Business Companii Interviuri Tech

Adrian Nicolae, Alten România: Cu ingineria trecem pandemia

30 dec. 2020 4 min

Adrian Nicolae, Alten România: Cu ingineria trecem pandemia

Reading Time: 4 minute

Marii jucători din piața de inginerie decid tot mai des să încredințeze echipelor locale activități complexe. Este și exemplul Alten România, spune Adrian Nicolae, director executiv al filialei din România a grupului francez, cu peste 630 de angajați specializați în inginerie și consultanță IT, în cele cinci centre din țară.

 Cum arată piața de inginerie și consultanță în IT la ora actuală?

Venim după un an care a fost dificil și plin de neprevăzut pentru întreaga economie. Datorită specificului său, dar și a faptului că multe companii au ales să apeleze la soluții și instrumente digitale pentru a se menține pe linia de plutire în această perioadă, industria noastră a fost relativ ferită de impactul ne­gativ al acestui an, cel puțin la nivel financiar. Din toamnă, în ceea ce ne privește, observăm un apetit tot mai mare pentru noi proiecte, acest lucrând însemnând că piața și activitatea noastră sunt în plină revenire. Privit într-un context mai larg, sunt încrezător că anul 2020 va contribui la evoluția și maturizarea pieței de servicii de inginerie și IT.

Cine sunt cei mai activi clienți și care sunt cele mai dinamice industrii în această perioadă?

Fără îndoială, cele mai dinamice sectoare în acest an au fost industria de IT, telecom, retail și banking. Deloc întâmplător, acestea sunt industrii care au fost indispensabile în ultimele 8-9 luni pentru a susține activitatea altor sectoare economice, dar și această „migrație” către online. Sunt sectoare care, în toate aceste luni, au avut un ritm de dezvoltare a proiectelor afectat doar în mică măsură de amânări și care acum, pe final de an, cresc foarte dinamic. Dincolo de acestea, industrii în care ciclul de dezvoltare este mai îndelungat, iar planurile de business gândite în general pe termen mai lung, respectiv industrii precum cea auto, au continuat să investească în zona de R&D.

Ce fel de soluții tehnice se caută și care sunt proiectele în care au  implicate echipele Alten România în acest an?

Observăm câteva tendințe interesante care au marcat anul curent și, cu siguranță, își vor pune ampren­ta și pe cel care urmează. În primul, mă refer la un transfer de activități cu valoare adăugată mare către România. Astfel, marii jucători din piața de inginerie decid tot mai des să încredințeze echipelor locale activități complexe, cum ar fi, spre exemplu, programarea noilor interfețe pentru planșele de bord ale autovehiculelor viitorului sau realizarea de testări complexe în mediu virtual. Un alt trend identificat de noi este dorința crescândă a clienților să externalizeze servicii complete către furnizorii care pot nu numai să livreze resursele necesare proiectelor, ci să le și coordoneze și să optimizeze procesele implicate pentru rezultate maxime, respectiv calitate ridicată. Referitor la anul viitor, rămâne, încă, multă incertitudine în ceea ce privește evoluția economiei, nu doar local, ci și la nivel internațional. Cu siguranță, evoluția sectorului nostru, dar nu numai, va depinde de evoluția dinamicii de cazuri și de deciziile autorităților în această direcție. Dacă, însă, ne raportăm la ultimele luni și ne păstrăm un optimism precaut, cred că anul viitor va fi unul bun pentru întreaga industrie IT&C. Pandemia a forțat deja companiile din regiune să își schimbe perspectiva, ceea ce va impulsiona cererea de suport și consultanță pentru R&D.

Cât de greu este să recrutezi în  industria locală de IT în pandemie?

Recrutarea este una dintre marile provocări ale pieței locale chiar și în perioade obișnuite. Numărul tot mai mare de companii de IT prezente pe piață, cuplat cu un sistem educațional care asigură un număr anual de absolvenți doar un pic mai mare de jumătatea cererii existente de resurse umane, conduc la o competiție foarte strânsă pentru angajați, mai ales pentru cei talentați și cu experiență. Odată cu pandemia, care a trezit în mod natural tot felul de frici și anxietăți, observăm că oamenii au tendința să prefere stabilitatea locului de muncă existent și sunt mai puțin deschiși să facă schimbări, ceea ce adaugă noi provocări pentru recruiterii noștri. Cele mai căutate locuri de muncă din IT, conform unui studiu al Codecool din 2019, sunt cele pentru SQL Developers, Java Deve­lopers, Full-Stack Developers, Data Analyst, Front End Developer, BI Analyst, Database Administrator, DevOps Engineer, Software Deve­loper sau Machine Learning Engineer. Cel mai mare deficit în piață sunt pentru profiluri specializate în JavaScript și, în special, cele cu framework-urile Angular și Node.Js. Piața noastră se îndreaptă tot mai clar către a oferi servicii complexe, ceea ce face ca nevoia de specialiști să crească. În linie cu această tendință, noi căutăm profesioniști care să își dorească să fie expuși la proiecte diverse, din industrii diver­se, și care să fie dornici să se dezvolte profesional în mod accelerat.

Cum a evoluat numărul de angajați și ce planuri de personal sunt pentru 2021?

Am finalizat anul 2019 cu 633 de angajați, iar în 2020, echipa a rămas constantă, fără mari modificări. Alten România este organizată în  două divizii de activitate: IT și Engi­neering. Divizia de IT are echipa cea mai mare, de aproximativ  340 de consultanți, ce își desfășoară acti­­vitatea în București, Craiova și Pitești. Divizia de Engineering, pe de altă parte, are 190 consultanți, împărțiți între București, Timișoara și Sibiu. Pentru 2021, rămânem dedicați obiec­tivului de a ne consolida acti­vitatea la nivel local.

Cum arată compania din punctul de vedere al cifrei de afaceri?

Am încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de aproximativ 25 de milioane de euro, în creștere cu 21% față de 2018. Preconizăm că vom conti­nua să ne dezvoltăm și în acest an, iar cifrele de pe primele 9 luni, în care, în ciuda contextului imprevizibil de piață, am înregistrat o creștere de 5%, ne confirmă această direcție.

Cum va evalua această piață în perioada următoare?

Pesonal, sper ca acest an și proiec­tele desfășurate în aceste luni să convingă marile companii din lume să capete din ce în ce mai multă încredere în România și fie să crească investițiile deja existente, fie să contribuie cu investiții noi. Mă aștept ca ritmul alert de digitalizare să permită anularea distanțelor fizice și să conducă la o flexibilitate a proceselor nemaiîntâlnită până acum. Cred că, dacă aceste două tendințe s-ar concretiza, am putea vedea o dezvoltare accelerată, atipică, pentru România.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: