Creșteri salariale pentru managerii români
Reading Time: 3 minuteAnul acesta va aduce, pentru middle și top managerii români, creșteri salariale cuprinse între 4- 5%, în timp ce, pentru anul 2018, estimările sunt și mai optimiste.
Conrad Pramboeck, CEO la Upstyle Consulting, o companie austriacă de consultanță în carieră și compensații, ne-a vorbit despre cât câștigă, în medie, top managerii europeni, care sunt principalele beneficii salariale și extra-salariale ale acestora și despre ce trebuie să știe un top manager român, care ia în calcul un mandat peste hotare.
Care a fost evoluția pachetelor salariale ale top managerilor din Europa de Est în prima parte a acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut și care estimați că va fi evoluția acestora în cea de-a doua jumătate a anului? Ne puteți spune ce s-a întâmplat din acest punct de vedere în partea de vest a Europei?
Middle și top managerii din estul Europei – inclusiv cei din România – s-au bucurat de creșteri salariale cuprinse între 4 și 5 procente, în anul 2017. Ratele de creștere au fost aproape identice cu cele de anul trecut. Din moment ce majoritatea companiilor au acordat măriri salariale în prima parte a anului, nu ne așteptăm la schimbări semnificative în cea de-a doua jumătate. Cu toate acestea, estimările pentru anul 2018 sunt mai încurajatoate. În Europa de vest, creșterile salariale ale top și middle managerilor au fost cuprinse, în medie, între trei și patru procente, aproximativ identice cu cele de anul trecut. Pentru anul viitor, ne așteptăm ca pachetele salariale ale top și middle managerilor să înregistreze aceleași creșteri. Multe companii din vestul Europei sunt reticente în a acorda creșteri mai mari de 5% ale pachetului salarial. Preferă să ofere un bonus de performanță în schimb. Cele mai multe companii au o politică prin care oferă creșteri salariale de maximum 10% pe an, chiar și în cazul unei promovări. Ceea ce înseamnă că a devenit mult mai dificil, față de anul 2008, pentru manageri, să beneficieze de o creștere semnificativă a salariului de bază. Cel mai important beneficiu extra-salarial pentru managerii europeni a fost mașina de serviciu. Este cel mai transparent beneficiu și contribuie la statutul de manager.
Ne puteți spune cât câștigă, în medie, un top manager în România și în țările din jur? Ce se întâmplă în statele din Europa de vest?
În medie, top managerii din Europa de Est au un pachet salarial de 130.000 de euro, inclusiv un bonus de aproximativ 30.000 de euro pe an. Nivelurile salariale pot fi extrem de diferite, în funcție de dimensiunea, industria sau de locația companiei. În țările din Europa Occidentală, salariile sunt cu aproape 30% mai mari decât în statele din estul Europei, dar există și excepții semnificative. Cele mai mari salarii din Europa le câștigă managerii din Elveția, Germania și Marea Britanie. La polul opus, cele mai mici remunerații se înregistrează în țările mai mici din Sud-Estul Bătrânului Continent.
Ce sfat de carieră ați da unui top manager român, care ia în calcul un mandat într-o țară din Vestul Europei?
Nivelurile salariale din țările Europei de Vest sunt adesea mult mai mari decât cele din Estul Europei și foarte mulți manageri din aceste state iau în calcul o relocare. Cel mai important pas este construirea unei rețele profesionale în rândul managerilor din țara pe care o vizați, atât din exteriorul, cât și din interiorul companiei pentru care veți lucra acolo. Cea mai ușoară modalitate pentru relocare este prin intermediul aceleiași companii. A doua, cea mai facilă, are loc cu ajutorul rețelei profesionale. Cel mai dificil mod însă, care rareori dă roade, este să te apuci acum să bați la uși închise. Întotdeauna este mai ușor să îți atingi țintele profesionale, prin intermediul oamenilor care deja te cunosc și au încredere în tine.
Ce sfat ați da cititorilor noștri care vor să obțină o mărire de salariu? De ce?
În general, există trei posibilități prin care puteți beneficia de o creștere salarială:
- Fiți mai performant. De cele mai multe ori rezultatele bune înseamnă salarii mai mari și, adesea bonusuri mai consistente.
- Asumați-vă mai multe responsabilități. Companiile mari plătesc, de cele mai multe ori managerilor salarii mai mari decât companiile mici.
- Construiți-vă o rețea profesională. Cele mai bune oportunități de carieră apar, adesea în propria rețea profesională.
Conrad Pramboeck este CEO la Upstyle Consulting din Viena și are o experiență de peste 20 de ani în consultanța în carieră și compensații. Mai multe despre Conrad și despre compania pe care a fondat-o de curând, găsiți aici: www.upstyle-consulting.com/
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz