Stiri

Consumatorii vor putea schimba furnizorul de energie electrică și gaze prin intermediul unei aplicații

Reading Time: 2 minute

Consumatorii de energie electrică şi gaze naturale vor putea schimba furnizorii în maximum 24 de ore, de la finalul acestui an, cu ajutorul unei aplicaţii dezvoltate de Autoritatea Naţională de Reglementare (ANRE), a afirmat, miercuri, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei.

„În urmă cu doi ani, am semnat un contract de finanţare cu Ministerul Fondurilor Europene, prin care am obţinut aproximativ 20 de milioane de lei prin care ne-am propus să creăm o bază de date şi un soft pentru schimbarea furnizorului”, a spus el.

Directiva europeană prevede ca până în 2026 consumatorii să poată schimba furnizorul în 24 de ore, faţă de 21 de zile, cum este prevăzut acum în legislaţia românească.

„Undeva în luna septembrie, acest program se termină şi foarte probabil în cursul acestui an vom pune în funcţiune această aplicaţie. Aceasta presupune, practic, o bază de date cu toţi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale din România. Din momentul în care operaţionalizăm această aplicaţie, toate iniţierile de schimbare a furnizorului se va face prin această platformă, indiferent dacă un client merge la centrul de relaţii cu clienţii şi semnează fizic contractul acolo, operatorii vor intra în baza de date şi vor opera modificările. De asemenea, clientul poate accesa această aplicaţie şi va iniţia de acolo schimbarea furnizorului”, a explicat oficialul ANRE.

În aplicaţie vor fi integrate şi comparatoarele de preţ care există în acest moment pe site-ul ANRE.

Dacă procesul de schimbare a furnizorului nu este digitalizat şi nu este făcut printr-o singură bază de date, schimbarea furnizorului în 24 de ore este imposibilă, a completat Negy-Bege.

„În ultimii patru ani şi jumătate, de când sunt vicepreşedinte, ANRE a avut printre priorităţi integrarea unui sistem informatic integrat, prin care să se gestioneze nu doar partea de monitorizare, dar şi alte aspecte ale activităţii noastre, inclusiv cea de elaborare a legislaţiei secundare. Am reuşit anul trecut să închidem o fază importantă şi, de la începutul anului 2022, folosim un sistem informatic integrat. Am angajat foarte mulţi IT-işti în această perioadă. Dacă în urmă cu patru ani aveam patru sau cinci IT-işti în autoritate, acum vorbim de peste 20”, a mai afirmat vicepreşedintele ANRE.

Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Sandor Bende, împreună cu deputatul Oana Ozmen, alături de Think Tank 360, a organizat, miercuri, în premieră naţională pentru sectorul energetic, dezbaterea „Data Science în Energy”.

Cristi Dorombach

Recent Posts

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

7 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

13 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

14 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

14 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

14 ore ago

Delgaz Grid primește 200 de milioane de euro de la BEI pentru modernizarea rețelei

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…

14 ore ago