează numărul de note necesar încheierii mediei pentru fiecare elev. (…) De asemenea, am transmis în teritoriu către Inspectoratele Şcolare Judeţene lista tezelor care vor fi susţinute în acest an. Elevii din gimnaziu, mai exact elevii de clasa a VIII-a, vor avea o teză mai puţin, iar elevii de liceu vor avea, de asemenea, o teză mai puţin. De la patru teze în general s-a redus la trei teze, cu excepţia elevilor din învăţământul profesional, care aveau deja trei teze”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, elevii din clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a vor susţine în continuare teze la două discipline – Limba Română şi Matematică.

Sunt 355.000 de elevi vaccinați

„Dar pot să vă spun că sunt impresionat de progresul ratei de vaccinare în rândul elevilor. În decurs de două-trei zile a crescut numărul elevilor vaccinaţi cu cel puţin o doză, de 12-15 ani, de la 90.000 la 96.000. Pentru elevii în vârstă de mai mult de 16 ani numărul a crescut de la 250.000 la 259.000, în aşa fel încât în total avem un număr de 355.000 de elevi vaccinaţi cu cel puţin o doză, ceea ce înseamnă 30% din numărul total al elevilor eligibili pentru vaccinare, respectiv al elevilor cu vârsta mai mare de 12 ani. Important este progresul, nu atât procentul de 30%, pentru că în prima săptămână de şcoală am avut 1.000 de elevi vaccinaţi în fiecare zi, în a doua săptămână am avut un număr de 1.700 de elevi vaccinaţi în fiecare zi. Apoi, în a treia săptămână am avut 2.500 de elevi vaccinaţi în fiecare zi. Am ajuns la 4.600 de elevi vaccinaţi în fiecare zi. În ultimele zile am depăşit 8.000 de elevi vaccinaţi în fiecare zi”, a susţinut ministrul, într-o conferinţă de presă.

Image by Alexandra_Koch from Pixabay

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: