Antreprenori

Cristian Onețiu: Antreprenoriatul, ca un joc

Reading Time: 6 minute

Business mentorul Cristian Onețiu este primul antreprenor român care lansează un joc dedicat actualilor și viitorilor antreprenori. StartUP Race îmbină amuzamentul cu educația antreprenorială și reflectă precis și concret realitatea din lumea businessului, cu provocări, investiții, decizii, strategii.  


Cristian Onețiu a acceptat să ne povestească mai multe despre jocul educativ dedicat antreprenorilor, dar și despre viața de antreprenor în Dubai, unde s-a stabilit pentru o perioadă de câțiva ani pentru a crea cel mai mare fond de investiții de proprietate imobiliară fracționară, proiect pe care plănuiește să îl extindă și în Asia și Statele Unite ale Americii.

Cristian, ești primul antreprenor care lansează un joc educativ dedicat altor antreprenori și mediului de business. Cum ți-a venit ideea creării unui astfel de produs?

Am gândit și am creat StartUP Race ca un ajutor, în primul rând. Pentru cei care au deja propriul business, dar și pentru viitorii antreprenori.  Jocul este conceput în așa fel încât, pe lângă rolul de amuzament și distracție, să îl încorporeze și pe cel educativ. Pentru că StartUP Race simulează perfect realitatea din mediul de business, în cele mai mici detalii decizionale, operaționale și de organizare. Jocul  are la bază principiul utilității, astfel încât să dezvolte gândirea strategică și abilitățile decizionale pentru obținerea profitului și pentru a atinge și altceva, la fel de important în business: echilibrul personal.

În plus, îi provoacă pe participanți să <joace SMART antreprenoriatul> astfel încât să se bucure de libertate personală. De ce m-am gândit la un joc? În primul rând, pornind din experiența mea și raportându-mă la începuturi, la eșecuri, la încercări, la procesul continuu de învățare. Pe parcursul acestor etape, pot spune acum, mi-ar fi fost foarte folositor un joc atât de aplicat, mi-ar fi dat perspective foarte clare de urmat, într-un timp mai scurt și cu mai puține greșeli. Din care am învățat, desigur și acesta a fost drumul meu. În al doilea rând, prin joc și prin astfel de activități concrete învățăm cel mai mult, iar rolul meu de business mentor și interacțiunea cu antreprenorii de la workshopuri, clase, webinarii mi-au întărit convingerea că, pe lângă multă muncă și studiu, un astfel de produs este o unealtă, un mijloc foarte util de a pune în practică, până la lansarea propriu-zisă a unei afaceri.   

Cum ai descrie StartUP Race în câteva cuvinte și care crezi că sunt cele mai mari atuuri pentru cei care îl vor juca?

Aș spune că StartUP Race este amuzant, interactiv și educativ! Cel mai mare atuu pe care îl oferă este că participanții pot identifica la fiecare pas pe care îl vor face, de la crearea unui business și până la deciziile care vizează cele două obiective (profit și libertate personală), care sunt punctele lor tari, dar și vulnerabilitățile antreprenoriale. Oferă oportunitatea concretă de a se descoperi pe sine în acest context de business, pentru a afla cât de pregătiți sunt pentru lumea reală a afacerilor.

Poate oricine să joace StartUP Race? Îți trebuie o anumită experiență antreprenorială?

Nu, jocul te învață tot și absolut oricine îl poate juca, atât timp cât ești pasionat de antreprenoriat. Ideală ar prezența unui număr de 1-4 jucători. Vârsta, de peste 12 ani. Durata jocului este de aproximativ 30 minute/jucător, astfel încât durata totală a unui joc cu 4 membri poate cumula un termen de aproximativ 2 ore. Și, încă ceva important de menționat: o rundă de joc echivalează cu o lună de business din viața reală. Deci, practic, ei pot continua să joace și să descopere noi provocări, pe măsură ce businessul crește, se schimbă. Mai mult, jucătorii pot învăța unii de la alții și fiecare din experiența celuilalt, pe măsură ce dezvoltă strategii.

Cât timp a durat producerea jocului, de la idee la produsul fizic?

Am început lucrul la acest joc în 2019. În acești 3 ani, peste 200 de oameni, inclusiv cu experiență antreprenorială, au participat la realizarea și testarea lui. Pe site-ul https://onetiu.com/startup-race puteți vedea și poze din timpul testelor, dar și o parte din echipa care a muncit intens la realizarea lui. Suntem foarte mândri de produsul final și foarte fericiți de felul în care a fost primită ideea. Mai ales să vedem interesul antreprenorilor sau viitorilor antreprenori pentru astfel de metode de educație și divertisment! Pentru că, într-o singură zi de la anunțul jocului, din cele 200 de bucăți aflate în precomandă, 170 au fost epuizate! Am promis că vom reveni cât de curând cu a doua ediție a StartUP Race.

Cum arată jocul, câte piese conține?

Jocul oferă trei tipuri de resurse (bani, timp și reputație) și are nu mai puțin de 641 de componente, de la tablă de joc, fișe contabile – Profit si Pierdere (PROFIT & LOSS = P&L), jetoane abilități speciale, jetoane cu tipuri de afacere (Business tiles), cartonașe de personaje, spații de lucru, angajați sau clienți până la jetoane pentru bani, pentru birou  pentru computer sau bancnote din hârtie, discuri nivel salariu, cuburi-marcaj ore lucrate & ore suplimentare, pioni, cuburi-marcaj jucător și 1 zar cu 6 fețe. Asta ca să vă faceți o idee despre complexitatea lui și despre felul în care oferă o simulare detaliată a mediului real de business prin diferite etape pe care le parcurg jucătorii.

Care sunt aceste etape și cum îi ajută pe jucători parcurgea lor?

Pe parcursul rundelor, participanții vor învăța cum să dezvolte propria companie de la zero, scalând afacerea pentru a putea satisface un număr cât mai mare de clienți și a obține venituri maxime, vor testa concret pașii spre succes ai unui business,  vor descoperi modurile prin care deciziile lor influențează businessul, cum să dezvolte gândirea strategică și cum să facă o analiză financiară. Și, mai presus de toate, cum să identifice modalități de a stimula dezvoltarea afacerii pentru a echilibra balanța între muncă, timp liber, fericire și împlinire personală. Totul se întâmplă gradual.Astfel, în primă etapă, jucătorul identifică potențialii clienți, închiriază un spațiu de lucru, îl mobilează și se ocupă de dotări, își alcătuiește o echipă. În cea de-a doua etapă identifică ce factori externi îi pot influența afacerea, verifică unde și cum arată concurența, care ar putea fi punctele slabe ale traseului produsului oferit până la clienți urmând ca în a treia etapă să colecteze veniturile de la clienți, să plătească cheltuielile lunare, să afle ce profit, pozitiv sau negativ, a obținut.

Care este miza finală a jocului și, totodată, noutatea lui?

Prin parcurgerea aestor etape care merg inclusiv până la gestionarea angajaților și plata impozitelor, jucătorul antreprenor încearcă să obțină cât mai multe Puncte de Business (Business Points) pe măsură ce compania crește. Urmărind, în paralel, să găsească în permanență timp dedicat și propriei fericiri, obținând astfel un număr cât mai mare de Puncte de Fericire (Happiness Points), care îi vor aduce împlinirea personală.

Noutatea în StartUP Race este că jucătorii intră într-o cursă spre profit, învățând totodată ce înseamnă echilibrul dintre viața de business și viața personală, într-un efort susținut de a aduna cât mai multe puncte de Business, dar și de Happiness. Scopul este de a găsi balanța potrivită, echilibrul perfect dintre o afacere de succes și o viață personală împlinită, prin acumularea de Victory points, puntele prin care vor aduce câștiga jocul.  

Mai ai și alte proiecte în plan, până la finalul acestui an?

Da.  Vom lansa în curând o platformă de business pentru antreprenorii ce își doresc să devină super-antrepenori! Asta înseamnă că pe lângă programe educaționale vor avea acces la:

⁃           testare de competențe, cogniție și interese ocupaționale

⁃           Dashboard financiar care să  transforme balanțele contabile în analize relevante pe baza cărora să ia decizii

⁃           Grup de studiu al „Marilor Gânditori” pentru a-și completa înțelegerea asupra lumii

⁃           Grup privat de networking „peer-to-peer” instant

⁃           Acces la investiții de tip „Angel investor”

⁃           Acces la evenimente cu experți și multe altele.

 Este un proiect la care lucram de aproape un an și îl vom lansa spre finalul anului 2021.

Cum este viața de antreprenor în Dubai?

În Dubai suntem în etapa de înțelegere a pieței. În paralel am făcut niște achiziții de proprietăți. Deci încă nu pot să spun cum e să fii antreprenor pentru că momentan suntem în etapa de investiții. Vom vedea în următoarele 6-12 luni cum e ca antreprenor.

Stabilirea ta acolo este definitivă?

Ne-am propus să stăm aici 2-3 ani, apoi să lăsăm lucrurile să meargă singure și să le extindem în Asia și Statele Unite al Americii.

Ce proiecte dezvolți acolo și ce oportunități ale pieței ai descoperit în Emirate?

Am venit în Dubai pentru a crea cel mai mare fond de investiții de proprietate imobilară fracționată. Legislatia este propice acestui model de afacere, proprietățile au randamente bune, iar investitorii globali acordă un interes special acestei zone. Deci potențial există. Să vedem dacă vom reuși să fructificăm acest potențial. Ca în orice afacere…. Avem șansă de reușită de 1%. Restul este risc.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

2 ore ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

10 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

16 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

16 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

17 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

17 ore ago