Producătorul local de produse din cătină Orange Valley vrea să își dubleze cifra de afaceri
Reading Time: 2 minuteOrange Valley, producător local de produse pe bază de cătină, se așteaptă la o creștere de până la 100% a vânzărilor și estimează dublarea cifrei de afaceri, până la 300.000 de euro în 2021.
În 2020, cele mai căutate produse din portofoliul Orange Valley au fost siropul de cătină cu miere de albine și siropul de cătină cu miere de albine și ghimbir. Principalul canal de vânzare a fost online și, în medie, valoarea unui coș de cumpărături a fost de 137 de lei, arată compania, într-un comunicat de presă.
Orange Valley a încheiat 2020 cu o cifră de afaceri de 120.000 de euro, iar aproximativ 75% din totalul cifrei de vânzări a fost reprezentat de online. Pentru 2021, compania își propune să ajungă la o cifră de afaceri de 300.000 de euro.
„Ne bucurăm că am încheiat anul 2020 cu rezultate mulțumitoare pentru noi, dat fiind contextul în care cu toții ne-am desfășurat activitatea. Am reușit să funcționăm la capacitate maximă până acum, iar acest lucru nu poate decât să ne dea încredere că anul următor va fi cu mult mai bun. De aceea, pentru 2021 avem în plan extinderea pe mai multe segmente. Ne propunem să venim cu produse noi, dar și să avem o prezență mai bună în ceea ce privește lanțurile de distribuție”, a declarat Paul Crețu, fondator Orange Valley.
Orange Valley pregătește pentru 2021 extinderea portofoliului cu produse noi
Pentru 2021, Orange Valley are în pregătire lansarea a patru siropuri noi pe bază de cătină în combinație cu aronia sau mentă. Acestea sunt produse 100% naturale, nepasteurizate, fără conservanți și procesate cu 24 de ore înainte de a fi livrate. Siropurile vor fi disponibile atât în magazinul online Orange Valley, cât și în magazinele partenere. Prețurile noilor siropuri vor varia în funcție de gramaj și ambalaj, însă nu vor fi diferite față de cele ale produselor deja existente în portofoliu.
Orange Valley își propune să lanseze siropurile pe bază de aronia la începutul lunii februarie, iar cele pe bază de mentă începând cu a doua jumătate a lunii martie.
În egală măsură, compania își propune ca în 2021 să extindă gama de produse cosmetice, cu încă șase articole. Printre acestea se numără serum facial, cremă pentru ten, capsule cu ulei de cătină, dar și balsam de buze. Toate aceste produse conțin ulei de cătină marca Orange Valley și ingrediente 100% naturale. Lansarea produselor e programată pentru luna martie.
În prezent, Orange Valley are ca piață de desfacere mediul online, dar și băcănii și magazine premium. Pentru HoReCa, producătorul are un produs exclusiv, care se regăsește în toate locațiile premium din marile orașe din Moldova: Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, dar și în unele locații în București.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz