Companii

Crestere pe piata de research

17 ian. 2014 2 min

Crestere pe piata de research

Reading Time: 2 minute

Ipsos Research a incheiat anul 2013 cu o crestere a cifrei de afaceri de 20%. Peste 80% din cifra totala de afaceri provine din studii realizate pentru companii care activeaza pe piata din Romania.

La aceasta crestere au contribuit in special studii strategice de intelegere a pietei (Censydiam) – mai mult cu 25% fata de anul anterior, evaluarea cantitativa a puterii marcilor (Brand Value Creator, + 32%), studiile privind comportamentul de cumparare multi-categorie (Shopper, +20%) si de evaluare a mixului de marketing. Anul trecut, un salt semnificativ a fost inregistrat de studiile de testare a comunicarii prin metodologiile Next*C si AdLab (impreuna, peste 200%).

Interviurile guerrilla si proiectele etnografice (desfasurate sub egida Centrului de Etnografie Ipsos local) au adus un plus de 65% fata de anul anterior. Un alt motor de crestere a fost reprezentat de studiile online, in crestere cu 167% fata de nivelul anului trecut. Panelul online Ipsos pentru Romania, care numara in prezent 50.000 de membri, a functionat non-stop pe tot parcursul anului.

Anul trecut, doar 8% din chestionarele pentru studiile cantitative au mai fost realizate pe formulare tiparite, in conformitate cu necesitatea generata de specificul studiilor respective.

Directia pentru 2014 va ramane « 30-30 », adica simplificarea chestionarelor pana la o durata de 30 de minute si sintetizarea rapoartelor pana la 30 de pagini.

“Experienta cu clientii ne-a demonstrat ca rezultatele unui studiu, pentru a fi comunicate in prezentarile catre top management, trebuie sa fie vizuale, concise si sa ofere directii clare de actiune. Clientul trebuie sa petreaca mai mult timp actionand pe baza rezultatelor decat citind rapoartele de cercetare. In ce priveste lungimea chestionarelor, studiile psihologice au demonstrat ca atentia consumatorilor scade dramatic dupa o jumatate de ora, putand perverti calitatea rezultatelor”, a subliniat directorul general al Ipsos Research, Alina Stepan.

Ipsos Research Romania este parte a grupului francez Ipsos – locul 3 global intre companiile specializate in cercetare de marketing. Mai mult de jumatate (55%) din portofoliul Ipsos Research este reprezentat de companii din industria bunurilor de larg consum, urmate de telecom, auto si servicii (retail, banci etc.). Partenerii Ipsos Research beneficiaza, pe langa rapoarte de cercetare integrate, de consultanta si de sesiuni de activare a rezultatelor cercetarii.

La nivel international, Grupul Ipsos este prezent in 86 de tari, compania operand sondaje online si offline pentru mai mult de 5.000 de clienti. In prezent, grupul Ipsos numara 16.000 de angajati permanenti si este listat la bursa din Paris.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: