În culisele Biz World
Reading Time: 3 minuteÎn spatele proiectului Biz World, unic în presă, se ascund luni bune de muncă. În octombrie, când am devenit parte a echipei Biz, pregătirile erau în toi. Colegii mei aveau deja câteva interviuri stabilite, iar eu eram fascinată. De fapt, ca să fiu cu adevărat sinceră, recunosc că eram copleșită de grandoarea proiectului și de mișcarea de forțe pe care o presupune. Acest proiect mi se părea visul oricărui gazetar – acela de a descoperi lumea și dincolo de zona în care trăiește, știe cum funcționează lucrurile și își are sursele.
Toată echipa urma să se mute timp de o săptămână la Paris, pentru a-i afla poveștile. Pe cele ale companiilor de top, care sunt motorul economiei franceze. Sau pe cele ale marilor companii din Hexagon care investesc și în România. Sau poveștile de succes ale românilor care fac performanță în capitala Franței. Istoria brandurilor franțuzești de lux, care au cucerit și țara noastră. Secretele obiectivelor turistice din acest oraș captivant, pe care nu poți să le afli în calitate de simplu turist.
La început, mi se părea imposibil să obțin interviurile pe care mi le doream. Îmi făceam griji că nu voi putea comunica în mod real și eficient cu cei pe care îi voi întâlni, chiar dacă vorbesc bine engleza și nici limba franceză nu îmi este deloc străină. Mă temeam de prejudecățile francezilor față de români și de diferențele de atitudine dintre noi și ei. Apoi, mai erau și străzile aglomerate și întortochiate ale Parisului, pe care eram convinsă că mă voi rătăci de sute de ori. În timp ce eu mă pregăteam pentru acest proiect, de parcă lucram la un plan de supraviețuire, prietenii mei apropiați îmi spuneau că mă invidiază. „Ce noroc: treaba ta la serviciu e să descoperi Parisul! Se mai fac angajări la Biz?”, îmi spuneau ei, glumind. Eu n-am privit, însă, nicio clipă această călătorie ca pe o vacanță. Mi-am dorit să mă ridic la nivelul proiectului. Să aflu toate lucrurile interesante și utile dumneavoastră, cititorilor noștri, pe care le-aș putea afla. Apoi, să găsesc cuvintele potrivite, apte să cuprindă între ele tot Parisul. Pentru asta, în afară de întâlnirile și vizitele jurnalistice, am ales să bat și câteva dintre străduțele orașului ce nu se află, neapărat, în ghidurile turistice. Astfel, am vrut să-i văd pe francezi cum sunt ei cu adevărat, atunci când nu îndrepți reportofonul către ei. Am vrut să surprind cumva atmosfera autentică a Parisului.
Acum, la finalul proiectului, sunt fericită că nimic din temerile mele nu s-a dovedit adevărat. Am obținut majoritatea interviurilor pe care mi le-am dorit, chiar dacă am primit și refuzuri. Mulți dintre cei pe care i-am contactat au apreciat ingeniozitatea inițiativei noastre și au acceptat să ne primească în birourile lor, fără a sta prea mult pe gânduri. În birouri ori, desigur, în laboratorul lor de patiserie, sau în oricare dintre locurile în care fac minuni ce merită să fie povestite. Alții, mai sceptici, m-au refuzat inițial, dar nu mi-au putut trimite atâtea E-mail-uri de refuz, câte mesaje de convingere au primit de la mine. Așadar, în cele din urmă, au acceptat să ne întâlnim. Odată ajunsă la Paris, am început maratonul. Au fost zile în care am stat „pe teren” nu mai puțin de 10 ore, dar, seara, sentimentul de satisfacție depășea cu mult oboseala. Au existat momente dificile. Harta mijloacelor de transport în comun a părut de câteva ori o enigmă de nedezlegat, dar nicio dificultate nu a fost prea mare pentru echipa noastră hotărâtă să reușească și de această dată.
Mă întorc acasă cu reportofonul din telefonul mobil plin de povești care abia așteaptă să fie scrise și citite. În curând, vă voi povesti totul despre programul MBA oferit de HEC Paris, școala de business care formează cei mai mulți CEO din întreaga lume. Vă voi spune cum a reușit Christophe Adam să revoluționeze patiseria franțuzească, creând conceptul L’éclair de Génie. Vom merge împreuna în culisele Turnului Eiffel și în alte locuri interesante. Păstrez, însă, câteva surprize pentru momentul apariției revistei.
BizFranța este un proiect editorial unic în România și este susținut de Pernod Ricard, Lillet, G.H. Mumm, Martell, MasterCard și AirFrance.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz