Business mentorul Cristian Onețiu este primul antreprenor român care lansează un joc dedicat actualilor și viitorilor antreprenori. StartUP Race îmbină amuzamentul cu educația antreprenorială și reflectă precis și concret realitatea din lumea businessului, cu provocări, investiții, decizii, strategii.
O componentă unică a jocului, după cum subliniază chiar co-fondatorul companiei Life Care, este aceea a conștientizării și creării unui echilibru între business și viața personală, între timpul alocat muncii și cel dedicat relaxării și creșterii individuale. Astfel, pe lângă dezvoltarea abilităților de a face profit, scopul jocului este ca antreprenorul să aibă o afacere care să „muncească” pentru el și prin care să obțină libertate și împlinire personală.
„În trei cuvinte, StartUP Race este amuzant, interactiv și educativ! Ne-am gândit, atunci când am creat StartUP Race, să fie în primul rând o provocare pentru cei care vor să devină antreprenori, dar și pentru cei care au deja propriul business. Este un exercițiu fidel de redare a pașilor și realității din lumea afacerilor și dezvoltă nu doar gândirea strategică, ci și abilitățile decizionale și operaționale pentru obținerea profitului. În plus, îi provoacă pe participanți să <joace SMART antreprenoriatul> astfel încât să câștige și altceva, la fel de important ca profitul: libertate personală. Și, nu în ultimul rând, StartUP Race te ajută să îți identifici punctele tari, dar și vulnerabilitățile antreprenoriale pentru a afla cât de pregătit ești pentru lumea reală a afacerilor”, spune Cristian Onețiu.
StartUP Race se adresează tuturor celor pasionați de antreprenoriat, cu vârsta peste 12 ani și necesită prezența unui număr de 1-4 jucători. Durata jocului este de aproximativ 30 de minute/jucător, iar cea totală a unui joc cu 4 membri poate cumula un termen de aproximativ 2 ore. O rundă de joc echivalează cu o lună de business din viața reală.
În primă etapă, jucătorul identifică potențialii clienți; evaluează nivelul de reputație necesar pentru a îi servi; închiriează spațiul de lucru/modernizează; își face echipa, angajează sau concediază, după caz; cumpără bunurile pentru spațiul de lucru (birouri, calculatoare).
În cea de-a doua etapă identifică ce factori externi îi pot influența afacerea, urmând ca în a treia etapă să colecteze veniturile de la clienți; să plătească cheltuielile lunare; să afle ce profit, pozitiv sau negativ, a obținut.
Pe parcursul rundelor, participanții vor învăța cum să dezvolte propria companie de la zero, scalând afacerea pentru a putea satisface un număr cât mai mare de clienți și a obține venituri maxime, vor testa concret pașii spre succes ai unui business, vor descoperi modurile prin care deciziile lor influențează businessul, cum să dezvolte gândirea strategică și cum să facă o analiză financiară.
Și, mai presus de toate, cum să identifice modalități de a stimula dezvoltarea afacerii pentru a echilibra balanța între muncă, timp liber, fericire și împlinire personală.
„StartUP Race” conține 641 de piese (de la tablă de joc, fișe contabile, jetoane cu tipuri de afacere, cartonașe de personaje, spații de lucru, cartonașe angajați și clienți, până la bancnote din hârtie, discuri nivel salariu sau cuburi-marcaj ore lucrate și ore suplimentare) și începând de astăzi este disponibil la precomandă pe site-ul https://onetiu.com/startup-race. Primele 200 de bucăți, în ediție limitată, vor conține și un bonus: câte un voucher în valoare de 1.925 de lei, reprezentând o reducere de 50% pentru cei care doresc să se înscrie la cursul Smart Start-UP
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…