Corina Radu lansează B PROGRAM, prima inițiativă de consultanță în vederea certificării B CORP pentru companiile din România
Reading Time: 4 minuteB PROGRAM, o inițiativă revoluționară de consultanță dedicată certificării B CORP, este adusă în premieră în România de către Corina Radu, consultant în sustenabilitate, CEO al Solutions4Impact Consulting și Fondator Impact Market România.
Scopul acestei inițiative este de a oferi sprijin companiilor românești în oportunitatea de a armoniza profitul și impactul pozitiv asupra comunității și mediului, căutând să redefinească standardele unei afaceri responsabile.
Cei șase pași către Certificarea B Corp
Procesul propus de Corina Radu în B PROGRAM cuprinde șase pași: B Scan (explorarea modelului de business și verificarea cerințelor legale); Colectarea Datelor (pentru evaluare); Kick-Off Meeting (pentru înțelegerea motivației companiei); Completarea B Impact Assessment (completarea unui chestionar de 200 de întrebări pe cele cinci arii de impact); Evaluarea BIA de către o terță parte și, în final, Obținerea Certificării pentru companiile care obțin un scor final de peste 80 de puncte.
Ce este B CORP?
Procesul de certificare B CORP reprezintă o abordare holistică care evaluează impactul intern și extern al unei companii, acoperind aspecte care variază de la operațiunile zilnice la influența în comunitate și asupra mediului. Utilizând instrumentul B Impact Assessment (BIA), această metodă analizează și cuantifică impactul companiei pe cinci arii-cheie: Guvernanță, Angajați, Comunitate, Mediu și Clienți.
În calitate de B Leader, Corina Radu își propune să ofere companiilor românești un ghid eficient pentru utilizarea BIA, descoperirea și măsurarea impactului, elaborarea de planuri de optimizare și îndeplinirea cerințelor pentru obținerea certificării B CORP.
Principalele beneficii ale Certificării B CORP
Companiile B Corp aduc o schimbare concretă față de normele obișnuite de business, redefinind conceptul de succes și modalitățile de măsurare a acestuia. În ceea ce privește performanța socială, de mediu și financiară, companiile certificate B CORP vizează un alt numitor comun, care nu mai este doar profitul cu orice preț, ci asigurarea unei stabilități financiare sănătoase, a rezilienței și a operațiunilor responsabile.
„B CORP reprezintă un răspuns la organizațiile care ignoră preocupările altor părți interesate (stakeholders), cu excepția acționarilor lor (shareholders). De aceea, intenția lor este de a crea un model de business mai bun, care să servească toți stakeholderii, comunitățile și natura, fiind în același timp financiar sănătoase și profitabile.”
Corina Radu, B Leader & Sustainability Coach; CEO al Solutions4Impact Consulting și Fondator Impact Market România
Certificarea B CORP este un proces valoros pentru companii, aducând numeroase beneficii, precum:
- Îmbunătățirea impactului pe termen lung: prin schimbul de bune practici și utilizarea continuă a instrumentelor B Lab, cum ar fi evaluarea impactului și a ODD (Obiectivele de Dezvoltare Durabilă), companiile sunt capabile să-și măsoare și să-și optimizeze impactul în timp.
- Dezvoltarea de parteneriate cu alte companii B CORP: odată certificate, companiile pot să se alăture grupurilor locale și să colaboreze pentru a găsi soluții la provocările specifice cu care se pot confrunta.
- Implicarea angajaților în misiunea companiei: angajații vor avea o aliniere a propriilor valori cu ceea ce fac zi de zi, certificarea B CORP ajutând companiile să atragă oameni talentați, dispuși să se implice în susținerea unei afaceri responsabile.
- Articularea misiunii companiei pe plan extern: deținerea certificarii B CORP facilitează comunicarea misiunii companiei către o varietate de părți interesate, inclusiv investitori, clienți furnizori, colaboratori și viitori parteneri de afaceri.
Situația curentă a companiilor certificate B Corp din România și Sud-Estul Europei
Situația țărilor care s-au certificat deja ca B Corp este inegală între Vestul, Nordul și Sud-Estul Europei. În timp ce în țări precum Italia, Franța, Germania, UK și altele, numărul de companii certificate depășește 1.500, conform Raportului Anual al B LAB Europe, în celelalte regiuni europene există puține companii certificate B CORP.
Conform informațiilor platfomei de căutare B LAB Europe, în prezent, în Sud-Estul Europei, țările în care există companii certificate B Corp includ Bulgaria (4 companii), Grecia (3 companii), Turcia (7 companii), Cipru (1 companie) în timp ce în România nu există nici o companie certificată B CORP.
O analiză a impactului certificării B Corp evidențiază faptul că angajații din aceste companii sunt cu 46% mai implicați și motivați în comparație cu alți angajați din alte afaceri.
De asemenea, conform raportului de performanță și reziliență al B Lab Europe, companiile B CORP înregistrează o creștere la nivel global de 25% vânzări nete între 2019-2020 și de 23% între 2020 și 2021, față de firmele care nu sunt certificate, ceea ce demonstrează valoarea și impactul deținerii certificării B CORP. Cea mai mare creștere o putem vedea la companiile B CORP din SUA, Canada și Asia, unde a fost de aproximativ 25%, respectiv 32% într-o perioadă de 24-36 luni.
Lansarea B PROGRAM în România reprezintă o inițiativă de pionierat pentru companiile locale de a-și îmbunătăți angajamentul angajaților și de a participa activ la dezvoltarea profesională, într-un cadru axat pe sustenabilitate și responsabilitate socială.
Corina Radu este consultat în sustenabilitate și mentor, CEO al Solutions4Impact Consulting în Viena și Fondator al Impact Market Romania. A lucrat în calitate de consultant pentru companii din industrii diverse, precum energie, cleantech, mobility, logistică, biodegradables și în cadrul unor proiecte de certificare B CORP și raportare de sustenabilitate în Austria, România, Norvegia, Noua Zeelandă, Pakistan, Tunisia, Turcia, Suedia, Armenia, Germania. Corina este și Mentor pentru tineri entreprenori, activând în cadrul unor organizați precum Global Women for Energy Transition (GWNET) Austria, EIT Climate KIC Austria, East Mediteraneean Accelerator Turkey și Transformator România. Anul acesta, Corina a pus bazele Impact Market România în București pentru a ajuta companiile locale și din Sud-Estul Europei să devină certificate B Corp. Corina este lector invitat la Universitatea de Business și Economie din Wroclaw, Polonia, unde predă cursuri despre implementarea SDG în business, impact investing și, începând cu anul acesta, evaluarea de impact din cadrul B CORP studenților din programul internațional de Master Finance.
Foto 240259531 © Designer491 | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz