Crește numărul cazurilor de gripă. Ar putea fi declarată ”stare de epidemie”
Reading Time: 2 minuteMinistrul Sănătății, Alexandru Rafila a declarat că ar putea fi declarată ”stare de epidemie de gripă”, din cauza creșterii numărului cazurilor persoanelor îmbolnăvite cu acest virus. Ministrul a declarat că o creştere progresivă timp de trei săptămâni a cazurilor cu minimum 20% în fiecare săptămână consecutiv şi o rată de izolare a virusurilor gripale care depăşeşte 10% din totalul prelevatelor certifică apariţia epidemiei.
„Aşteptăm cifrele de mâine, joi se face bilanţul, este foarte probabil ca să avem a treia săptămână de creştere consecutivă şi atunci sigur se va declara această situaţie ca stare de epidemie de gripă. Nu trebuie să înţeleagă cineva că se vor introduce restricţii şi obligativităţi. Este vorba despre măsurile care se iau la nivelul unităţilor sanitare pentru limitarea vizitelor, în spital în perioada cât va evolua această stare de epidemie, pe de o parte. Pe de altă parte, se intensifică măsurile legate de respectarea măsurilor de protecţie a personalului medical şi al pacienţilor în unităţile medicale, inclusiv utilizarea măştii în unitatea medicală, screeningul epidemiologic pentru a evita ca persoanele care au viroze respiratorii să vină la serviciu. O să intre şi un set de recomandări generale pentru populaţie – orice persoană răcită, inclusiv copiii, să nu se întoarcă în colectivitate decât după ce simptomele dispar, pentru că cel mai important lucru este să fii izolat şi să nu transmiţi mai departe infecţia respiratorie”, a arătat Alexandru Rafila, la Digi 24.
Gripa a apărut mai repede ca în alți ani
„Este o situaţie cu care noi ne-am mai confruntat şi în alţi ani, doar că de data aceasta faţă de alţi ani apariţia acestei perioade epidemice este mai rapidă cu trei-patru săptămâni, ceea ce nu este neaşteptat pentru că se întâmplă şi în Uniunea Europeană, mai ales după doi ani de restricţii în care circulaţia virusurilor care produc infecţii respiratorii, inclusiv a virusurilor gripale, a fost mult redusă. Odată cu ridicarea tuturor restricţiilor circulaţia virusurilor este foarte intensă şi populaţia este mai puţin pregătită din punct de vedere imunologic să se apere şi numărul mare de viroze, inclusiv de cazuri de gripă este consecinţa acestei situaţii”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Nu se vor închide școlile
„Nu cred să fie nevoie de măsuri care să ducă la închiderea activităţii şcolare. Măsurile vor fi de informare a inspectoratelor şcolare… inclusiv trimiterea acasă a copiilor care sunt răciţi dacă părinţii i-au adus la şcoală în ciuda evidenţelor că au simptome. Vaccinarea împotriva gripei este în continuare recomandată şi pentru personalul didactic sau vaccinarea cu noua formulă a vaccinului împotriva infecţiei cu noul coronavirus este de asemenea recomandată”, a susţinut Rafila.
Ministrul a spus că antibioticele nu trebuie utilizate decât în cazul infecţiilor bacteriene şi nu trebuie folosite în infecţiile virale, iar prezentarea la unităţile de primiri urgenţe ar trebui să fie rezervată cazurilor medii şi grave.
„Formele uşoare ar trebuie să se adreseze medicului de familie, în niciun caz nu trebuie să aglomereze camerele unităţilor de primiri urgenţe, pentru că există şi riscul să se îmbolnăvească cu altceva dacă stau mult timp acolo şi pe de altă parte se îngreunează accesul celor care într-adevăr au nevoie de investigaţii radiologice şi de un tratament adaptat unei forme mai grave a acestor viroze”, a afirmat ministrul.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz