Finanțe Interviuri

Creditare iesita din tipare

15 oct. 2015 4 min

Creditare iesita din tipare

Reading Time: 4 minute

Creditarea creste din nou, numai ca bancile au acum in fata clienti mult mai circumspecti. Fata de perioada de dinaintea crizei, atat bancile, cat si clientii, inteleg acum mai bine importanta gestionarii riscurilor. Accentul cade tot mai mult pe capacitatea unei banci de a-si consilia clientii, iar Garanti Bank Romania iese din tiparele rigide si analizeaza clientul din mai multe perspective. Ii venim in intampinare cu solutii personalizate si comunicam inclusiv prin social media, spune Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank Romania.

Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank Romania
Ufuk Tandogan, CEO Garanti Bank Romania

Ce strategie are Garanti Bank Romania in ceea ce priveste creditarea?

Strategia Garanti Bank are in vedere cresterea echilibrata a tuturor liniilor de business. Exista potential in piata, astfel incat sa ne consolidam pozitia, pe toate segmentele de clienti.

In cazul creditarii companiilor, care sunt domeniile spre care va indreptati atentia?

Avand in vedere nivelul Romaniei de dezvoltare economica, nevoia de actualizare a tehnologiei, decalajul de dezvoltare a infrastructurii, nevoia capitalului de lucru a companiilor axate pe productie, exista un potential pentru creditare aproape in toate sectoarele economice, atat timp cat banca reuseste sa gestioneze in mod adecvat riscul de creditare si este capabila sa absoarba socurile financiare care apar pe parcursul vietii economice a clientilor sai. Ceea ce predomina in decizia noastra de afaceri este angajamentul actionariatului, experienta de management si stabilitatea financiara a companiei. Punem accentul atat pe companii locale, cat si pe multinationale, active in industriile bazate pe export si/ sau care genereaza valoare adaugata semnificativa si care, la randul lor, pot crea valoare si durabilitate pentru portofoliul nostru. Vom continua sa creditam IMM-urile. Pana acum, pe acest segment, am avut o abordare echilibrata in ceea ce priveste creditele pentru capitalul de lucru si cele pentru investitii, si ne asteptam ca aceasta tendinta sa continue. O dovada clara a angajamentului nostru de a sprijini dezvoltarea IMM-urilor este lansarea, in luna iunie, a unui nou produs dedicat acestora. Valoarea creditului este de pana la 100.000 de euro, cu o scadenta de 66 de luni, o perioada de maximum 6 luni de garantie, si posibilitatea de a utiliza veniturile imprumutate fara nicio justificare. Cu toate acestea, exista, de asemenea, provocari pentru creditarea IMM-urilor, deoarece in prezent sunt putini clienti eligibili conform cerintelor de risc, iar garantiile bancare disponibile sunt uneori insuficiente.

“Iesim din tiparele rigide si analizam clientul din toate unghiurile posibile, ii venim in intampinare cu solutii personalizate si il abordam inclusiv in social media.”

Pentru ce iau romanii credite? Cum arata portretul clientului ideal?

In piata, creditele imobiliare sunt acum in crestere, mai ales cele in lei. Dimiunarea ratelor dobanzilor si Programul “Prima Casa” reprezinta stimulente importante pentru aceasta zona. De asemenea, am observat ca cererea de credite de nevoi personale isi revine. Creditarea persoanelor fizice urmeaza un curs si o dezvoltare sustenabile, atat din punct de vedere al bancilor, cat si din punct de vedere al clientilor.

Acest lucru se explica prin faptul ca, periodic, clientii au nevoie sa isi renoveze locuinta, sa isi schimbe masina sau sa isi utileze bucataria cu bunuri electrocasnice. Sumele imprumutate nu sunt substantiale, iar numarul celor care se califica pentru un astfel de credit este mult mai mare decat in cazul celor cu ipoteca.

Ce s-a schimbat in modelul de acordare a creditelor?

Fata de perioada de dinaintea crizei, atat bancile, cat si clientii, inteleg acum mai bine importanta gestionarii riscurilor, a orientarii catre nevoile clientilor, si ca este nevoie de transparenta de ambele parti. Ne referim la un mod de lucru mult mai precaut in ceea ce priveste riscurile pe care le iau, costurile pe care le platesc si la calitatea serviciilor aditionale pe care bancile le ofera.

Mai presus de toate aceste lucruri, sunt aptitudinile pe care angajatii nostri trebuie sa le aiba pentru a actiona in favoarea clientilor, si pentru a-i ajuta sa inteleaga mai bine serviciile si produsele financiare, cu scopul de a le alege pe cele mai potrivite nevoile lor. Acest lucru va face o diferenta reala in piata care nu mai creste exponential.

A crescut nivelul asteptarilor populatiei cu privire la serviciile financiare?

Studiile referitoare la nivelul de satisfactie a clientilor indica faptul ca acestia acorda o atentie tot mai mare serviciilor. Acest lucru se poate traduce in faptul ca toti jucatorii din industria financiar-bancara vor face tot ce le sta in putinta pentru a se ridica la nivelul asteptarilor clientilor si pentru a fi cu un pas inaintea nevoilor lor.

“Jucatorii din industria financiar-bancara vor face tot ce le sta in putinta pentru a se ridica la nivelul asteptarilor clientilor si pentru a fi cu un pas inaintea nevoilor lor.”

S-a schimbat modul de abordare a clientilor? Pun bancile un accent mai mare pe consultanta financiara?

Intr-adevar, putem spune ca accentul cade tot mai mult pe capacitatea unei banci de a-si consilia clientii. Iesim din tiparele rigide si analizam clientul din toate unghiurile posibile, ii venim in intampinare cu solutii personalizate si il abordam inclusiv in social media.

De asemenea, companiile sunt intr-o continua cautare de solutii pentru a-si optimiza structura costurilor, incluzand aici si costurile financiare, si se asteapta sa primeasca din partea bancilor, solutii valoroase la nevoile lor de finantare.

Consultanta financiara a devenit un instrument prietenos si eficient prin care mesajele noastre ajung cat mai coerent la clienti.

Cererea de imprumuturi este in crestere. Vom asista in urmatoarea perioada la o relaxare a standardelor de creditare?

Ultimul an a fost caracterizat de reducerea semnificativa a dobanzii cheie. Eforturile sustinute ale Bancii Centrale de a incuraja creditarea in lei ar putea fi ajutate, de asemenea, si de apetitul bancilor de a creste creditarea dupa curatarea portofoliului si imbunatatirea structurii de finantare prin depozite interne acumulate.

Cum vedeti evolutia creditarii in perioada urmatoare?

Mediul macroeconomic din Romania urmeaza sa fie in continuare impulsionat de reglementarile noului Cod Fiscal, care vor imbunatati puterea de cumparare a populatiei si sentimentul de consum. Totodata, exista semne de stabilizare ale afacerilor dupa o perioada lunga de turbulente financiare. In momentul in care companiile devin profitabile, isi pot permite sa se gandeasca la investitii. Aceste tendinte indica o accelerare a creditarii in Romania si, pentru anul viitor, ne putem astepta la o crestere a creditarii interne, dupa doi ani de contractie. De asemenea, ne aliniem si noi la evolutia si tendintele pietei, astfel ca, in primele sase luni ale anului, volumul total de credite al Garanti Bank a ajuns la 6,27 miliarde lei, in crestere cu 27,8% de la an la an.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: