Categories: Stiri

Corul Madrigal la Machu Picchu, premieră mondială în orașul pierdut al incașilor

Reading Time: < 1 minut

Pe 15 martie 2024, Corul Madrigal a filmat un videoclip în vestigiile citadelei sacre Machu Picchu din Munții Anzi, o premieră mondială pentru muzica corală.

Aflat pentru prima dată în turneu în America de Sud, cu recitaluri și concerte în Lima, Cusco și Aguas Caliente, echipa Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a organizat filmarea episodului al doilea a seriei „Muzică contemporană românească în spații antice contemporane” la 2.400 de metri altitudine, la Machu Picchu, unul dintre cele mai frumoase și misterioase spații străvechi ale lumii.

Noul videoclip „Machu Picchu – Suita corală din Țara Oașului”, ce are la bază lucrarea semnată de compozitorul român Dariu Pop în interpretarea Corului Madrigal, va fi lansat la sfârșitul lunii aprilie 2024.
Primul episod al seriei, „Sarmizegetusa Regia – Flăcări și roți” a fost filmat în situl dacic din Munții Oaș și a fost lansat pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale.

Considerat „orașul pierdut al incașilor”, Machu Picchu face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1983, fiind considerat „o capodoperă absolută a arhitecturii și un testimoniu unic al civilizației Inca”.

Turneul Madrigal în Perú este organizat la invitația Ambasadei României în Republica Perú, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Institutului Cultural Român.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

15 minute ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

8 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

14 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

15 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

15 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

15 ore ago