Stiri

Creștere cu 40% a business-ului pentru RebelDot, la peste 11,5 mil. de euro

20 mart. 2024 2 min

Creștere cu 40% a business-ului pentru RebelDot, la peste 11,5 mil. de euro

Reading Time: 2 minute

RebelDot, companie de dezvoltare de software din Cluj, a încheiat anul 2023 cu afaceri de peste 11,6 milioane de euro (la nivel de grup), în creștere cu 40% față de anul anterior. Creșterea accelerată în 2023 a business-ului RebelDot a avut loc pe fondul dezvoltării segmentului de AI și ca urmare a creșterii numărului de recomandări din partea clienților.

Optimism pentru 2024

RebelDot estimează menținerea ritmului de creștere în 2024 și estimează venituri de peste 15 milioane de euro, ca urmare a dezvoltării componentei de AI în proiectele companiei, a parteneriatelor tehnologice care vizează realizarea de soluții complete, dar și a extinderii și consolidării prezenței în Danemarca, UK și regiunea DACH (Germania, Austria și Elveția).

Mizăm anul acesta și mai mult pe zona de AI, pe soluții propulsate de inteligență artificială, continuând angajamentul nostru asumat în această direcție odată cu achiziția companiei Steepsoft AI, pentru a le oferi partenerilor noștri un avantaj competitiv într-o piață globală dinamică”, spune Tudor Ciuleanu, CEO RebelDot, menționând că soluțiile de AI dezvoltate de RebelDot se grupează în soluții de Generative AI, Computer Vision și Data Engineering, iar verticalele unde compania are cea mai mare expertiză sunt Manufacturing, Energy, Financial/Insurance. „Segmentul de AI reprezintă acum până la 10 % din business-ul total al RebelDot, dar este segmentul cu cea mai rapidă creștere. În 2023 acest segment a crescut cu 150% în cadrul companiei, departamentul de AI având de 2,5 ori mai mult business acum decât la momentul achiziției Steepsoft AI, în urmă cu 10 luni. Am fost plăcut surprins să văd că, deși nu am căutat clienți la nivel național, multiple companii din Romania ne-au abordat anul acesta pentru a-i ajuta cu consultanță și servicii AI”.

Obiective de business

Planurile companiei vizează deschiderea de poziții noi în 2024, cu focus pe menținerea standardelor înalte pentru condiții de muncă și cultură organizațională. De la începutul anului, RebelDot a angajat peste 25 de persoane. 

Pentru anul în curs, RebelDot își propune scalarea parteneriatelor curente și a numărului de clienți, menținând calitatea serviciilor livrate, concomitent cu perfecționarea proceselor interne, creșterea engagement-ului angajaților și asumarea  culturii organizaționale.

În prezent, furnizăm proiecte pentru un număr de aproximativ 240 de persoane, dintre care 80% sunt angajați ai RebelDot și Steepsoft AI, restul fiind colaborări pe plan local. Anul trecut am adus aproximativ 50 de noi colegi în echipă, și vom continua să atragem oameni valoroși în 2024. Vom investi în definirea și rafinarea proceselor interne care să ne ajute să ajungem la următorul nivel de creștere, fără a dilua cultura organizațională. Vom lua mereu feedback de la echipă și ne vom adapta în așa fel încât să rămânem atât un partener bun pentru client, cât și un loc de muncă fain”, mai spune Tudor Ciuleanu.

Creșterea numărului de angajați este susținută de planurile pentru dublarea spațiului de birouri din Cluj-Napoca în prin parte a anului 2024, dar și de extinderea prezenței în UK și Danemarca, alături de consolidarea ofertei de servicii. Acest lucru presupune adăugarea componentei de AI în mai multe proiecte și a altor skill-uri necesare pentru a putea fi un one-stop-shop pentru companiile care au nevoie de un partner tech dedicat dezvoltării acestora. Totodată, compania țintește extinderea echipei în zona Business Analyst cu colegi cu expertiză în verticale cheie, extinderea departamentului de data engineering și creșterea zonei de skill-uri IOT și IIOT (Industrial Internet of Things).

Array

Articole pe aceeași temă: