Finanțe Stiri

Cresterea salariilor in sectorul public ar duce deficitul bugetar la 5% din PIB

22 iul. 2015 4 min

Cresterea salariilor in sectorul public ar duce deficitul bugetar la 5% din PIB

Reading Time: 4 minute

Deficitul bugetar ar putea atinge 5% din PIB in 2017 daca la impactul aplicarii noului Cod Fiscal se adauga si majorarea salariilor in sectorul bugetar, estimeaza Consiliul Fiscal.

“Daca luam in calcul doar noul Codul Fiscal, deficitul bugetar ar depasi 3% din PIB anul viitor. Estimarea noastra este 3,2% din PIB si include o estimare destul de optimista de reducere a evaziunii fiscale (…) In scenariu alternativ, in care cresc si cheltuielile cu salariile si cele cu apararea, ajungem la un deficit bugetar de 4,6% din PIB anul viitor, 5% in 2017, respectiv 4,5% din PIB in 2018”, a declarat Ionut Dumitru, presedinte al Consiliului Fiscal, la o dezbatere pe tema responsabilitatii fiscal-bugetare, organizata la BNR.

Impactul brut al majorarii salariilor din sectorul public este estimat la 15,5 miliarde lei, iar cel net de 10 miliarde lei, adica 1,3% din PIB.

“Imaginati-va cum suna deficit bugetar de 5% cand economia creste cu 4 si ceva la suta! Aduceti-va aminte de fatidicul an 2008, in care economia a crescut cu 8% si deficitul bugetar a fost in jur de 5%”, a subliniat Ionut Dumitru, adaugand ca, in aceste conditii, in 2017 datoria publica ar ajunge la 45% din PIB.

Presedintele Consiliului Fiscal a aratat ca revine problema prociclicitatii politicii fiscal-bugetare, avand in vedere ca daca se fac toate cheltuielile pe care le-au anuntat decidentii, ajungem anul viitor la un stimul fiscal de 3,7% din PIB, deci de mai mare amploare decat cel din 2008.deficit CF

“Romania risca sa intre din nou in capcana unei politici fiscale prociclice, desi parea ca suntem intr-o zona in care putem scapa de prociclicitate, adica sa nu mai punem paie pe foc atunci cand economia deja tureaza. O execerbare a ciclului economic creeaza dezechilibre si costurile corectarii acestor dezechilibre depasesc cu mult beneficiile in materie de crestere economica, de bunastare, pe care le poti obtine pe termen scurt”, a explicat Dumitru.

1000 de bugetari in plus pe luna

Potrivit presedintelui Consiliului Fiscal, in materie de crestere a salariilor in sectorul bugetar, cifrele anuntate nu sunt percepute la dimensiunea lor. Acesta a aratat ca daca discutam de o crestere de 15 miliarde de lei, discutam de o crestere a “facturii” de salarii in sectorul bugetar de la 7,4% din PIB in 2015, la 9,2% din PIB in 2016.

“In anii de criza, factura de salarii a scazut de la un nivel nesustenabil – nu discutam cum s-a facut – insa acum riscam sa reversam mare parte a acelei corectii. Este important de precizat si faptul ca numarul de salariati in sectorul bugetar a scazut de la aproape 1,4 milioane, la un minim de 1,177 milioane in mai 2014. Acum nu doar ca nu mai scade, dar recent a inceput sa creasca numarul de salariati in sectorul bugetar – cam cu 1000 de angajati pe luna, in special in administratia locala”, a subliniat Dumitru.

Politici prociclice

Presedintele Consiliului Fiscal a aratat ca in actuala conjunctura internationala, in special europeana, este foarte important sa nu imitam greselile pe care altii le-au facut sau sa repetam greselile pe care noi le-am facut in trecut. „Un cuvant cheie ar trebui sa ghideze decidentii de politici economice – prudenta. Este esential sa intelegem ca este foarte usor sa promiti, sa dai, ca decident, si este foarte greu sa iei inapoi ceea ce ai dat sau sa nu mai poti sa dai”, a spus Dumitru. Acesta a amintit ca opinia Consiliului Fiscal referitoare la noul Cod Fiscal a fost facuta publica inca din luna martie, iar avizul a fost unul negativ pentru ca a fost identificat un risc extrem de deteriorare permanenta si de proportii a pozitiei finantelor publice ale Romaniei.

Dumitru a subliniat faptul ca deteriorarea este de proportii pentru ca discutam de pericolul unui derapaj de ordinul procentelor din PIB in materie de deficit bugetar.

De asemenea, spune Dumitru, este discutabila oportunitatea unei relaxari fiscale de asemenea proportii in conditiile in care pozitia ciclica a economiei arata deja ca este foarte posibil ca anul acesta sa avem o crestere economica foarte inalta fata de asteptarile initiale, ceea ce inseamna ca din punct de vedere ciclic este posibil ca inca de anul acesta sa ne confruntam cu un exces de cerere. „In acest context este discutabila oportunitatea unui stimul axat in special pe zona de consum, intr-un moment in care consumul a accelerat deja destul de mult si creste cu aproape 5% in termeni reali. Prin urmare, exista riscul sa picam din nou intr-o capcana a prociclicitatii politicii fiscale, adica sa apasam pe acceleratie intr-un moment in care economia deja tureaza si lucrul acesta l-am mai facut in trecut si nu trebuie sa repetam greselile trecutului”, a explicat economistul.

Un alt element subliniat de presedintele Consiliului Fiscal a fost nivelul ridicat al datoriei publice. „Am intrat in criza, in 2007, cu o datorie publica de 12% din PIB si suntem in momentul de fata la 40% din PIB. Imaginati-va ca daca intr-un context de boom economic datoria publica creste ca urmare a unor deficite mari, la urmatoarea recesiune datoria publica va sari foarte mult”, a spus Dumitru, adaugand ca are rezerve serioase ca un stimul fiscal axat pe stimularea consumului va avea un efect pe termen lung asupra cresterii economice.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: