Credit cu rate egale sau descrescatoare?
Reading Time: 2 minuteO rata mai mare platita la inceput sau creditul in rate fixe, prin care clientul se se califica pentru un imprumut mai mare? Ce varianta preferati si care sunt costurile in fiecare dintre cazuri?
In cazul creditului cu rate egale, planul de rambursare (scadentarul) va cuprinde rate de aceeasi valoare in fiecare luna. In schimb, pentru creditul cu rate descrescatoare, prima rata platita este cea mai mare, iar urmatoarele sunt descrescatoare.
Care este cea mai avantajoasa varianta? Pentru a scoate in evidenta avantajele si dezavantajele fiecarui tip de imprumut, FinZoom a exemplificat cu un studiu de caz pentru un credit existent in piata pentru suma de 200.000 lei pe o perioada de 30 ani.
Calculul este realizat pentru o dobanda de 2,97%, variabila, formata din ROBOR la 3 luni + marja 2% (valoarea ROBOR 3M este 0,97%), iar comisioanele sunt: 900 lei, comisionul pentru analiza dosarului si comisionul anula de 1%.
Pentru un credit cu rate descrescatoare prima rata va fi 1.051 lei fata de 840 lei in cazul unui credit cu rate egale.
In cazul ratei descrescatoare veti plati la inceput o rata mai mare (cu 211 lei mai mult, fata de rata egala), implicit trebuie sa aveti un venit mai mare pentru a va putea incadra financiar pentru creditul dorit, insa cu fiecare luna veti plati mai putin.
In cazul ratei egale valoarea este mai mica si egala pe toata perioada de creditare, insa si dobanzile si comisioanele vor fi mai mari, fata de creditul cu rate descrescatoare (deoarece soldul creditului, principalul, scade mai lent in cazul unui credit cu rate egale, iar dobanzile si comisioanele se aplica in procent la un sold mare).
Facand un calcul simplu, in cazul ratei egale ajungeti sa platiti la credit in plus 17.431 lei.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz