Cum am ajuns la o “Principesa pentru Romania”

Cum am ajuns la o “Principesa pentru Romania”

Prima ocazie de a ma apropia de Altesa Sa Regala a fost la Bookfest, in primavara, cand editura Litera a lansat cartea “Patrie si Destin”, scrisa de Diana Mandache, care este un fel de biografie a Principesei Margareta. Cu cartea in mana m-am infiintat la redactie si de-atunci m-am oferit sa “gestionez” relatia cu Casa Regala in vederea interviului. Am citit cartea. Apoi am cautat sa citesc alte carti recent aparute. Mi-a intrat in mana Volumul “Nunta de Diamant” – o poveste cu poze, un cadou oferit de Principesa Margareta a Romaniei si Principele Radu, parintilor sai, cu ocazia celebrarii a 60 de ani de casnicie (pe 10 iunie 2008). Din fiecare pagina si din fiecare declaratie a Principesei Margareta a Romaniei, razbatea, de fiecare data, dragostea de tara, datoria, necesitatea de a face ceva pentru poporul roman, iubire insuflata in anii de exil de tatal sau. Am urmarit apoi pe youtube interviurile Principesei Margareta. Am cautat sa citesc ce articole/interviuri de-ale domniei sale au mai aparut.

Intalnire premergatoare

La un moment dat, prin iulie, am fost invitata la Palat in vederea discutiei premergatoare interviului. Pentru o secunda, am crezut ca ma voi intalni chiar cu Alteta Sa Regala pentru discutia preliminara. M-am intalnit insa cu Liana Greavu, asitenta personala a Principesei Mostenitoare. Am vorbit despre cum vad eu interviul, o data preliminara de aparitie, sedinta foto etc. Mi-a oferit atunci Cartea Regala de Bucate a Principesei, care m-a uimit si incantat cu fiecare pagina a ei. Nu atat pentru retetele din ea, cat pentru povestile despre monarhiile regale din diverse tari, rude mai apropiate sau mai indepartate ale Casei Regale a Romaniei.

Luna august a fost o luna de asteptare, la Palatul Elisabeta lumea fiind in concediu, iar familia regala la Savarsin. Aveam doar acordul de principiu asupra interviului, iar noi faceam sedinte de sumar si ne faceam planuri. Am continuat sa mai citesc si din cartile scrise de Principele Radu, in paralel cu urmarirea activitatii pe pagina de facebook a Principelui si a Familiei Regale. Asteptam de-acum ok-ul pentru interviu.

Intalnirea oficiala

Intr-o zi de sfarsit de septembrie am fost sunata ca interviul a fost agreat si ca ar putea avea loc, odata cu sedinta foto, in intervalul 1-15 octombrie. Am recitit cu sufletul la gura “Patrie si Destin”, am recitit brosurile publicate de Fundatia Principesei Margareta legate de activitatea fundatiei, am retinut tot ce se putea din Strategia pe 30 de ani a Casei Regale si am rasfoit cu incantare Anuarul Furnizorilor Casei Regale.

A venit si ziua aceea. Principesa a aparut firesc si ne-a intrebat ce trebuie sa faca (pe mine si colegul meu, Vali Mirea, fotograful revistei  Biz). Primul cuvant care mi-ar veni in minte daca ar fi sa o caracterizez pe scurt ar fi acesta: CALD. Este o persoana calda, placuta si extrem de sociabila. Nu se forteaza sa fie modesta, este naturala si foarte eleganta in orice tinuta ar purta.

Este foarte atasata de cainele familiei – Troy, un labrador care implinea pe 9 octombrie 2012 un an. Pentru ca era foarte jucaus – manca si rodea tot – i-au adus un instructor care sa-l faca sa fie putin mai ascultator. Principesa inca isi amintea de fostul caine (il tot pomenea pe Ursus), un caine fara stapan, gasit in aeroportul Otopeni cu multi ani in urma. De Troy Principesa povestea ca vine cu ei la Savarsin, dar cand era mic il puteau lua cu masina, acum calatoreste cu trenul cu unul din angajati, dar este permanent cu ei.

De Savarsin Principesa Margareta spune ca prima etapa a renovarilor se va sfarsi in acest an, ca toata aceasta renovare a fost neplacuta datorita mutarii dintr-o camera in alta, datorita lipsei bucatariei (gateau la o casa in sat, ceva mai departe de castel). Savarsin va deveni un sat regal, bazat pe mestesuguri si mestesugari. Principesa mai cauta inca mesteri populari pe care sa-i coopteze in satul regal.

Referitor la Palatul Elisabeta, Principesa Mostenitoare isi exprima discret nemultumirea fata de lucrarile de reabilitare efectuate de cei de la RAPPS, care de multe ori nu tin cont ca este vorba de o cladire monument istoric.

Am observat prin Palat si cateva obiecte apartinand familiei regale, cum ar fi o fructiera din argint, cu insemnul Casei regale. Am intrebat-o pe Principesa unde se simte acasa. Mi-a spus ca mai mult la Savarsin decat aici. Daca privesti din aceasta perspectiva, acestei femei nu-i este dat sa stea prea mult in locurile unde ii este drag. Daca in copilarie mergea in vacante la Villa Sparta (Italia), la bunica ei Regina Elena – casa care acum nu mai apartine familiei Regale, in tinerete a parasit Elvetia, tara unde a trait si locuiesc parintii ei, in favoarea Romaniei, nici acum, la maturitate, Principesei nu-i este dat sa stea, cea mai mare parte a timpului in locul unde se simte acasa. De Palatul Elisabeta se ingrijeste cu foarte mare responsabilitate, pentru ca aici sunt tinute dineurile oficiale, aici este biroul sau, aici au loc majoritatea indatoririlor publice ale domniei sale.

3 tinute pentru sedinta foto

Sedinta foto a durat aproape doua ore, timp in care ASR Principesa Margareta a schimbat trei tinute. Se intampla ca la sedinte foto cu CEO de companii sa nu stam mai mult de 30 de minute, iar acestia sa se grabeasca si sa ne spuna ca mai au si alte intalniri. Ei bine, domnia sa nu a comentat deloc, spunea doar din cand in cand ca e greu sa pozezi. Dar nu o spunea cu repros, ci intr-un mod foarte delicat. De fiecare data, la fiecare tinuta, accesoriile erau foarte bine alese.

Pana la aparitia materialului nu am vrut sa suflu nicio vorba cunoscutilor despre coperta noastra supriza de la inceput de noiembrie. Desi vroiam sa strig in gura mare celor care imi povesteau de Principesa Margareta ca si eu o admir, si mie mi-a placut cat e de fireasca. Dar Dumnezeu imi scotea in cale oameni care au intalnit-o. Intai, pe Bibiana Stanciulov, managerul Sonimpex (Magiunul de prune Topoloveni), care imi spunea ca reclama mai mare decat sa-ti foloseasca produsele tale Familia regala nu exista, apoi cei de la Pivnitele Rhein, Azuga, de asemeni furnizori regali pentru vinul spumant, care vorbeau cu mandrie despre aceasta calitate, redobandita dupa 1920.