Cristian Luca, ICR Veneția: Casa Română și diplomația culturală

Cristian Luca, ICR Veneția: Casa Română și diplomația culturală

Un superb imobil de sec. XVI, Palatul Correr din Veneția a devenit „Casa Română”, grație lui Nicolae Iorga. Director al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, prof. univ. dr. Cristian Luca detaliază acest proiect de diplomație culturală și relevanța sa în actualul context european.

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția se află într-un palat de sec. XVI. Care este povestea acestei prestigioase instituții a statului român?

În piațeta denumită după biserica Santa Fosca, față în față cu statuia ridicată spre a-l onora pe teologul Paolo Sarpi, se află Palatul Correr, la origine o proprietate a familiei nobiliare Contarini, care în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a fost achiziționată de o ramură a prestigioasei familii Correr. Palatul era de fapt un complex ce consta în două edificii de plan patrulater, adiacente și intercomunicabile, unul cu caracteristici arhitectonice specifice goticului venețian din secolul al XV-lea, iar celălalt ridicat probabil în secolul al XVI-lea. Corpul central al edificiului situat de-a lungul arterei numite Strada Nuova, care în prezent leagă gara și terminalul rutier de centrul orașului istoric, faimoasa Piață San Marco, a fost renovat, după anul 1700, de familia Correr, fațada acestuia fiind îmbrăcată în piatră fățuită adusă din peninsula Istria, iar spațiile interioare reconfigurate într-o compartimentare care se dorea mai funcțională.

Astfel, Palatul Correr, devenit în 1930 sediul Institutului Istorico-Artistic Român fondat de Nicolae Iorga, a dobândit caracteristicile unui edificiu din secolul al XVIII-lea, deși a fost construit în veacul al XVI-lea, dacă nu chiar mai devreme. Familia Correr era printre cele mai bogate și influente familii nobiliare venețiene. Între 1929 și 1936, cu fonduri provenind preponderent de la instituții publice și de la câțiva donatori privați, Nicolae Iorga a cumpărat rând pe rând apartamentele din Palatul Correr și a ctitorit Institutul Istorico–Artistic Român de la Veneția, cunoscut drept Casa Romena, care a fost închis și abandonat sub regimul comunist, din 1948 până în 1988, iar în 1992 a fost redeschis, devenind Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția.

Care este importanța Casei Române pentru România și pentru relațiile dintre cele două țări? Ce programe sunt pentru bursierii români?

Casa Română de la Veneția promovează cultura română sub toate formele sale de expresie, de la artă, literatură, muzică, teatru și film, până la manifestări științifice pe teme privitoare la relațiile româno–italiene din epoca medievală până în contemporaneitate. ICR Veneția și Accademia di Romania din Roma sunt promotori ai culturii române în Italia, ca parte integrantă a rețelei de institute culturale românești din străinătate ce urmează o strategie coerentă, menită a pune în valoare și a aduce în atenția publicului patrimoniul cultural și creația contemporană, precum și a susține proiectele și programele creatorilor și operatorilor culturali români și acțiunile relevante de diplomație culturală. La Veneția, ca și la Roma, bursele postuniversitare și postdoctorale alocate de Ministerul Educației constituie o investiție importantă în formarea și specializarea resursei umane din domeniile științelor umaniste și vocaționale. Bursele „Nicolae Iorga”, în cadrul ICR Veneția, și manifestările științifice organizate sub coordonarea Academiei Române îngăduie păstrarea în parte a menirii instituției, așa cum a fost ideată de fondator, marele istoric român.

Ce relație există dintre Bienală și ICR Veneția?

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția asigură suportul tehnico–logistic al prezenței României la Bienala de la Veneția. MAE alocă resursele financiare și dispune întreținerea și asigurarea funcționalității pavilionului național, spațiul expozițional aflat în Giardini della Bienale, iar institutul este cel care gestionează „pe teren” operaționalitatea măsurilor avute în vedere pentru implementarea cu succes a proiectelor artistice ce reprezintă România la cea mai importantă manifestare de artă contemporană din Europa și din lume. Institutul Cultural Român alocă resursele necesare pentru a susține prezența românească la Bienala de la Veneția, asigurând finanțarea expunerii proiectului artistic / arhitectural din galeria ICR-ului, în vreme ce pentru pavilionul național al României finanțatorul este Ministerul Culturii.

Legăturile Serenissimei Republici cu Țările Române sunt vechi de secole. Care au fost momentele esențiale din această relație?

Veneția a fost o vreme de secole o prezență activă în Europa Răsăriteană, și-a disputat cu Genova controlul rutelor comerciale și al comerțului în Marea Neagră, a purtat războaie cu otomanii în mai multe rânduri și a căutat la nordul Dunării aliați împotriva Porții. Din spațiul românesc a importat materii prime și produse alimentare și tot aici a găsit o piață de desfacere, deși limitată, pentru mărfurile de lux destinate elitelor vremii. Veneția a „exportat” în Ţările Române și ceea ce numim capital uman, supuși – îndeosebi greci – din cuprinsul statului maritim al Serenissimei, negustori, agenți de comerț, preceptori, medici etc., elemente etnice și socio-profesionale versatile și dinamice care și-au adus contribuția nu doar la apariția instrumentelor capitaliste în economia românească, ci și la tumultuoasele transformări socio-politice din premodernitate. Interesul Veneției pentru lupta antiotomană a lui Ştefan cel Mare ca și pentru Moldova ca „poartă maritimă” a comerțului internațional pe rutele din Marea Neagră, a fost unul dintre momentele cele mai relevante ale legăturilor Serenissimei cu spațiul românesc. Prin reprezentantul diplomatic al Veneției la Constantinopol, denumit bailo, Serenissima a luat constant pulsul situației politice și socio–economice din Ţările Române în secolele XVI–XVIII. Domnii Ţării Românești și ai Moldovei au considerat diplomația venețiană un interlocutor în măsură să confere prestigiu și capital simbolic autorității centrale. Relațiile lui Constantin Brâncoveanu cu Veneția, atât la nivel politico–diplomatic, cât mai ales al contactului constant cu societatea venețiană prin oamenii săi de încredere, negustori și zarafi, care îi furnizau din lagună mărfuri dintre cele mai variate și îi gestionau capitalurile impresionante investite în comerț sau depuse la banca publică a Serenissimei, au dus legăturile româno–venețiene la un nivel de relevanță ce avea să fie confirmat de urmările durabile din societatea epocii. Cărți și jurnale tipărite la Veneția ajungeau la comandă în Ţările Române, delicatesele venețiene pe mesele boierimii, stofe de preț și veșminte elegante în garderoba doamnelor și domnițelor, absolvenți ai Universității din Padova se îngrijeau de sănătatea adulților și educau fiii elitelor. Arhitectura brâncovenească a fost influențată de arhitectura venețiană, de sistemul constructiv și planurile vilelor venețiene.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 384 (16 iunie – 16 iulie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Ediția Specială Biz La Biennale este powered by 𝐔𝐧𝐢𝐂𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭 𝐁𝐚𝐧𝐤, care susține de peste 10 ani artiștii români care expun la Veneția, continuând să contribuie la susținerea industriilor creative și culturii românești.
Creativity Partner: Glo
Partener: AQUA Carpatica