Counsel Group Frankfurt deschide o nouă line de business în România
Reading Time: 2 minuteCounsel Group Frankfurt, o organizație cu acționariat româno-german, specializată în servicii și soluții software a avut o dezvoltare accelerată încă din 2018, anul înființării și a ajuns la un număr de 100 de angajați la finalul lunii octombrie, repartizați în birourile din București, Timișoara, Brasov și Iași. Rezultatele înregistrate în acest timp au încurajar compania să mai deschidă o nouă line de business în România.
Astfel, grupul de companii a încheiat 2019 cu 2,8 milioane de euro, iar pentru anul 2020, Counsel Group Frankfurt estimează o creștere de 60-65% a cifrei de afaceri.
Anul 2020 a reprezentat un pas înainte pentru Counsel Group Frankfurt, este anul în care compania a împlinit 2 ani de prezență pe piața din România, marcat de un proces de reorganizare și o campanie amplă de atragere de noi talente. Totodată, anul acesta, unitatea de business din Iași a celebrat un an, ajungând la un numar de 30 de colegi, începând sa își facă simțită prezența pe piata locală de IT.
“Rezultatele înregistrate în acest timp nu fac decât să răsplătească eforturile depuse în vederea dezvoltării companiei conform obiectivelor asumate. Evoluția grupului transformă Counsel Group Frankfurt într-o organizație solidă care oferă un mediu de lucru atrăgător atât pentru colegii actuali, cât și pentru viitorii specialiști pe care dorim să îi atragem în echipa noastră”, declară Alexandru Sgâncă, Country Manager, CGF.
Organizația Counsel Group Frankfurt este deja prezentă pe piața din România prin cele 4 linii de business – Project and Service Delivery Management, Application Management Services, Application Operations Center și Enterprise Application Integration. Începând cu luna octombrie, organizația își extinde serviciile cu o nouă linie de business în zona de Product Development și consultanță de tehnologie. “Focusul Counsel Group Technology va fi exclusiv în zona de Technology Advisory, unde am încheiat deja parteneriate strategice cu mai mulți furnizori de tehnologie și avem deja în lucru primul proiect de product replacement” susține Mircea-Victor Voiteanu, Managing Partner, CGF RO.
Pentru anul 2021, organizația vizează atât consolidarea biroului de la Iași prin atingerea unui număr de 100 de colegi până la finalul anului viitor, cât și extinderea portofoliului de clienți prin proiecte noi. În acest sens Counsel Group Frankfurt își extinde prezența și în Emiratele Unite Arabe, prin stabilirea unui birou in Masdar City, Abu Dhabi. “Focusul CGF UAE va fi în zona de healthcare, unde cerințele ridicate pentru calitatea serviciilor ne recomandă deja ca un partener de încredere” declară Iulian Ene, Managing Partner, CGF UAE.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz