Lifestyle

Cum arată colecția de uniforme vintage Air France

2 apr. 2019 3 min

Cum arată colecția de uniforme vintage Air France

Reading Time: 3 minute

DXCH P024906Air France a prezentat colecția sa de uniforme vintage din anii ’30 și până în prezent. Creatori de modă renumiți precum Christian Dior, Cristobal Balenciaga și Christian Lacroix și-au adus de-a lungul timpului aportul la crearea unei colecții unice ce reprezintă istoria companiei și a modei secolelor 20 și 21.

Uniformele însoțitorilor de zbor au fost introduse la sfârșitul anilor 1920 pentru a da un plus de autoritate personalului de zbor. Uniformele echipajului de zbor Air France au suferit mai multe modificări de-a lungul timpului pentru a se adapta tendințelor în modă devenind o marca a design-ului și a eleganței franceze.

Cele mai vechi uniforme din colecția companiei au fost folosite începând cu anul 1933. Sunt uniforme de barman folosite pe zborurile private ce aveau în acea perioadă restaurante și baruri de lux la bord.

Costumele folosite în anii ’40 și ’50 au fost inspirate de uniformele armatei franceze și din cele ale Crucii Roșii, aparținând caselor de modă Georgette Renal și Georgette de Treze.

DXCH P032054O dată cu apariția avioanelor cu reacție Boeing B707 și Caravelle, compania a introdus o nouă serie de uniforme, mai ușor de purtat, dar care nu sacrificau eleganța. Acestea au fost create de nimeni altul decât celebrul designer Christian Dior. Astfel, începând cu 1963, la bordul avioanelor Air France putea fi admirată rochia albastru-deschis, purtată cu o curea lată, pentru varianta de vară.

Uniforma de iarnă era croită din material “albastru Marceau”, iar aspectul arhitectural al jachetei era contrastat de flexibilitatea fustei. Anul 1963 marchează ridicarea interdicției căsătoriei însoțitoarelor de zbor.

Cristobal Balenciaga i-a urmat lui Dior în galeria marilor designeri ce au creat pentru Air France, într-un set de uniforme ce includeau pentru prima dată și accesorii asortate: o geantă și o pereche de mănuși albe. Cristobal Balenciaga a creat costumul de iarnă în culoarea bleumarin, culoare emblematică până în zilele noastre pentru Air France.

Air France 8 e1554214329362Au urmat modele din anii 1978 și 1987 create de casele de modă Louis Feraud și Carven, iar în 2005, compania a introdus o rochie semnată de casa de modă Christian Lacroix.

Uniforma este folosită și în prezent. Christian Lacroix a încercat să creeze mai mult decât o uniformă, având mai mult de 100 de piese ce pot fi combinate. Culoarea de baza a rămas albastru navy cu câteva accente de culoare. 

Air France-KLM este grupul lider de piață pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. Oferă clienților săi acces la o rețea care acoperă 314 destinații în 116 țări datorită companiilor Air France, KLM Royal Dutch Airlines și Transavia. Cu o flotă de 548 de aeronave și 101,4 milioane de pasageri transportați în 2018, Air France-KLM operează până la 2.300 de zboruri zilnice, în principal prin hub-urile din Paris-Charles de Gaulle și Amsterdam-Schiphol.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: