Corvin Cristian

Până în prezent, echipa Corvin Cristian Studio a amenajat în jur de 35 de baruri, cafenele și restaurante în București, printre cele mai cunoscute fiind Atelier Mecanic, Lacrimi și Sfinți, Energiea, Papiota, Studio Hermes Sau Bocca Lupo.

Glumește spunând că a devenit cunoscut și pentru proiecte pe care nu le-a făcut el. Multă lume credea, de pildă, că a făcut Biutiful sau Bicicleta. Depinde de mediu, mulți îl cunosc pentru Atelier Mecanic, alții pentru o amenajare de mansardă în care s-au filmat seriale, reclame și filme cu Steven Segal sau Wesley Snipes, alții pentru birourile Headvertising. Întrebat care crede că este proiectul care i-a adus cea mai mare notorietate, îi este greu să identifice unul singur. Prin 2003, Nemo, de lângă Teatrul Național, era foarte cunoscut, la fel, Cuba, un club outdoor pe malul unui lac. Între timp, acestea s-au uitat și studioul pe care-l conduce a ajuns să fie cunoscut pentru altele. Astfel, despre cele mai recente proiecte sub semnătura sa, organizarea studioului, stilul de lucru, inspirație, eleganță în design, elemente identitare și tendințe în designul contemporan avem ocazia să aflăm chiar de la Corvin Cristian.

Ce înseamnă Corvin Cristian Studio la ora actuală?

Suntem o echipă majoritar de freelanceri, cu un nucleu de șase arhitecți, ce se extinde de obicei spre dublu prin colaborări și parteneriate. Nu avem mari ambiții de creștere, credem că există un tip de performanță la nivel aproape artizanal care se pierde odată cu extinderea echipei. Proiectele mai vizibile, evident, sunt cele de restaurante, baruri sau cafenele, dar proiectăm și spații publice sau design de interior pentru birouri. Anul trecut designul de birouri a însumat 28.000 mp, devenind, cel puțin din punct de vedete cantitativ, cea mai importantă parte din activitatea noastră.

Din 2012 ați devenit parteneri ai TLW. Despre ce este vorba?

TLW este o companie care încearcă să îmbunătățească experiența clienților în marile centre comerciale prin potențarea componentei de socializare și interacțiune, similar experiențelor dintr-un centru de oraș tradițional. În urma creșterii vânzărilor online, dar și a crizei, simpla experiență de shopping nu mai este suficientă pentru a aduce oamenii la mall, cel puțin în multe țări din occident, și, pe de altă parte, este momentul ca aceste entități să dea ceva mai mult comunităților în cadrul cărora se dezvoltă. Noi ne ocupăm de partea de design a unor proiecte a căror strategie este elaborată de TLW.

Cât timp vă ocupă, în medie, un proiect de amenajare?

Pentru un local public, între trei și patru luni, dar ni s-a întâmplat ca trei luni să se prelungească la doi ani. În principal, din cauza autorităților sau legislației: foarte stufoasă, interpretabilă și dură pe de o parte, foarte laxă pe de altă parte (când ești versat în ocolirea legii cu dibăcie). De exemplu, stăm de opt luni pentru avizarea unor intervenții minore, exclusiv la interior, într-o clădire nouă pentru că aceasta se află în vecinătatea unei zone istorice protejate, dar, simultan, în aceeași zonă se demolează clădiri de valoare pentru a se ridica imobile din tablă și sticlă reflectorizantă. Este demoralizator. Realitatea felului în care arată Bucureștiul demonstrează că cei investiți spre a judeca și aproba intervențiile arhitecturale nu au o minimă pregătire pentru așa ceva.

Care a fost proiectul care v-a influențat în mod pozitiv cariera?

Cred că munca la scenografii de mari producții mi-a deschis o lume nouă atât din punct de vedere vizual, cât și ca posibilități de punere în operă a unor idei pe care cine nu are această experiență le poate considera irealizabile, utopice, fanteziste.

Când ați știut că aceasta este cariera care vi se potrivește?

La ceva vreme după ce am terminat facultatea. Mi-a plăcut foarte mult lucrul în scenografie, mi se părea o distracție pur și simplu. Nici acum nu fac chestii foarte serioase.

V-ați simțit vreodată lipsit de inspirație?

În ultima vreme mi se pare că avem prea multă inspirație. Nu e o glumă. Invazia de imagini (Pinterest, Instagram, bloguri de design și lifestyle) creează o revoluție în cultura vizuală a clienților și a profesioniștilor. Pe lângă lucrurile bune, cum ar fi o creștere vizibilă a înțelegerii fenomenului de design, această inflație vine la pachet și cu aspecte secundare mai puțin fericite: fără să ne dăm seama, imaginarul colectiv este modelat de niște algoritmi ai unor companii online foarte puternice. Asta rezultă într-o nivelare. În general, această nivelare a ridicat mult standardul calitativ. Clientul se uită pe Pinterest și deja are idee despre lucrurile valabile din meseria noastră. Dar, undeva, tot o nivelare și o alini­ere se întâmplă după algoritmul respectiv. Ca să explic mai exact: pe Pinterest apar în general lucruri foarte frumoase de design pe home page. Așa era și Instagram acum cinci-șase ani: feed-ul era plin cu fotografii de artă sau la limita artei. Se adresa pasionaților sau fotografilor profesioniști și era o reală sursă de inspirație. De când Instagram a schimbat proprietarul, ușor-ușor feed-ul este invadat de meme-uri pentru semianalfabeți pe principiul preferinței majorității. Deci există un pericol și în aparenta multitudine de inspirații. În plus, a devenit dificil să te fixezi spre o idee când pare că sunt atât de multe, e un bazar cu prea multe mărfuri. Și sub influența unor tendințe prea ușor de perceput de toată lumea este favorizată apariția clonelor. Practic, avem atât de multă inspirație încât nu mai putem fi originali.

Ce reprezintă pentru dvs. eleganța în design?

Pentru mine eleganța este direct legată de simplitate.

Cum vă definiți stilul?

Simplu, nu simplist, complex, nu complicat. „Spectacularly unspectacular.“ N-am zis eu, am auzit pe undeva și mi s-a părut foarte potrivit.

Elementele identitare și de revalorificare a trecutului ocupă un loc important în proiectele dvs. Ce vă determină să le folosiți?

E o atitudine de frondă într-o țară și mai ales un oraș ce are ca tradiție să-și șteargă trecutul.

Care sunt tendințele pe care le-ați observat în ultimii ani în designul românesc?

O tendință pe care o știe toată lumea ar fi curentul tip sămănătorist, cu motive populare din pixeli. Cred că e foarte bine că există, doar că s-a ajuns la o suprasaturație. Am mai observat imitarea mimetică a unor tendințe de pe site-uri de design, fără vreo legătură cu contextul. Din nou, cred că e un lucru bun: imitând învățăm cel mai bine. Și sunt și experiențe singulare extrem de reușite pe care le putem vedea la Romanian Design Week, inițiativă ce are un rol esențial în a promova designul românesc de calitate și a ne pune la curent cu ultimele tendințe.

Moony Cafe (2016)

La Moony Cafe, fundalul decorului este dat de motive tradiționale din zonele cu o cultură puternică a cafelei, cultură fie în sensul cultivării (America de Sud, Africa), fie în sensul consumului (Turcia, Austria).

Studio Hermes (2013)

Studio Hermes este un club restaurant cu un design ce amintește de atmo­sfera unei săli de audiții din anii ‘60. Proiectul de amenajare a fost inclus pe lista scurtă a Restaurant & Bar Design Awards, Londra, 2014. A câștigat la European Property Awards 2015 – 2016.

Boema (2013)

Boema este un bar-restaurant situat într-o clădire patrimoniu de secol XVIII din Cluj-Napoca. Nemaiputând fi recuperat nimic din vechile decorațiuni ale casei, inspirația a venit de la catedrala gotică, de secol XIV, aflată în apro­pierea casei. Astfel, lambriul bleu a preluat motivele gotice, însă într-o variantă mult mai lejeră. Ceea ce impresionează este melanjul de stiluri și texturi: lambriu bleu, cu motive gotice, blat masiv de marmură pentru bar, lustre mari de inox, grinzile recuperate de pe plafon, alături de elemente scandinave.

Divan (2013)

Restaurantele Divan prezintă un mix de elemente de inspirație otomană, de la uși până la mese de cupru și zinc, pereți acoperiți cu covoare originale turcești și kilim-uri aduse din Turcia. Cromatic, predomină nuanțe de turcoaz, iar plăcile decorative de faianţă sunt iznik – „brandul“ ceramic al Turciei, pictate manual.

Lacrimi și Sfinți (2012)

Designul restaurantului Lacrimi și Sfinți îmbină ele­mente tradiționale românești, asamblate ca niște piese de Lego. Majoritatea pieselor de mobilier sunt autentice, aduse din diferite regiuni ale țării, din Oltenia până în Transilvania. A fost premiat în 2012 în cadrul Anualei din București și nominalizat la Restaurant & Bar Design Awards.