Finanțe

Copiii preiau modelul financiar al părinților

8 mart. 2019 3 min

Copiii preiau modelul financiar al părinților

Reading Time: 3 minute

Copiii preiau modelul părinților și cred că s-au educat singuri în ce să facă din punct de vedere financiar, iar valoarea emoțională a banilor e încărcată mai degrabă negativ, ceea ce indică o mare nevoie de educație financiară, arată o cercetare Unlock Market Research, realizată pentru lansarea campaniei BCR #easunteu

BCR Expert Hub 7 martie e1552488793972

“Mamele consideră că au un nivel relativ ridicat de educație financiară, pentru că viața le-a învățat sa aibă grijă de bani”, a declarat Adina Vlad, Managing Partner Unlock Market Research, adăugând că mamele au rol director în educație financiară a copiilor. Implicarea taților ar aduce mai multă sistematizare.

bcr unlock

Un studiu realizat recent la nivelul BCR arată că, în cele mai multe cazuri de familii cu copii, doamnele sunt cele care gestionază bugetul familiei – peste 50%, iar jumătate din bugetul famiilor cu copii se duce pe cheltuielile cu mâncarea și casa. Copiii presupun niște cheltuieli fixe: grădiniță, salariul bonei, taxele afterschool, cursuri și activități extracurriculare

Interesele și obiceiurile copiilor variază, cum este firesc, de la o vârstă la alta:

Copii de 1-5 ani:

-sunt interesați de gadgeturi – telefoane, tablete/TV, dar sunt expuși un timp limitat, datorită grijii părinților

Cei în grupa de vârstă 6-10 ani:

-primesc bani de buzunar și încep să câștige proprii bani, fiind motivați prin treburi casnice

-încep sa dezvolte comportament digital – jocuri, vloguri

Copii de 11-14 ani:

-au deja propriul portofel

-încep să înțeleagă valoarea banilor

-încep să cumpere lucruri cu propriile economii

-Similar, interesele părinților evoluează de la o vârstă la alta. Nu a lor, a copiilor:

0-1 – părinții sunt disciplinați financiar, dar au cheltuieli foarte mari cu “echipamentul” aferent bebelușilor (pătuț, scăunele auto, sterilizatoare)

1-5 ani – cheltuielile legate de lucrurile din casă pentru copii sunt înlocuite de cele dedicate educației

6-10 ani – cheltuielile alocate educației, prin diverse forme, cresc exponențial

Indiferent de vârstă, părinții fac economii, în general, pentru: a cumpăra mobilă în camera copiilor, a face vacanțe cu copiii, eventuale probleme de sănătate, cont de economii pentru copii, cumpărarea unei case pentru copii, facultate.

Statisticile europene ne plasează pe ultimul loc la gradul de educație financiară din Uniunea Europeană.

BCR Expert Hub Dana Dima Aurora Liiceanu e1552488962655
Aurora Liiceanu și Dana Dima Demetrian

În fiecare an, Erste Group realizează studii despre cunostințele financiare în țările din Europa Centrală și de Est. Ultima cercetare Erste ne arată că un sfert dintre români nu economisesc deloc și doar 17% dintre ei au economisirea printre priorități, restul pun deoparte doar ce le rămâne la final de lună sau de an.

Mai mult de o treime dintre români cred că nu sunt pricepuți să-și gestioneze banii, că nu au talent la acest lucru. Totodată, Numărul românilor care se simt bine informați în ceea ce privește educația financiară crește de la an la an, chiar dacă în procente mici.

O treime dintre români se consideră bine informați financiar, iar la capătul opus, 4 din 10 români cred că nu sunt deloc bine informați pe această temă.

#EasuntEU

Ediția de martie a BCR Expert Hub a sărbătorit femeile care știu să dăruiască cei 7 ani de-acasă și din punct de vedere al educației financiare. Cu această ocazie, BCR a lansat campania #easunteu, împreună cu Aurora Liiceanu – dr. în psihologie, autor, cercetător, Adina Vlad – Managing Partner Unlock Market Research, Irina Sorescu – fondatoare Mama Pan, brutărie cu concept social, Dana Dima Demetrian – Vicepreședinte Executiv Retail & Private Banking BCR, Nicoleta Deliu – Șef Departament Comunicare BCR

Campania #EasuntEU este despre toate femeile din viața noastră care ne-au oferit încredere prin lecțiile financiare din primii 7 ani de viață. Este despre mamele care ne lăsau restul când mergeam la cumpărături și ne răsplăteau pentru cărțile citite. Este despre cele care munceau la fel de mult ca tații sau despre cele care au economisit mai mult decât au cheltuit.

Pentru fiecare mulțumire adresată mamei și postată pe Facebook cu hashtag-ul #easunteu, BCR donează 1 Euro și susține o profesoară de la Teach for Romania să formeze noi generații.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: