Credite punte pentru producătorii de roșii
Reading Time: 2 minutePatria Credit IFN lansează un credit destinat legumicultorilor care cultivă tomate şi care sunt interesaţi să acceseze fonduri înainte de acordarea subvenţiei de stat pentru producţie.
Programul, intitulat „Creditul Punte Tomatina”, se adresează legumicultorilor înscrişi în programul de stimulare a producţiei de tomate şi acordă, în avans, o sumă de până la 70% din subvenţia aprobată, cu un maxim 10.000 de lei. Creditul se acordă rapid, banii sunt disponibili în doar două zile de la solicitarea creditării, iar plata creditului se realizează la încasarea subvenţiei, precizează Patria Credit IFN, într-un comunicat de presă.
“Suntem alături de micii producători din mediul rural de peste 15 ani și cu siguranță nu vom înceta acum sau în perioada următoare pandemiei. Digitalizarea serviciilor noastre este un proiect mai amplu, ce se afla deja în implementare de la începutul anului, acum am făcut doar câțiva pași mai rapid. Creditarea este în continuare deschisă, în plus chiar lansăm Noul Credit Punte Tomatina ce este o metodă de a sprijini producătorii să își continue activitatea până când primesc subvențiile de la stat pentru producția de tomate”, spune Raluca Andreica, Director General, Patria Credit IFN.
Măsurile pentru protejarea sănătății, prevăd, alături de reducerea programului de lucru a unităților, la intervalul 09:00 – 15:00, și instalarea unor căsuțe poștale la intrarea în fiecare unitate, unde pot fi colectate actele pentru dosare de creditare aflate deja în lucru.
Soluțiile digitale sunt cele recomandate și aplicate atât pentru noii clienți, cât și pentru cei mai vechi. Pentru accesarea unor noi credite, Patria Credit IFN pune acum la dispoziție opțiune de creditare online, prin care clienții sunt ghidați de angajații IFN-ului pentru finalizarea procesului. În cazul clienților deja existenți, Patria Credit IFN recomandă utilizarea serviciului de plată online a ratelor, cu cardul, direct pe site-ul companiei. Acest nou serviciu a fost implementat la începutul acestui an și deja este utilizat de o parte dintre clienți.
Creditul Punte Tomatina este adaptat nevoilor actuale ale micilor legumicultori – se adresează legumicultorilor înscriși în programul de stimulare a producției de tomate și acordă, în avans, până la 70% din subvenția aprobată (maxim 10.000 lei). Creditul se acordă rapid, banii sunt disponibili în doar 2 zile de la solicitarea creditării, iar plata se realizează foarte simplu, la încasarea subvenției.
Având o experiență bogată în microfinanțare și fiind una dintre cele mai puternice și dinamice instituții financiar nebancare din România, activitatea Patria Credit IFN a fost de curând recunoscută de Codul European de Bună Conduită, inițiat de Direcția pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune, din cadrul Comisiei Europene, pentru calitatea și impactul activității de microfinanțare realizate în România. În acordarea recunoașterii au fost evaluați peste 160 de indicatori, iar Patria Credit a atins nivelul de conformitate de 96%.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz