Cristina Pîrjol preia conducerea Fashion Days. Robert Berza își ia un an sabatic
Reading Time: 3 minuteFashion Days, retailer online de fashion prezent pe piețele din România, Bulgaria și Ungaria, anunță că, din 1 aprilie 224, Cristina Pîrjol preia funcția de General Manager al companiei.
După o perioadă de peste șapte ani la conducerea companiei, timp în care a fost liderul unui proces de transformare a brandului și de creștere a business-ului Fashion Days, Robert Berza se retrage din funcție, predând rolul Cristinei Pîrjol, Commercial Director Selection de mai bine de opt ani.
„Colegii mei sunt conștienți de mai bine de un an de intenția mea de a îmi lua al doilea an sabatic începând cu această primăvară, pentru a mă bucura de timp de calitate alături de familie și prieteni. Acest demers face parte dintr-un proces amplu care a inclus delegarea responsabilităților, restructurarea organizațională și împuternicirea colegilor în roluri cu mai multe responsabilități. După două perioade de creștere robustă la Fashion Days, am decis că este un moment oportun ca un nou lider să preia conducerea companiei, pentru a o propulsa la un nou nivel. Cristina este cea mai în măsură persoană care să ghideze compania în următorii ani. În prezent, Fashion Days se bucură de o rată impresionantă de creștere și este angajată într-un proces remarcabil de expansiune prin diverse modele de business, inclusiv consignație, cross-docking și marketplace door2door, urmând să își tripleze gama de produse în următorii ani. În acest context, cea mai capabilă persoană din sectorul de retail fashion din România, care reprezintă și un model pentru cultura noastră organizațională, este, fără îndoială, cea mai potrivită pentru a conduce această transformare.”
Robert Berza, General Manager Fashion Days
În 2017, Robert Berza a preluat conducerea echipei Fashion Days, contribuind la creșterea businessului de 3,5 ori și asigurându-i o stabilitate profitabilă pe termen lung. În ultima perioadă, Berza s-a concentrat pe integrarea cu programele de grup (precum Genius, Wallet, adoptarea easyBox și returul rapid) și pe investiții în soluții marketplace. În octombrie anul trecut, Fashion Days a inițiat un parteneriat cu Tradebyte, cel mai mare integrator de soluții de marketplace din Europa, care prevede extinderea gamei de produse cu 75.000 de articole până în această primăvară.
Grupul eMAG a desemnat-o pe Cristina Pîrjol pentru a prelua conducerea și a impulsiona dezvoltarea continuă a modelului de business și a dinamicii de creștere de la Fashion Days. Cu o experiență semnificativă în domeniul retailului de modă și al comerțului electronic, Cristina s-a remarcat prin construirea strategiilor comerciale, diversificarea ofertei de produse, dezvoltarea unor echipe de înaltă performanță și reprezentarea cu mândrie a brandului și valorilor Fashion Days.
„Ne aflăm, poate, în cea mai promițătoare perioadă a istoriei Fashion Days, pregătiți pentru o expansiune rapidă în următorii ani, pe o fundație stabilă și profitabilă. Tot ceea ce am realizat în ultimii șapte ani sub conducerea lui Robert Berza ne-a pregătit pentru viitor, în care ne propunem să consolidăm poziția de lider pe piața de modă online, să diversificăm modelele de afaceri și să lărgim rețeaua de parteneri și oferta de produse. Acest progres nu ar fi fost posibil fără suportul grupului, o echipă unită și dedicată brandului Fashion Days, mereu gata să-și depășească limitele, lucru care ne face călătoria din următorii ani mult mai ușoară.”
Cristina Pîrjol, Commercial Director Selection Fashion Days
Cu o carieră de peste 22 de ani în fashion, începând cu poziția de Country Manager pentru Tom Tailor România în 2002 și continuând cu roluri de Retail Manager la Elmec România în 2006 și Director Comercial la Follie Follie România în 2008, Cristina a făcut tranziția spre e-commerce în 2011, ca Head of Buying la Fashion Days Group. Integrarea în Dante International în 2016 i-a adus rolul de Director Comercial pentru selecția de fashion, contribuind esențial la extinderea portofoliului de parteneri și mărci în categoriile de modă și sport.
Cristina va ghida cea mai ambițioasă transformare a Fashion Days până în prezent, tranziția de la un singur model de afaceri la patru modele diferite, pentru a extinde considerabil gama de produse disponibile clienților și pentru a facilita accesul partenerilor locali și internaționali pe piețele din România, Bulgaria și Ungaria, inclusiv prin extinderea beneficiilor Genius și myWallet pentru cât mai mulți clienți Fashion Days.
Lansat în 2009 și parte a grupului Dante International, Fashion Days servește peste 1,5 milioane de clienți în România, Bulgaria și Ungaria, remarcându-se ca un nume de referință în fashion retail.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz