Stiri CSR

Copiii din trei școli rurale au primit ghiozdane complet utilate pentru prima zi de școală

10 sept. 2024 2 min

Copiii din trei școli rurale au primit ghiozdane complet utilate pentru prima zi de școală

Reading Time: 2 minute

În fiecare an emoțiile începutului de an școlar sunt mari atât pentru părinți, dar și pentru copiii care pășesc pentru prima dată pe porțile școlilor. Aceste emoții sunt întrecute doar de efortul financiar pe care părinții trebuie să-l facă pentru a pregăti copii pentru primele lecții.

Cei mici au nevoie de toată susținerea, atât a părinților, a dascălilor, cât și a noastră. Prysmian România, alături de Asociația Sentire au pregătit pentru bobocii din trei școli rurale proiectul ”Primul ghiozdan”, care reflectă efortul și necesitatea de a oferi copiilor șansa unui început care să îi facă să vină cu drag la școală, plini cu resursele necesare pentru a putea începe anul școlar așa cum se cuvine.

Prin această acțiune, Prysmian a susținut achiziționarea a 45 de ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare pentru 45 de copii din medii defavorizate, contribuind astfel la crearea unui mediu educațional echitabil.

”Am primit cu bucurie acest proiect și ne-am dorit foarte mult să îl ducem la bun sfârșit, așa cum facem astăzi. Aceste pachete cu rechizite școlare reprezintă un sprijin acordat familiilor în vederea diminuării efortului financiar depus pentru asigurarea celor necesare pentru înscrierea copiilor la școală. Suntem bucuroși că facem parte din această comunitate inimoasă, dar mai ales că putem să venim în ajutor în cele mai importante momente, cum este începerea anului școlar”, a declarat Daniela Burca, COO Prysmian România.

”Fiecare copil are dreptul la educație, iar absența resurselor nu ar trebui să fie un obstacol în calea dezvoltării lor intelectuale. Ne-am dorit să oferim rechizite școlare esențiale pentru a sprijini copiii în parcurgerea cu succes a anului școlar”, a declarat Marilena Donciu, Asociația Sentire..

Copiii care au primit acest ajutor provin din următoarele unități de învățământ din județul Olt: Școala Gimnazială Strejești, Școala Gimnazială Negreni și Școala Gimnazială Vâlcele.

Pachetele au fost pregătite cu dragoste și entuziasm, astfel încât, din prima zi a anului școlar, toți „bobocii“ de la clasa pregătitoare, să găsească pe bănci ghiozdanul și rechizitele.

Cele 45 de ghiozdane conțin câte un penar echipat cu 31 de piese: stilou, caiete, bloc de desen, acuarele, cărți școlare pentru clasa pregătitoare „Exersați la matematică – Elemente grafice și cifre”, „Exersați la Limba română – Elemente grafice și litere”, 3 seturi de fișe de lucru pentru comunicare, matematică și explorarea mediului.

Array

Articole pe aceeași temă: