Copiii care sunt susținuți în liceu aleg să se înscrie la BAC. Povestea elevilor din mediul rural care au reușit
Reading Time: 3 minute73.3% dintre elevii care au intrat anul acesta în clasa a XII-a și a XIII-a s-au înscris la Bacalaureat, potrivit analizelor apărute în spațiul public realizate în baza datelor de la Ministerul Educației. Comparativ, elevii din mediul rural susținuți de fundația World Vision România în programul Vreau în clasa a 9-a s-au înscris la examen în proporție de peste 95%.
Conform datelor oficiale, la începutul anului școlar erau înscriși în anii terminali de liceu (clasa a XII și a XIII-a), peste 150 de mii de elevi. Dintre aceștia, vor susține examenul de Bacalaureat în această sesiune puțin peste 73%, adică 111.329 de candidați.
Cât de mult a scăzut procentul elevilor înscriși la Bacalaureat
„Procentul de elevi care ajung în ultimul an de liceu, dar nu se înscriu și la Bacalaureat crește în fiecare an. Devine un fenomen care ar trebui să ne îngrijoreze extrem de mult. Anul trecut, s-au înscris 77% dintre adolescenți, iar în 2020 au fost peste 80%. Trebuie să ne întrebăm dacă abia acum vedem cele mai grave efecte ale pandemiei pentru educație. Deasemenea, este nevoie să analizăm cum de acești copii parcurg mai bine de un deceniu de școală, dar nu și examenul care le dă acces pe piața muncii sau la o facultate. Pe scurt, la un viitor mai bun. Undeva există o ruptură, iar problema trebuie privită cu onestitate, pentru ca și soluțiile să aibă impact real“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Dintre cei aproape 300 de absolvenți de clasa a XII-a din programul Vreau în clasa a 9-a, deși provin din comunități dezavantajate de la sate, mai mult de 95% vor susține Bac-ul.
Prin programul Vreau în clasa a 9-a, organizația World Vision România sprijină în prezent peste 900 de adolescenți să termine liceul. În ce constă ajutorul?
- burse lunare pentru acoperirea cheltuielilor de maximă necesitate precum cazarea la căminul din oraș, naveta sau rechizitele școlare;
- meditații pentru disciplinele la care se susține Bacalaureatul;
- acces la programe de mentorat și dezvoltare personală;
- oportunități de stagii de practică sau pentru voluntariat;
- tabere de vară în care se desfășoară activități de educație non-formală.
În ultimii 14 ani, peste 3.800 de adolescenți de la sate au fost sprijiniți la liceu prin programul Vreau în clasa a 9-a.
Pentru a sprijini tinerii de la sate să facă liceul, puteți trimite 2 euro/lună prin SMS la 8845 cu textul LICEU. Pentru alte donații, click aici.
„Mulțumită donatorilor și voluntarilor noștri am reușit să arătăm că și adolescenții din mediile vulnerabile pot avea rezultate bune, dacă primesc sprijinul necesar. Toate cercetările despre abandonul școlar ne arată foarte clar că sărăcia și lipsa de acces la o educație de calitate cresc semnificativ riscul de abandon școlar, ceea ce înseamnă condamnarea la o viață la fel de precară precum a părinților“, a mai afirmat Mihaela Nabăr.
Începând cu luna iunie, World Vision România desfășoară campania „Copiii VOR puterea“, prin care vor să le arate tinerilor unde pot ajunge dacă își continuă studiile. Astfel, cu sprijinul partenerilor, organizația îi încurajează pe adolescenți să vadă cum este să fii #managerpentruozi, #directorpentruozi, #psihologpentruozi, #medicpentruozi și orice altă profesie în care poți avea putere de decizie și să-ți folosești abilitățile.
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 18 județe.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz