În ciuda unui vânt rece care îți intra în oase, Sala Polivalentă era luată cu asalt la sfârșitul lunii martie. Câteva sute de tineri pasionați de tehnologie de la peste 50 de licee din țară, organizați în echipe, participau la BRD First Tech Challenge, cea mai avansată competiție de robotică din România.
„Am câștigat cu robotul nostru concursurile din Coreea, Rusia, Canada și Israel. Sezonul ăsta. Acum ne pregătim pentru Mondialele din America“, îmi spune repede Rareș Bădici, de la Autovortex. Este ghidul meu la BRD First Tech Challenge și îmi explică pe scurt care sunt regulile competițiilor internaționale de roboți. În competițiile First Tech Challenge (FTC), elevi de liceu construiesc, programează în JAVA şi testează un robot de luptă sub îndrumarea antrenorului, aplicând concepte practice din știinţă, tehnologie, inginerie şi matematică (STEM). Acesta se luptă în ring cu un partener contra alţi doi roboţi adversari. Este o competiție diferită de alte competiţii de robotică – în faza finală, toate echipele trebuie să formeze alianţe alături de alţi competitori pentru a găsi metoda cea mai bună de a-şi învinge adversarii.
Deși rolurile în echipă sunt împărțite, totul se face împreună. Rareș Bădici spune despre el că este omul care le face pe toate, în afară de programare. „Mă ocup de modelare, de construcție și de condus. Sunt în a doua echipă de condus, dar la construcție nu mă întrece nimeni“, spune tânărul de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu.
AutoVortex este cea mai premiată echipă de robotică din România, cu performanțe recunoscute în toate competițiile internaționale de profil. Echipa este deținătoarea celui mai recent record mondial de punctaj în sistemul competițional First Tech Challenge și campioană în concursurile din Rusia, Israel, Canada, Asia-Pacific. Erau prea experimentați pentru a concura la BRD First tech Challenge, astfel că cei de la AutoVortex au fost membri în juriu, dar și mentori pentru echipele care participau pentru prima oară la o astfel de competiție.
La scurt timp după competiția de la Sala Polivalentă l-am întâlnit pe Ionuţ Panea, profesorul coordonator al echipei AutoVortex, la Mindcraft Hub, laboratorul de robotică inaugurat cu sprijinul BRD la Universitatea Politehnica București. Este locul în care pasionații de robotică programează și construiesc roboți și unde am aflat cum se construiește o echipă de campioni.
Cum a început povestea AutoVortex? Cu o invitație adresată Liceului Tehnologic Nicolae Bălcescu din Voluntari de Școala Americană din București, care în 2011 organiza campionatul First Tech Challenge pentru toată zona Europei Centrale și de Est. Concursul era însă organizat doar cu echipele Școlii Americane, iar în acel an voiau o reîmprospătare a competiției.
„Într-o zi primesc un telefon de la directorul liceului din Voluntari: Au venit americanii la noi și ne‑au băgat într-un concurs de robotică. Ne-au dat o cutie cu piese și trebuie să facem robotul. Ce ne facem? Poți să vii să ne ajuți? Hai, că mi-ai instalat mie odată un Windows, sigur reușim ceva!“, povestește zâmbind Ionuț Panea.
Atunci, ca și acum, preda finanțe la Academia de Studii Economice din București și spune că dincolo de faptul că îi plăcea să lucreze cu copiii și era priceput la meșterit, nu avea nicio legătură cu robotica. I-a cunoscut pe copiii de la Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu și într-o săptămână au reușit să pună pe picioare robotul. Au stabilit numele echipei în ziua jurizării: AutoVortex, după un dispozitiv care reduce consumul de combustibil al automobilelor, invenție brevetată de Ionuț Panea. „Era o iarnă groaznică și unii dintre copii nici nu mai voiau să vină la concurs. Credeau că ne ducem degeaba“, își amintește profesorul. Și au ieșit pe locul I.
Dar, dincolo de premiu, au câștigat o experiență extraorinară. „Când am ajuns la Școala Americană, copiii au fost impresionați. Nu doar de clădire, ci și de atmosfera aceea pozitivă. Copiii se îmbrățișau cu profesorii. Nici nu ziceai că ești la școală“, spune Ionuț Panea. Euforia a dispărut la prima participare la un concurs FTC în Statele Unite, când cei de la AutoVortex nu erau pregătiți pentru un nivel atât de ridicat al competiției. „Am luat bătaie, dar a fost și momentul în care a fost nevoie să luăm o decizie – dacă vrem să facem performanță sau rămânem la nivelul de plimbare în America“, își amintește Ionuț Panea. A înțeles că antrenamentul pentru competiția FTC organizată de Școala Americană nu este suficient și au început să participe la concursuri de robotică în afara granițelor. Și perseverența a dat rezultate. În primele trei luni ale acestui an, AutoVortex a adus în țară medalia de aur a competiției FTC din Coreea de Sud și a obținut locul 1 la competițiile din Rusia, Canada și Israel.
AutoVortex România a participat cu trei echipe la FTC Russia Open 2017, fiecare cu propriul robot, reuşind să se claseze pe primele două locuri, în urma etapei de calificări. Pentru a îndeplini cu succes tema globală #velocityvortex, stabilită de FIRST International, echipele din România au creat o alianţă, în finala competiţiei, pe care au câştigat-o cu ajutorul roboţilor Tancul (cubul negru) şi Felix (robotul omnidirecţional). Robotul Tancul a fost realizat, sub coordonarea lui Ionuţ Panea, de echipa AutoVortex, formată din elevii Robert Ionuţ Ngo-Van-Marin, Călin Banciu, Alexandru Nichita, Rareş Ion, în timp ce robotul Felix a fost dezvoltat de echipa AutoVortex Beluga, coordonată de Vlad Eduard Diaconescu, alături de elevii Rareş Bădici, Andrei Gabriel Preda şi Vlad Vasilescu. În cadrul competiţiei din Rusia a participat şi echipa AutoVortex Flat Earth, alcătuită din antrenorul Iosif Szavuj şi elevul Iosif Oliver Szavuj.
Drumul până aici nu a fost ușor. Au fost multe nopți nedormite și multe emoții, presiunea concursurilor, dar și presiunea costurilor, spune profesorul. „Am început să căutam sponsori și așa i-am cunoscut și pe cei de la BRD, pe care îi admir pentru nebunia lor și curajul de a se alătura unei alte nebunii. A fost o nebunie care a dat roade. Competiția BRD First Tech Challenge de la Sala Polivalentă se poate compara la nivel de organizare cu un campionat mondial de robotică“, spune Ionuț Panea.
Pe lângă ajutorul oferit la inaugurarea laboratorului de robotică BRD First Tech Hub, de la Universitatea Politehnica din București, BRD – Groupe Société Générale sprijină participarea echipei AutoVortex la competițiile internaționale, acoperindu-le acestora costurile necesare pentru deplasare. „Ne propunem să ne implicăm pe termen lung în dezvoltarea tinerilor inovatori, concursurile de robotică pentru liceeni fiind doar prima etapă. Unul dintre obiective este să le fim alături atunci când sunt pregătiți să intre pe piața muncii și capabili să-și pună în practică cunoștințele acumulate în robotică și inteligența artificială. Îi vom sprijini dacă își propun să-și pună în practică propriile idei de business sau dacă doresc să dezvolte produse inovatoare în mediul bancar și nu numai. Această intenție se materializează în acest moment prin parteneriatul pe care îl avem cu programul Innovation Labs, prin care oferim sprijin și mentorat viitorilor antreprenori din tehnologie“, spune Horia Velicu, Head of Innovation Lab, BRD – Groupe Société Generale.
Totodată, cei de la BRD au în plan să construiască, cu ajutorul AutoVortex, un robot social, care să participe la diverse evenimente. Astfel, elevii au șansa să continue să-și dezvolte abilitățile, în afara competițiilor internaționale și a tipului de roboți construiți pentru acesta, putând să testeze noi tehnologii, cum ar fi cele de înțelegere a limbajului. „Robotica devine din ce în ce mai mult parte din realitatea noastră tehnologică. Un exemplu de robot cu care se experimentează în prezent și pentru care se creează prototipuri este așa‑numitul chatbot – o inteligență artificială capabilă să răspundă mesajelor și solicitărilor scrise de către potențiali clienți în diverse medii de chat, cum ar fi Facebook Messenger“, spune Horia Velicu, adăugând că dacă ar construi un robot, acesta ar fi unul care să ofere produse și soluții personalizate. Într-un cuvânt, un asistent personal căruia să îi pese de visele tale. „Așa arată pentru mine companiile viitorului, cele care vor avea o astfel de inteligență“, completează șeful laboratorului de inovație al BRD.
Leadershipul înseamnă să crezi în oameni, să le permiți să greșească și să învețe ceva din asta. Managerii buni mențin…
Campari lansează "We are Cinema", o campanie care recunoaște poveștile fiecăruia dintre noi ca sursă de inspirație pentru unele dintre…
MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, anunță lansarea spectacolului „Revolta poveștilor”,…
„Ora de sănătate” oferă o experiență educațională derulată secvențial, pe parcursul mai multor ore de curs, și urmărește principiul applied…
Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump…
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinaţie turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internaţional…