Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) și-a ales noua conducere
Reading Time: 2 minuteConsiliul Român pentru Publicitate (RAC), singurul organism de autoreglementare a publicității din România, și-a ales noua conducere, în cadrul Adunării Generale care a avut loc marți, 14 decembrie 2021.
Astfel, Oana Cociașu (MedicOne/Mullen Lowe) a fost realeasă în funcția de Președinte pentru încă 4 ani, iar Laurențiu Gheorghiu (ProTV) a fost ales Vicepreședinte. De asemenea, Gerald Filip Flintoacă (PRISA) a fost reales ca membru în board. Organizația are un nou trezorier, în persoana Ilenei Cociaș (P&G) și un nou membru al board-ului – Ioana Anescu (IAB Romania). Componența board-ului este completată de Victor Dobre (IAA România), Simona Fîrtat (L’Oreal) și Mihaela Ungar (Consilier Onorific în Board / BOD Advisory).
Totodată, membrii RAC au stabilit și care vor fi principalele direcții strategice ale organizației pentru 2022.
„Având în vedere atât poziția RAC de autoritate în domeniul autoreglementării, cât și faptul că vom activa într-o perioadă intens marcată de adoptarea în legislația națională a noii Directive europene a Serviciilor Media AudioVizuale (DSMAV), era important să avem un Board care să continue cu succes misiunea și demersul RAC de a fi partenerul autorităților de reglementare a comunicării comerciale, venind în sprijinul lor și continuând să ne punem la dispoziție expertiza. Așa cum am făcut-o și în ultimii ani, ne propunem să protejăm consumatorii și interesul public general, prin promovarea unei publicități etice, legale, și oneste”, a declarat Oana Cociașu, Președintele RAC.
Consiliul Român pentru Publicitate are în prezent 82 de membri, care reprezintă companii, agenții de publicitate, media și asociații profesionale.
Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) reprezintă singurul organism de autoreglementare a publicității, constituit cu scopul promovării unei publicități etice, legale, decente și oneste în România. Fondat în 1999 după modelul organizației europene European Advertising Standards Alliance (EASA), RAC reprezintă astăzi peste 90% din piața de publicitate națională, principiile acestuia fiind susținute de companii din mediul privat, agenții de publicitate, radiodifuzori sau importante asociații profesionale.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz