Companii

Cum arată avionul viitorului?

Reading Time: 3 minute

Președintele și CEO al companiei KLM, Pieter Elbers, și decanul Facultății de Inginerie Aerospațială de la Delft University of Technology (TU Delft), profesorul Henri Werij, au semnat un nou acord de cooperare la reuniunea anuală generală a IATA de la Seul pentru a face aviația sustenabilă. KLM va contribui la cercetarea TU Delft într-un concept de zbor inovator cunoscut sub numele de „Flying-V”, care cuprinde o abordare cu totul diferită a designului aeronavelor, pentru susținerea unui zbor sustenabil pe distanțe lungi în viitor.

Avionul a fost inițial conceput ca un potențial proiect de aeronavă pentru viitor, dar poate fi comparat cu cel mai avansat avion de astăzi, Airbus A350. Deși avionul nu este la fel de lung ca A350, are aceleași valori de anvergură ale aripilor. Acest lucru va permite Flying-V să utilizeze fără dificultate infrastructura existentă de pe aeroporturi, cum ar fi porțile și pistele, iar aeronava se va potrivi și în același hangar ca cel al aeronavei A350. Mai mult, Flying-V va avea același număr de pasageri – 314 în configurația standard – și același volum de încărcătură, 160 m3. Flying-V va fi mai mic decât modelul A350, oferind o rezistență mai redusă la aerodinamică.

Designul și forma aeronavei în formă de V va integra cabina pasagerilor, cala de bagaje și rezervoarele de combustibil în aripi. Forma sa aerodinamica îmbunătățită și greutatea redusă va genera reducerea cu 20% a combustibilului folosit față de Airbus A350, cea mai avansată aeronavă din prezent. Un model funcțional și o secțiune a interiorului aeronavei Flying-V vor fi prezentate oficial la KLM Experience Days în aeroportul Amsterdam Schiphol, în octombrie, cu ocazia aniversării a 100 de ani a companiei KLM.

Flying-V oferă cercetătorilor o oportunitate unică de a îmbunătăți experiența pasagerilor în aeronavă, de la aranjarea scaunelor în aripi până la proiectarea lor și a băilor. Totul trebuie să fie cât mai ușor posibil pentru a maximiza eficiența oferită de noua formă de aeronavă. Este luat în considerare, de asemenea, confortul pasagerilor.

Combustibil vs propulsia electrică

Flying-V este propulsat de cele mai eficiente motoare turbofan care există în prezent. Momentan, așa cum este proiectat, aeronava încă zboară pe kerosen, dar poate fi ușor adaptat pentru a inova sistemul de propulsie – folosind, de exemplu, turbofan-uri electrice.

„În ultimii ani, KLM s-a dezvoltat ca un pionier în sustenabilitate în cadrul industriei aeronautice. Dezvoltarea aviației a oferit lumii multe lucruri, oferindu-ne posibilitatea de a conecta oamenii. Acest privilegiu este asociat cu o mare responsabilitate pentru planeta noastră. KLM ia acest lucru în serios și, prin urmare, investește în sustenabilitate de mai mulți ani, permițându-i să dezvolte un spectru larg de inițiative de sustenabilitate. Suntem mândri de relația noastră de cooperare progresivă cu TU Delft, care se asociază cu strategia companiei KLM și servește drept un momen important pentru noi pe drumul de evoluție a aviației sustenabile”, a declarat Pieter Elbers, Președinte și CEO KLM

„Suntem foarte încântați să putem coopera cu partenerul nostru de încredere KLM în misiunea noastră de a face aviația sustenabilă. Proiectele de aeronave foarte eficiente din punct de vedere energetic, cum ar fi Flying-V, sunt importante în acest sens, la fel ca noile forme de propulsie care urmează să fie folosite. Scopul nostru final este un zbor fără emisii. Colaborarea noastră cu KLM oferă o oportunitate extraordinară de a aduce schimbări reale”, a declarat Henri Werij, decanul Facultății de Inginerie Aerospațială de la TU Delft.

Timp de 98 de ani, KLM a fost un pionier în industria aeriană și este cea mai veche companie aeriană care continuă să opereze sub numele său original. KLM își propune să fie compania aeriană cea mai orientată către clienți, inovatoare și eficientă din Europa, oferind servicii de încredere și produse de cea mai bună calitate.

Oana Voinea

Recent Posts

Românii au comandat de peste 800 de milioane de lei de pe eMAG până la 19:30

Cea de-a 14-a ediție de Black Friday la eMAG a depășit toate estimările. Până la ora 19:30, 566.000 de clienți…

13 ore ago

Hidroconstrucția se pregătește de ieșirea din insolvență

Hidroconstrucția, cel mai mare antreprenor român în domeniul construcțiilor hidroenergetice, anunță că se indreaptă pe drumul spre redresare prin definirea…

13 ore ago

Aproape 900.000 de tranzacții în magazinele online de Black Friday. Plăți de peste 550 milioane lei

PayU GPO România, unul din principalii procesatori de plăți online a organizat și anul acesta, de Black Friday, un eveniment…

14 ore ago

Black Friday la eMAG după trei ore. Cifra comenzilor a atins 524 milioane de lei

După primele trei ore de la startul celui mai mare Black Friday de până acum din cei 14 ani de…

20 de ore ago

Simona Fîrtat revine în echipa L’Oréal România

De la 1 octombrie 2024, Simona Fîrtat a revenit în România, pentru a prelua funcția de Corporate Affairs and Engagement…

20 de ore ago

Autovit.ro face o lună de reduceri speciale: Black November

Autovit.ro, cea mai mare platformă auto online din România, transformă Black Friday într-o experiență extinsă de shopping denumită "Black November",…

20 de ore ago