Cu ce provocări se confruntă liderii din România în pandemie
Reading Time: 3 minuteCriza sanitară schimbă nu numai dinamica pieței și procesele interne ale organizațiilor, dar vine cu provocări noi și o complexitate nemaiîntâlnită a gestionării emoțiilor și a stresului: Peste 63% dintre liderii și managerii de top în diverse companii și industrii din România consideră că temerile oamenilor apar fără o sursă bine definită.
O astfel de anxietate tinde să se agraveze cu prelungirea incertitudinii și a lipsei de predictibilitate, iar incapacitatea de a determina o cauza exactă face ca răspunsul organizației să fie și mai dificil decât în mod normal.
Aceasta este doar una dintre concluziile unui studiu de piață efectuat de Trend Consult desfășurat în perioada iulie-septembrie 2020, cu chestionarea a 96 de lideri și manageri de top din companii din diverse sectoare de activitate, cu cifre de afaceri de la 2 la peste 100 de milioane Ron și cu un număr de angajați cuprins între 50 și 5.000.
Studiul a fost menit să aducă o mai bună înțelegere a cum văd liderii din piața noastră situația prin care trecem, la nivel organizațional și de sector și ca să identifice problemele și oportunitățile cu care organizațiile și liderii se confruntă în această perioadă.
Din analiza efectuată se desprind câteva direcții clare pe care organizațiile ar trebui să se concentreze în perioada următoare, cum ar fi:
Managementul stresului și focus pe oameni
Dincolo de problema anxietăților fără o sursă bine definită, există și temeri specifice din partea oamenilor, cum ar fi teama că domeniul în care activează să fie afectat de criza economică generată de criza sanitară sau teama că munca remote pe termen lung va afecta moralul și colaborarea între echipe și oameni.
Ce ne arată aceste date este că este nevoie de lideri capabili să reconfirme în mod clar, aplicat, viziunea și misiunea, capabili să stea aproape de oameni, să genereze transparentă, să reducă din incertitudine și să motiveze oamenii.
Cu alte cuvinte, deși criza în prima fază a afectat structurile, procesele și procedurile, iar focusul liderilor a fost în această zonă, pe termen mediu și lung prioritatea liderilor trebuie să fie menținerea unei culturi sănătoase în companie și generarea unui climat de siguranță și de încredere.
Concluzia aceasta este susținută și de răspunsul la întrebarea “ce abilități ar trebui să dezvolte liderii în organizațiile lor?” – unde 61% dintre respondenți au considerat că prioritatea liderului trebuie să fie menținerea unui nivel ridicat al motivației angajaților.
Criza crește autenticitatea comunicării între manageri și echipă
Când ne uităm la colaborarea și încrederea angajaților, putem observa că 44% dintre respondenți consideră că încrederea în managementul organizației s-a îmbunătățit în timpul crizei, iar 41% consideră că au asistat la creșterea comunicării autentice între manageri și echipă.
Când abordam aspecte legate de spiritul de echipă, 39% consideră că și la acest capitol au existat îmbunătățiri, insă 24% consideră că mai este de lucrat. Putem astfel concluziona că au existat companii care au folosit criza ca pe o oportinitate de a întări cultura în organizație și de a aduce oamenii mai aproape, reușind să facă o tranziție de la criză la oportunitate, arătând clar că autenticitatea și transparența ar trebui să fie utilizate în mod consecvent de lideri pentru a depăși perioadele de criză și de a clădi organizații mai sănătoase după criză.
Organizațiile cu culturi organizaționale care încurajează inițiativa vor avea de câștigat
76% dintre liderii de top ai companiilor chestionate consideră că cel mai important obicei care trebuie schimbat sau îmbunătățit este inițiativa.
În contextul în care structura și felul în care muncim s-au schimbat drastic, iar micromanagementul și controlul strict al angajatilor a devenit aproape imposibil de realizat, inițiativa oamenilor și proactivitatea pot face diferența pe o piață în care competiția devine tot mai puternică.
Problema este că tot inițiativa este și obiceiul cel mai greu de schimbat – 66% dintre respondenti au pus acest obicei pe primul loc când vine vorba de dificultatea schimbărilor, arătând o direcție clară de dezvoltare pe viitor.
Această idee este întărită și de o altă întrebare, cea care se referă investiția liderilor în perioada următoare Aici, 47% dintre lideri consideră că investiția în dezvoltarea și maximizarea potențialului oamenilor ar trebui să fie prioritatea organizației.
Studiul integral poate fi citit aici
Ilustrație: © Prairat Fhunta | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz