Cui îi e frică de augmentarea umană?
Reading Time: 2 minuteDeși înainte părea un lucru SF, conceptul de recreere sau îmbunătățire a abilităților noastre fizice și mentale – a început să prindă viață recent, întrucât tehnologia a devenit o parte din ce în ce mai importantă a vieții noastre de zi cu zi.
Un studiu amplu realizat pe 14.500 de adulți din 16 țări din Europa și Africa de Nord a arătat că italienii sunt cei mai susceptibii să ia în considerare augmentarea umana (81%) iar britanicii cel mai puțin (33%). Unii respondenți și-au exprimat chiar dorința de a conecta smartphone-urile la corpul lor, potrivit studiului realizat de Opinium Research pentru Kaspersky.
Majoritatea oamenilor își doresc ca augmentarea umană să fie folosită pentru binele umanității, 53% dintre ei spunând că ar trebui să fie folosită pentru a îmbunătăți calitatea vieții. În general, în fiecare țară, obiectivul pentru orice augmentare umană a fost îmbunătățirea sănătății per ansamblu (40%) sau a vederii (33%).
Cu toate acestea, rămân unele îndoieli, respondenții declarând că se tem că augmentarea umană se va limita la cei bogați (69%), în timp ce aproape nouă din zece persoane (88%) au declarat că se tem că trupurile lor ar putea fi hack-uite de infractorii cibernetici.
Românii față cu augmentarea umană
În România, principalele motive pentru care oamenii ar fi dispuși să accepte augmentarea sunt legate de îmbunătățirea stării generale de sănătate (61%), îmbunătățirea vederii (37%) sau a capacității intelectuale (35%). Acestea sunt, de altfel, principalele trei arii în care românii consideră că ar avea nevoie de o ameliorare.
Per total, 72% dintre români ar lua în considerare augmentarea umană, problemele ridicate de aceasta ținând, în viziunea conaționalilor noștri, de preț și de posibilitatea de hacking a instrumentelor care permit augmentarea.
“Augmentarea umană este una dintre cele mai semnificative tendințe tehnologice de astăzi. Putem observa deja o gamă largă de aplicații practice desfășurate în domenii cotidiene ale vieții noastre, cum ar fi sănătatea și asistența socială, sportul, educația și transportul. Exoscheletele pentru incendii și salvare sau bioprintarea organelor sunt doar două dintre exemple (…) Dar oamenii sunt îndreptățiți să fie precauți. Pasionații de augmentare testează deja limitele a ceea ce este posibil, așa că avem nevoie de standarde cu care să cădem de comun acord pentru a ne asigura că augmentarea își atinge potențialul maxim, minimizând, totodată, riscurile”, spune Marco Preuss, Directorul Echipei Globale de Cercetare și Analiză Kaspersky, Europa.
Augmentare pentru beneficii economice și medicale
Din cercetare a mai rezultat ca aproape jumătate (47%) dintre cei intervievați consideră că guvernele ar trebui să reglementeze augmentarea umană. Marea Britanie este în favoarea intervenției guvernamentale (77%), în timp ce Grecia este cea mai rezistentă (17%).O tremie dintre oameni (33%) sunt “entuziasmați” de ideea augmentării umane, dar femeile (21%) sunt mai înclinate decât bărbații să fie mai degrabă îngrijorate decât entuziasmate de acest concept.
“De-a lungul istoriei, persoanele rău intenționate au exploatat întotdeauna noile tehnologii – dar, în general, aceste procese tehnologice au fost pozitive pentru omenire – și sunt sigur că acest lucru se va întâmpla și cu augmentarea umană. Acestea fiind spuse, trebuie să rămânem vigilenți cu privire la amenințarea abuzurilor sau a atacurilor, astfel încât, atunci când augmentarea umană va deveni o realitate de zi cu zi, securitatea să nu fie un aspect asupra căruia să trebuiască să ne fi gândit din timp”, a declarat David Jacoby, Senior Security Researcher la Kaspersky.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz