Companii Stiri

Consolidări pe piața artei: Appraisal & Valuation SA achiziționează platforma evaluari-arta.ro

27 aug. 2021 2 min

Consolidări pe piața artei: Appraisal & Valuation SA achiziționează platforma evaluari-arta.ro

Reading Time: 2 minute

Appraisal & Valuation SA, deținătorul brandului NAI Romania și unul dintre liderii pieței de evaluări, a achiziționat platforma online evaluari-arta.ro, care oferă expertiză autorizată de la distanță privind valoarea obiectelor de artă.

„Am identificat încă de acum 10 ani nevoia de a evalua online obiectele de artă, însă atunci nu existau servicii la nivelul profesionist care să satisfacă pe deplin așteptările clienților. Astăzi, platforma modernă evaluari-arta.ro se bucură de prezența unor experți de renume în domeniu, aceștia fiind acreditați de Ministerul Culturii, având experiență practică în piața de artă și de obiecte de colecție, dobândită în galerii și case de licitații importante din România. Evaluarea obiectelor de artă este un domeniu ce completează paleta de servicii de evaluări oferite de compania noastră, acest fapt fiind în deplin acord cu viziunea companiei noastre ce presupune dezvoltarea continuă pe orizontală, adaugând noi servicii complementare celor existente. Această strategie pe termen mediu și lung ne asigură creșterea continuă și oferă previzibilitate afacerilor companiei.”

Andrei Botiș, CEO Appraisal & Valuation SA

În perioada imediat următoare, acțiunile Appraisal & Valuation SA vor fi listate, sub simbolul APP, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (piața AeRO) al Bursei de Valori București. Atragerea în echipă a celor mai buni specialiști de pe piață face parte din strategia APP de a performa pe piața de capital, alături de crearea unor noi divizii, achiziții de companii din același domeniu de activitate și arii conexe, precum și extinderea serviciilor și a platformelor digitale atât la nivel local, cât și internațional.

„Iubesc arta și adevărul în aceeași măsură. Misiunea mea este să ajut oamenii să obțină rapid prețul corect pentru obiectelor de artă pe care le cumpără, le vând sau le moștenesc.”

Cristian Gavrilă, fondatorul evaluari-arta.ro

Fondată în 2010, Appraisal & Valuation SA este unul dintre liderii de piaţǎ pentru servicii de evaluǎri și reprezentantul exclusiv al NAI Global în România şi Republica Moldova. NAI Global reprezintǎ o rețea de companii imobiliare comerciale independente și unul dintre cei mai mari furnizori de servicii imobiliare comerciale din întreaga lume, formată din 5.000 de profesioniști și 375 de birouri în 55 de țări din întreaga lume.

Portofoliul de servicii al companiei cuprinde: evaluări imobiliare, evaluarea companiilor, a terenurilor agricole, a fermelor de producție, a halelor de depozitare și producție, precum și ale echipamentelor tehnice. Appraisal & Valuation SA este membru corporativ al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați (ANEVAR).

Compania a pregătit listarea unui pachet de acțiuni la BVB în cel de-al treilea trimestru al anului 2021, iar primul pas în atingerea acestui obiectiv a fost derularea unui plasament privat de acțiuni, care s-a desfășurat cu succes. Plasamentul privat de acțiuni, precum și operațiunile necesare listării sunt intermediate de broker-ul TradeVille. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: