Cu angajații trimiși acasă, doar poliția AI va modera conținutul Facebook și YouTube
Reading Time: 2 minuteȚi-a dispărut o postare de pe Facebook sau un clip de pe YouTube? Sau, mai rău, ți-a fost șters contul? Aidoma unui tribunal veritabil, platformele online îți oferă posibilitatea să îți formulezi plângerea și să o înaintezi unei alte instanțe. Inițial algoritmii au aplicat temuta politică de conținut, pentru ca ulterior să îți răspundă petiției o instanță umană. Un moderator, fie el și foarte îndepărtat de țara din care ai postat tu. Vestea neplăcută este că în această perioadă de pandemie, atât Facebook, cât și YouTube sau Twitter și-au trimis acasă întreg personalul (uman) care se ocupă de moderare. Au rămas la lucru doar algoritmii, uneltele de machine learning și Inteligență Artificială. Procesele automatizate, care nu fac diferența între figuri de stil, între o ironie, un citat faimos, jocuri de cuvinte sau contextualizare și teribilul „conținut dăunător”.
Cu alte cuvinte, până nu încetează pandemia, nu va fi posibilă nicio revizuire umană a deciziilor de cenzură aplicate de faimoșii algoritmi. Citați de BBC, oficialii Google (cei care dețin YouTube) și Twitter spun că revizuirea deciziilor aplicate de motoare bazate pe AI va dura ceva mai mult în această perioadă, în timp ce niciun cont șters, prin aceleași metode, nu va rămâne astfel fără o analizare a cazului din partea unei persoane. Reale și umane.
Facebook a precizat că moderarea conținutului în stil remote este prea complicată. Mai mult decât atât, personalul său din aceste departamente a fost trimis acasă fără prea multe explicații legate de perioadă, continuând însă să fie plătit, arată BBC.
De asemenea, aproape toți angajații cu normă întreagă de la Google au primit decizia de a lucra de acasă din cauza pandemiei coronavirusului. „Aceasta înseamnă că sistemele automatizate vor începe să elimine anumite conținuturi fără recenzie umană”, a anunțat YouTube pe blog-ul oficial. „Pe măsură ce facem acest lucru, utilizatorii și creatorii pot vedea mai multe eliminări de conținut, inclusiv unele videoclipuri care nu pot încălca politicile noastre”, se mai precizează în anunț.
Pe de altă parte, această situație apare într-un moment în care gigantilor tehnologici li se solicită să elimine dezinformarea legată de COVID-19 de pe platformele lor, sub amenințarea unor pedepse drastice pentru companii. O astfel de politică a fost instaurată și în România, prin decretul Stării de Urgență. Grupul de Comunicare Strategică și Ministerul Afacerilor Interne stabilește care e continutul fals legat de coronavirus și mandatează ANCOM să ceară operatorilor, firmelor de hosting ori site-urilor în cauză să elimine respectivul conținut, mergându-se până la blocarea lor pe teritoriul României.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz