Comitetul Director al Consiliului Investitorilor Străini (FIC) a ales în luna iunie echipa de conducere a organizației pentru mandatul 2023-2024. Noul președinte FIC este Daniel Anghel, Tax and Legal Services Leader PwC România, Membru PwC Global Tax Policy Board.
Ramona Jurubiță – Country Managing Partner KPMG România și Christina Verchere – CEO & President of the Executive Board OMV Petrom ocupă posturile de vicepreședinți, iar Alexandru Lupea – Partner, Executive Board Member EY România, este trezorier.
„În primul rând, doresc să le mulțumesc colegilor pentru votul de încredere. În al doilea rând, vreau să punctez dorința membrilor organizației de a continua să lucrăm alături de Guvern, Parlament și Administrația Prezidențială pentru a identifica măsuri pe termen mediu și lung, viabile, echilibrate, durabile pentru economia țării. Experții FIC din diferite sectoare de activitate au analizat domeniile importante pentru economie, cum ar fi fiscalitatea, tranziția energetică, digitalizarea, mediul înconjurător, sustenabilitatea și resursa umana și au formulat o serie de recomandări pentru a îmbunătăți cadrul legislativ actual și pentru a facilita dezvoltarea acestor arii. Toate aceste analize și recomandări din partea mediului privat sunt cuprinse în Cartea Albă a FIC publicată în luna mai 2023, intitulată Investiții pentru viitor. România se confruntă cu multe provocări din perspectiva bugetului de stat, iar atragerea de noi investiții străine directe, dar și stimularea investițiilor deja prezente în România, trebuie să devină o prioritate pentru a stabiliza și a crește constant economia. În acest sens, în perioada următoare FIC își propune diferite proiecte care să încurajeze investițiile private în România și salutăm pe această cale faptul că stimularea investițiilor este unul dintre cele trei obiective majore care stau la baza programului de guvernare. Totodată, în ceea ce privește viziunea pe termen mediu, rămânem susținători ai aderării României la OECD – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și la spațiul Schengen.”
Daniel Anghel, noul Președinte al FIC
Membrii Comitetul Director al FIC, împreună cu top managementul companiilor membre, sunt pregățiti să continue să contribuie, printr-un dialog constructiv cu autoritățile, la identificarea celor mai potrivite soluții care să asigure dezvoltarea economică durabilă, într-un mod transparent și predictibil.
„Coordonarea FIC a reprezentat o onoare și le mulțumesc colegilor mei din Comitetul Director, membrilor FIC și experților pentru proiectele pe care am reușit să le dezvoltăm alături de autoritățile naționale și instituțiile internaționale, ce au ca scop comun dezvoltarea economică și socială a țării. Ultimele două decenii au fost marcate de multe schimbări și adaptări la cadrele legislative și economice internaționale, însă pentru viitor România trebuie să își extindă viziunea de dezvoltare pe termen lung. Avem direcțiile europene pentru 2030 care sunt susținute și de finanțări europene și de o serie de reforme incluse în PNRR, dar, complementar, este nevoie și de setarea unor direcții de țară care să fie adaptate specificitățiilor României și care să ia în considerare avantajele și punctele slabe pe care trebuie să le remediem, dar și contextul economic și social care se schimbă mult mai rapid. FIC a demonstrat în cei peste 25 de ani de activitate că este un partener de încredere cu o viziune strategică și cu soluții echilibrate pentru dezvoltarea României. Îi predau lui Daniel mandatul de președinte cu încrederea că, împreună cu Comitetul Director, vom reuși să susținem prin și mai multe proiecte, analize și dialog constant cu autoritățiile creșterea economică a României.”
Cristian Secoșan, Președintele FIC în mandatele 2021- 2023
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) aduce împreună cei mai importanți investitori cu capital străin din România, aproximativ 120 dintre cele mai mari companii din țară, cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă o cincime din produsul intern brut și care au o contribuție semnificativă la bugetul de stat.
În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…
PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…
Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…
AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…
Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…
Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…