Biz Singapore

Cum functioneaza o dictatura

21 ian. 2015 2 min

Cum functioneaza o dictatura

Reading Time: 2 minute

Orasul-stat Singapore e dominat de zgarie-nori, sedii spectaculoase ale multinationalelor, curatenie la tot pasul, centre de shopping si un nivel de trai ridicat. Niciunul din aceste elemente nu ne duce cu gandul la o dictatura, insa Singapore se afla printre statele conduse de un regim dictatorial. Cum poate functiona acest sistem in folosul cetatenilor si cum poate duce el la progres?

In urma cu 40 de ani, Singapore era un port afectat de razboaie, iar populatia era formata din oameni fara educatie care traiau in case modeste. In 1965 si-a castigat independenta, fiind condusa de mana ferma a primului ministru Lee Kuan Yew. Azi, procentul celor care traiesc in saracie e de 0,3% (prin comparatie, in SUA nivelul acestora depaseste 20%), nu exista oameni ai strazii iar sistemul economic functioneaza ca un ceas elvetian – analogie care ar fi fost pe gustul lui Lee Kuan Yew, al carui model de dezvoltare a fost chiar Elvetia.

Pentru a se compara cu statul european amintit, primul ministru a intervenit in fiecare aspect al vietii cetatenilor. In primul rand a tinut sub control cresterea populatiei princonstruirea unor clinici pentru planning familial gratuit, a oferit recompense financiare pentru parintii care alegeau sterilizarea dupa ce aveau cel de-al doilea copil si a oferit prioritate in obtinerea de locuinte pentru acestia, precum si acces mai facil pentru copiii lor la scolile bune.

Angajatii singaporezi sunt obligati sa economiseasca 25% din salariu, iar companiile aveau impusa aceeasi regula, insa procentul a scazut la 10% dupa recesiunea din 1985. Astfel, angajatii aveau acces la fondurile economisite doar dupa varsta de 55 de ani. Aceasta restrictie a fost unul din factorii-cheie care au dus la cresterea economica spectaculoasa a tarii, intrucat economiile mergeau intr-un fond de stat care a construit strazi, spitale, scoli si locuinte.

Astfel au aparut blocuri de 16 etaje cu locuinte spatioase in tot orasul, dorate cu piscine, scoli si spatii de recreere proprii. Odata ce un numar critic de blocuri a fost construit, angajatilor li s-a permis accesul la fondurile economisite inainte de varsta de 55 de ani, pentru ca acestia sa isi poata cumpara apartamente. In momentul de fata, 74% din singaporezi sunt proprietari de locuinte, insa tinta este de 100%.

Comportamentul antisocial este interzis in Singapore, astfel ca poti primi o amenda piperata pentru aruncarea de gunoi pe strada, traversarea pe rosu, scuipat sau fumat in institutiile publice. Jocurile de noroc sunt interzise, cu exceptia loteriei de stat, in timp ce traficul de droguri se pedepseste cu moartea.

In ciuda acestor reguli impuse de conducerea statullui, singaporezii nu par sa se teama de regimul care conduce destinele tarii, dimpotriva. Dictatura impusa de Lee Kuan Yew permite dreptul la libera exprimare, nu se bazeaza pe frica si combate coruptia. Cu alte cuvinte, vorbim de un stat care foloseste mijloace capitaliste pentru a atinge obiective socialiste. Elevii singaporezi il numesc un stat meritocratic, elitist, confucianist, birocratic.

Foto: Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: