Coregrafa noului val

Reading Time: 4 minute

Recent întoarsă de la un mare festival de dans din Montréal, Simona Deaconescu se ocupă de o nouă ediție a Bucharest International Dance Film Festival, de un nou spectacol în octombrie și de o instalație performativă în noiembrie.

În paralel, pregătește un turneu și face parte dintr-un proiect de cercetare european, Moving Digits, în care tehnologia încearcă să exploreze aspecte nevăzute ale mișcării. 

Este prima româncă care a participat la Springboard Danse, prestigiosul festival din Montréal, ajuns anul acesta la cea de-a 18-a ediție, punctul de întâlnire al unora dintre cei mai faimoși coregrafi din lume, precum Sasha Waltz, Ohad Naharim, Cristal Pyte sau Johannes Wieland. Simona Deaconescu a fost unul dintre cei cinci tineri coregrafi din programul Emerging Choreographers, care a creat spectacole și instalații alături de un grup internațional de dansatori, aleși printr-un proces lung de selecție desfășurat în SUA, Canada și mai multe țări din Europa.

Programul Emerging Choreographers a devenit deja o tradiție a festivalului, de-a lungul timpului nume importante din industria internațională a dansului fiind invitate, la începutul carierei, să realizeze spectacole în cadrul acestei secțiuni. În luna iunie, timp de trei săptămâni, Simona a lucrat în fiecare seară la École de Danse Contemporaine de Montréal alături de 15 dansatori din SUA, Canada și Australia, iar pe 28 iunie a deschis seara de showcase cu o instalație performativă – “Sons and Daughters”, care s-a desfășurat pe două etaje ale Usine C, o fostă fabrică transformată într-unul dintre cele mai importante spații de difuzare de dans contemporan din Montréal.

Spre deosebire de o instalație de artă contemporană sau multimedia, o instalație performativă implică mereu aportul unor performeri. Poate fi realizată într-o galerie de artă sau muzeu, dar și în alte locuri neconvenționale în care actul artistic reactivează spațiul sau îl folosește în alt scop decât cel căruia îi este destinat.

Experiența Montréal

Springboard i-a oferit șansa de a lucra într-o atmosferă complet diferită de cea pe care avut ocazia să o experimenteze până acum, declanșându-i multe întrebări despre felul în care este perceput dansul, în raport cu ceea ce înseamnă dansul pentru cei care-l practică. Mulți dintre dansatorii din echipa sa sunt proaspăt absolvenți ai unor instituții de renume precum Julliard, pentru acest proiect însă au fost nevoiți să uite pentru trei săptămâni ce știu să facă mai bine și să se arunce într-un teritoriu necunoscut. Coregrafa și dansatorii s-au provocat reciproc. În plus, a cunoscut-o pe coregrafa Vanessa Goodman (Action at a Distance), cu care deja planifică o colaborare.

Simona Deaconescu Hermina Stanciulescu
“Îmi doresc să lucrez în proiecte în care inteligența artificială devine fie un partener de dialog artistic, fie un act de ruptură, fie o posibilitate de a face o cercetare reală.” – Simona Deaconescu

Tangaj Collective

În 2014, Simona Deaconescu a pus bazele Tangaj Collective, o companie de dans independentă, prin intermediul căreia sunt create diverse proiecte artistice – spectacole, filme și proiecte interdicipli­nare. To­tul a luat naștere din necesitatea de a avea o formă legală prin care să deruleze proiecte, dar apoi a ajuns să fie cea mai importantă parte din viața sa, în jurul căreia s-a strâns un grup de artiști cola­boratori cu aptitudini unice și personalități puternice. A început de la zero și, treptat, a ajuns să facă spectacole, filme, să plece în turnee și, poate cel mai important, să-și contureze o metodă de lucru. Prin Tangaj, Simona are în pregătire un nou spectacol de dans, care va avea premiera la CNDB în octombrie și care este bazat pe cercetarea pe care a făcut-o la Montréal. La nivel internațional, are două colaborări importante care se vor finaliza tot în toamna lui 2019 și în primăvara lui 2020.

BIDFF

După un an 2018 care le-a pus rezistența la încercare, anul acesta Bucharest International Dance Film Festival crește. Simona Deaconescu a fondat, în 2015, BIDFF împreună cu Anamaria Antoci și, pentru ediția din acest an, cele două au deschis noi secțiuni competiționale, precum cea de musical și cea destinată adolescenților. Tema ediției, ce are loc între 4 și 8 septembrie, este The Network, pentru că, dacă au învățat ceva anul trecut, este faptul că actul colaborării presupune un ecosistem complex, atât la nivel artistic, cât și instituțional. Tot anul acesta vor lansa platforma E X P A N D, un format care conține un laborator de dezvoltare de scenarii de lungmetraj, dar și un spațiu de întâlnire între profesioniști din mai multe domenii artistice.

Dansul și tehnologia

Simona Deaconescu a fost comisionată de COORPI în Torino să realizeze o instalație performativă în care corpul și spațiul devin generatoare de sunet. Proiectul se numește Zona Martiska și are o echipă formată din designeri de platforme interactive, arhitecți, muzicieni și dansatori. Coregrafa lucrează cu patru performeri: trei dansatoare foarte expresive și un robot, pe care l-a botezat Martino. Fetele au senzori pe corp care captează mișcarea, iar Martino scanează spațiul și măsoară distanța de la el la obiecte și persoane aflate în spațiu. Cele patru sisteme sunt “hrănite” cu un sunet și o frecvență. De acolo totul devine compoziție în timp real și depinde de felul în care atât ele, cât și publicul decid să reacționeze la mediu.

Foto: Alina Ușurelu și Hermina Stănciulescu 

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 334 (iulie 2019). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: