Lucrările la Autostrada A1 merg în ritm susținut. Cel puțin pe cea mai ușoară porțiune a autostrăzii, în secțiunea Sibiu – Boița. Acolo lucrează constructorul austriac Porr, iar stadiul lucrărilor ar putea ajunge la 65 – 70%. Se lucrează la viaducte și piloni. Din imaginile surprinse cu drona se vede cum pe toată întinderea șantierului se desfășoară lucrări.
„Constructorul austriac Porr avansează într-un ritm susținut. Stadiul lucrărilor este aproape de 31% cu posibilitatea ca anul acesta sa ajungă la 65% – 70%. Lucrări complexe precum viaductul de la Boița pot duce darea în trafic a acestui lot în 2023 dar unii membri API pariază pe a doua jumatate a anului 2022. În orice caz le dorim spor la treabă în continuare celor de la Porr și colaboratorilor lor, și urmărim cu atentie și oarecare îngrijorare procesele îndelungate prin care CNAIR desemnează antreprenorii loturilor grele de munte: 2, 3 și 4”, apreciază Asociația Pro Infrastructura.
Din imaginile publicate se observă cum aproape pe întreg tronsonul constructorul este mobilizat, dar atenția maximă este acordată structurilor și operelor de artă de pe traseu, în special la ridicarea „picioarelor” celui mai spectaculos viaduct de pe traseu – viaductul Tălmăcel.
La acest viaduct, de circa 650 de metri lungime, constructorul lucrează, cu ajutorul unui cofraj cățărător, la înălțarea pilelor ce vor ajunge la 30 de metri înălțime deasupra solului.
Lucrările contractate în 2019 cu firma Porr pentru circa 127 de milioane de euro au început efectiv în aprilie 2020 (ordinul de începere a venit în 30 martie), după ce a trecut perioada de proiectare. Termenul de execuție este de 3 ani.
Când prietenii se adună și vorbesc despre un anumit subiect, de multe ori descoperă că, la scurt timp după ce…
Începând de luni, 4 noiembrie, românii pot investi în titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1,3 sau 5 ani,…
Libra Internet Bank oferă clienților business posibilitatea de a efectua schimburi multi-valutare în timp real, prin intermediul platformei Live FX,…
Genesis Property, unul dintre cei mai importanți proprietari de clădiri de birouri din România, a devenit în 2024 prima companie…
Săptămâna viitoare Bucureștiul va fi gazda celei de-a 4 a întâlniri de lucru din cadrul parteneriatului interregional al proiectului european…
Hesburger, cel mai mare lanț fast-food din Finlanda și un brand renumit în toată Europa, a deschis un nou restaurant,…